REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

ANRE: Preţul gazelor naturale pentru consumatorii finali casnici va creşte cu 5,83% de la 1 august

ANRE: Preţul gazelor naturale pentru consumatorii finali casnici va creşte cu 5,83% de la 1 august

Replica API 20 iulie 2018 | 00:00 292

Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte, începând cu data de 1 august 2018, cu 5,83%, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei printr-un comunicat, scrie AGERPRES.

"Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, Comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în şedinţa de joi membrii Comitetului de reglementare al ANRE au luat în discuţie solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea preţurilor, solicitări ce au venit ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat.

În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei.

ANRE precizează că, în perioada ianuarie 2013 - aprilie 2017, prin calendarele de liberalizare stabilite prin memorandumuri şi hotărâri de Guvern, evoluţia preţului producţiei interne a cunoscut o creştere de la 45,71 lei /MWh la 60 lei/ MWh, la consumatorii casnici.

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 64/ 2016, preţurile de vânzare a gazelor naturale de către producătorii interni au fost de 67,99 lei/MWh din aprilie 2017, 68,50 lei/MWh începând din iunie 2017, 67,52 lei/MWh din august 2017, 70,33 lei/MWh din octombrie 2017, 71,11/MWh lei din decembrie 2017 şi 73,85 lei/MWh din martie 2018.

În ceea ce priveşte preţul de vânzare a gazelor naturale din producţia internă conform contractelor încheiate pe piaţa centralizată, cu livrare în perioada august 2018 - martie 2019, acesta a evoluat astfel: 77,72 lei/MWh pentru august 2018, 79,57 lei/MWh pentru octombrie 2018, 79,97 lei/MWh pentru decembrie 2018, 80,21/MWh lei pentru ianuarie 2019 şi 80,25 lei/MWh pentru martie 2019.

"Cumulat, procentul de creştere a preţurilor la gazele naturale din producţia internă a fost, în perioada ianuarie 2013 - martie 2019, de 75,56%, cu menţiunea că ANRE nu a avut şi nu are competenţe în stabilirea nivelului acestor preţuri", se menţionează în comunicat.

De asemenea, pe lângă gazele naturale din producţia internă, anual, România importă o cantitate de gaze naturale în vederea acoperirii necesarului de consum estimat pentru perioada sezonului rece, iar preţul de import stabilit pe piaţa concurenţială a fost de: 80,14 lei/MWh din aprilie 2017, 79,39 lei/MWh din octombrie 2017, 91,02 lei/MWh din ianuarie 2018 şi 94,58 lei/MWh din martie 2018.

"Potrivit prevederilor legale, autoritatea de reglementare are obligaţia să stabilească preţul la gazele naturale la consumatorii casnici în baza achiziţiei gazelor naturale făcute de furnizori din pieţele centralizate, la care se adaugă tarifele de transport, de distribuţie, de înmagazinare şi de furnizare, care sunt, în continuare, reglementate de ANRE", explică reprezentanţii ANRE.

Astfel, tarifele reglementate în perioada 2017 - 2018 au fost, pentru transport, de 8,89 lei/MWh, pentru înmagazinare de 17,14 lei/MWh şi pentru distribuţie de 27,12 lei/MWh, din 1 aprilie 2017, de 6,89 lei/MWh, 17,14 lei/MWh, respectiv 26,99 lei/MWh din noiembrie 2017, de 6,57 lei/MWh, 13,13 lei/MWh, respectiv 27,31 lei/MWh din iulie 2018.

Astfel, preţul de transport a scăzut în 2018, faţă de 2017, cu 26,1%, cel de înmagazinare cu 23,42% şi cel de distribuţie cu 0,7%.

Costul de furnizare a scăzut cu 23%, de la 5,90 lei/MWh în aprilie 2017 la 4,49 lei/MWh în aprilie 2018.

Conform unui proiect de HG publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat la 55 lei/Mwh până la 30 iunie 2021.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218