REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Antonescu: "M-am săturat să fiu viitor preşedinte, că nu-s fost comandant"

Antonescu: "M-am săturat să fiu viitor preşedinte, că nu-s fost comandant"

Replica API 31 august 2013 | 00:00 145

După ce le-a spus doamnelor liberale că regretă că nu este femeie, iată ce le-a spus tinerilor

După ce le-a spus doamnelor liberale că regretă că nu este femeie, iată ce le-a spus tinerilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a vorbit vineri seara tinerilor liberali în cadrul unui forum, la care au mai participat Relu Fenechiu, Dumitru Dragomir, Mihai Voicu, Septimiu Bourceanu şi lideri ai Tineretului Naţional Liberal. "Nu vreau să transmit un mesaj altora, nici opiniei publice, nici celorlalţi politicieni, decât vouă (sic!): am nevoie de voi. Am nevoie de convingerea voastră, de inteligenţa voastră, de obrăznicia voastră", le-a spus Antonescu juniorilor liberali, adunaţi în Mamaia, la Şcoala de vară a TNL. Liderul PNL a încercat să-i convingă pe tineri că "politica nu e o modalitate de a pune mâna pe nişte funcţii, bani sau onoruri, ci de a-ţi afirma părerile şi de a face bine semenilor". Antonescu le-a transmis mai tinerilor săi colegi că "debilitatea, precaritatea vieţii politice în România se împleteşte cu precaritatea vieţii civile. Nu mai spunem de presă, de modelele politice vii". Preşedintele PNL a fost întrebat cum a intrat el în politică, iar răspunsul a venit ca o mănuşă peste o replică rostită în aceeaşi zi de vineri, la întâlnirea femeilor PNL. "Nu m-am gândit în 1990, când m-am înscris în PNL că voi ajunge până la ce sunt azi. Chiar visam la un viitor mai bun pentru mine. Nu eram fresh (ca reacţie la recomandarea unei tinere care a spus că este fresh în PNL- n.red.) când am intrat în politică, eram virgin". Anterior, femeilor din PNL, Antonescu le-a spus: "Deseori, sunt invidios pe dumneavoastră sau regret că nu sunt femeie". Întrebat fiind ce va face în continuare, în calitatea sa de viitor preşedinte al României, Crin Antonescu a mai avut un moment care a stârnit râsete între tinerii din sală: "România e ţara preşedinţilor şi a foştilor preşedinţi, acum văd că a apărut şi categoria de viitor preşedinte. În 2009, cei care au participat la turul 2 al alegerilor prezidenţiale, adică Băsescu, Geoană şi Vântu, vorbeau deja de viitorul preşedinte. La anul, fac 5 ani, am deja un mandat de viitor preşedinte. M-am săturat să fiu viitor preşedinte, că nu-s fost comandant". Referitor la declaraţiile lui Radu Mazăre, cum că populaţia Constanţei nu-l va mai susţine pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale de anul viitor dacă se impun declaraţiile de avere pentru persoane fizice, Crin Antonescu a declarat: "Eu nu cred că toţi oamenii dintr-un oraş, că este vorba de Constanţa sau că este vorba de Cluj, vor susţine toţi sau nu vor susţine nici unul un candidat la Preşedinţie, unul sau altul".

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614