REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Antonescu, dispus să îl reprimească pe Tăriceanu în partid

Antonescu, dispus să îl reprimească pe Tăriceanu în partid

Replica API 28 februarie 2014 | 00:00 205

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, joi seară, la Ploieşti, că se va pronunţa pentru reprimirea în partid a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, dacă acesta va face o cerere în acest sens. Liderul liberal a precizat că nu a fost întrebat de colegii de partid dacă l-ar reprimi în PNL pe Tăriceanu. 'Nu m-a întrebat (niciun coleg n.r.). Dacă face cerere de reprimire, eu unul mă voi pronunţa în favoare', a declarat Antonescu. Referindu-se la eventuale plecări masive din partid în urma ultimelor evenimente, preşedintele PNL a arătat că subiectul este unul 'jenant'. 'Eu cred că subiectul acesta este atât de jenant că nu ar trebui să îl mai discutăm. După un anunţ cu atâtea surle şi atâtea trâmbiţe, un anunţ potenţat şi de primul ministru, un anunţ potenţat şi de candidatura la preşedinţia României susţinută şi de PSD şi de neamurile lor, politice vreau să spun, domnul Tăriceanu reuşeşte să-l adune la apel din tot PNL doar pe domnul Ilieşiu, care se mai şi grăbeşte să-şi adjudece locul doi, ca şi cum i-l disputa cineva. Iertaţi-mă, eu nu mai vreau să mai discut despre acest subiect', a declarat Crin Antonescu. Senatorul Călin Popescu Tăriceanu, proaspăt demisionat din Partidul Naţional Liberal, a anunţat, miercuri seara, în cadrul unei emisiuni televizate, că va înfiinţa un nou partid liberal, care se va numi Partidului Reformator Liberal şi va colabora cu PSD. Tăriceanu a menţionat şi că intenţionează să candideze la prezidenţiale, exprimându-şi şi convingerea că îl va învinge în alegeri pe Crin Antonescu.

Sursa: Agerpres

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102