REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

ANSVSA: Mai mulţi medici veterinari şi controale sporite în zona de transport maritim de animale din România

ANSVSA: Mai mulţi medici veterinari şi controale sporite în zona de transport maritim de animale din România

Replica API 4 decembrie 2019 | 00:00 324

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu, a dispus intensificarea controalelor şi suplimentarea cu medici veterinari a echipelor responsabile de transportul maritim de animale din România, după accidentul din Portul Midia.

Pe data de 24 noiembrie, Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată cu 14.600 de oi şi având un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a scufundat parţial pe bordul drept, în portul Midia, după ce a plecat de la cheu. În urma incidentului, au fost salvate în total 252 de oi, din care au supravieţuit 181. Ulterior, în 29 noiembrie, autorităţile au reţinut o altă navă care urma să transporte 16.500 de ovine.

"Ca urmare a deficienţelor constatate, privind transportul maritim de animale din ultima perioadă, preşedintele Autorităţii, Robert Chioveanu, a dispus atât suplimentarea cu medici veterinari a echipelor responsabile, cât şi intensificarea controalelor. Controalele vizează verificarea riguroasă a fiecărei etape a procesului de export, începând cu fermele de colectare a animalelor destinate exportului, transportul până la punctul de îmbarcare, certificarea sanitară veterinară, verificarea condiţiilor de bunăstare de la nivelul navei şi îmbarcarea animalelor", se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Totodată, s-a dispus ca echipe de inspectori de la nivelul Autorităţii să verifice eficienţa controalelor oficiale desfăşurate de inspectorii din cadrul DSVSA Constanţa, să auditeze procesul de certificare sanitară veterinară a animalelor destinate exportului şi să evalueze procedurile aplicate, în vederea eficientizării acestora.

"Celula de criză, constituită la nivelul Autorităţii primeşte şi monitorizează toate notificările de intenţie pentru îmbarcare a animalelor, cu destinaţie ţări terţe, pentru a planifica verificarea transporturilor de către echipele suplimentate de medici veterinari. Această structură monitorizează zilnic starea de sănătate a animalelor salvate, primind date de la medicii veterinari care le supraveghează. Oilor cazate într-un adăpost care le asigură condiţii de bunăstare le sunt administrate în continuare terapie de susţinere şi tratamente, acolo unde este cazul", susţin reprezentanţii ANSVSA.

În ceea ce priveşte nava reţinută de inspectorii sanitari veterinari în data de 29 noiembrie, aceasta a primit aprobarea pentru export şi a părăsit portul Midia, arată autoritatea.

"Ca urmare a dotării navei cu numărul corespunzător de jgheaburi de adăpare, a completării cu necesarul de furaje şi a clarificării situaţiei unor animale din punct de vedere al trasabilităţii, navei i s-a permis călătoria către portul de destinaţie, în data de 1 decembrie. Permisiunea a fost acordată după o inspecţie riguroasă a echipelor de medici veterinari cu această responsabilitate, conform noului plan de măsuri stabilit", precizează ANSVSA.

În data de 29 noiembrie, au fost supuse controlului sanitar veterinar două nave care intenţionau să transporte animale către Arabia Saudită. La una dintre nave, autorizată sanitar veterinar pentru transportul animalelor de către DSVSA Constanţa, inspectorii au depistat neconformităţi privind echipamentele necesare asigurării bunăstării şi trasabilitatea animalelor. Nava urma să transporte un număr de 16.500 de ovine, iar la data efectuării controlului era încărcată în jur de 50% din efectivul destinat acestui transport.

"În ceea ce priveşte facilităţile de hrănire şi cele de adăpare s-a constatat că nu toate boxele erau dotate cu un număr corespunzător de jgheaburi de adăpare. De asemenea, cantitatea de furaje încărcată era insuficientă faţă de cea necesară.

Ca urmare, ANSVSA a decis reţinerea transportului respectiv. Pentru evitarea stresului, animalele aflate la bordul navei rămân cazate în condiţii de bunăstare", preciza sâmbătă ANSVSA, într-un comunicat.

De asemenea, celula de criză constituită la nivelul ANSVSA a primit atribuţii suplimentare care privesc monitorizarea exporturilor navale, respectiv afluirea animalelor către punctele de ieşire unde acestea se îmbarcă, graficul de sosire/plecare ale navelor în port, controalele efectuate de către serviciile veterinare la îmbarcarea animalelor în vederea transportului. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218