REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

ANT va desemna în decembrie noi ambasadori ai turismului românesc: „Botezatu, cap de listă”

ANT va desemna în decembrie noi ambasadori ai turismului românesc: „Botezatu, cap de listă”

Replica API 14 noiembrie 2015 | 00:00 256

Nedea: Voi relua un proiect lăudabil din mandatul Grapini

Nedea: Voi relua un proiect lăudabil din mandatul Grapini

Cătălin Botezatu, sursa foto tvmania.ro

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) va desemna, la sfârşitul anului, noi ambasadori ai turismului românesc, unul dintre aceştia urmând să fie designerul Cătălin Botezatu. “Voi relua un proiect lăudabil din mandatul Grapini (Maria Grapini, fost ministru delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, n.r.), cu ambasadorii turismului românesc. Iar Cătălin Botezatu, ca şi proactivitate, are acţiuni constante, o viaţă dedicată promovării României în afară, în mod sigur trebuie să îl nominalizăm şi îmi pare rău că nu s-a făcut acest lucru până acum. Bulgaria, de exemplu, a devenit din nou foarte agresivă în promovare - şi e un lucru spre care trebuie să ne uităm - a reuşit să facă un clip de 30 de secunde care a pătruns pe mapamond, în care a folosit vedete hollywood-iene în promovare. Noi avem intern valori foarte bune. Până la sfârşitul anului voi avea o listă de propuneri, iar cu ocazia sărbătorilor vreau să facem o acţiune şi să propunem doi-trei ambasadori. Cătălin Botezatu este cap de listă”, a declarat preşedintele ANT, Anca Pavel Nedea. La rândul său, Botezatu a declarat că România ar trebui să aibă un minister doar pentru turism. “România are un potenţial extraordinar, să nu uităm că anul acesta este câştigătoarea unui premiu internaţional Lonely Planet, este pe locul 1 la recomandări ale acestui mare forum, recomandare care ţine de regiunea Transilvania. Iată, pentru prima dată, România se află într-un top recomandat tuturor oamenilor de pe mapamond. Eu cred că trebuie să profităm de asta. Am avea totodată nevoie de un minister dedicat numai turismului. Prin turism se deschid foarte multe porţi, turismul reprezintă o cale de a aduce noi investitori în România”, a declarat Botezatu. El susţine că a fost deja ambasador al României, fără să vrea, şi compară litoralul românesc cu Ibiza şi Saint Tropez. “Litoralul românesc este un fel de Ibiza sau de Saint Tropez. Întotdeauna am susţinut turismul românesc şi cred eu că am fost un ambasador al turismul aşa, fără să vreau. Anul acesta a fost o onoare să fiu desemnat un ambasador al litoralului românesc şi al staţiunii Mamaia. Vin la Târgul de Turism ori de câte ori se organizează. Iar în emisiunile mele am promovat fiecare colţişor al României, fiecare locaţie, fiecare hotel, fiecare zonă, fiecare regiune şi o voi face în continuare”, a mai spus Botezatu. Preşedintele ANT şi Cătălin Botezatu au participat joi la deschiderea Târgului de Turism al României, ediţia de toamnă, la Romexpo, care are loc până pe 15 noiembrie. Printr-un program lansat în 2013, peste 20 de persoane au primit până în prezent titlul de ambasadori ai turismului românesc şi totodată paşapoarte diplomatice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218