REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Antonescu: Nu mai cercetaţi, Băsescu, Ponta, toţi terminaţi-o cu pactul, că suntem de râsul lumii

Antonescu: Nu mai cercetaţi, Băsescu, Ponta, toţi terminaţi-o cu pactul, că suntem de râsul lumii

Replica API 9 octombrie 2013 | 00:00 185

Preşedintele Crin Antonescu le-a cerut, marţi seară, premierului şi şefului statului să termine discuţia pe marginea pactului de coabitare şi a declarat că toţi cei implicaţi în "acest circ zilnic" pot fi consideraţi clovni, aducând critici inclusiv CSM şi ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti. Antonescu a fost întrebat, la Antena 3, ce a câştigat USL de pe urma pactului de coabitare. "USL nu a câştigat nimic, aceasta este evaluarea mea, ştiu că ea diferă de a lui Victor Ponta şi de a altor colegi din USL, dar mi-o menţin. USL nu a câştigat nimic, USL a pierdut foarte mult din acest pact", a replicat liderul PNL. El a precizat că Victor Ponta a intrat în "ficţiunea" pactului de coabitare din momentul semnării documentului pentru a se legitima în faţa interlocutorilor "europeni, americani, sud-americani şi asiatici cu acest pact", în loc să se legitimeze cu votul obţinut în alegeri.

El a mai susţinut că pactul de coabitare este un "pretext pentru acest circ zilnic".

Liderului PNL i s-a precizat, din partea moderatorului, că l-ar fi catalogat pe Victor Ponta, prin urmare, drept un clovn. "În măsura în care vorbim despre pact, da. E un circ zilnic cu toţi cei care participă la el", a replicat Antonescu. De asemenea, liderul PNL a fost întrebat de ce nu a discutat cu premierul Victor Ponta în USL pentru a decide ruperea pactului de coabitare.

"Dacă dumneavoastră aveţi un prieten care are o boală, când vă întâlniţi discutaţi despre boala aia a lui? Discutaţi despre alte lucruri, încerci să eviţi. Deci eu această discuţie am purtat-o, am încheiat-o, eu am discutat astăzi alte lucruri, despre descentralizare, despre ce mai facem la Guvern, la Parlament, nu pot să stau în fiecare zi să discut asupra unor lucruri asupra cărora avem păreri definitiv diferite", a susţinut Antonescu, menţionând că nu se referă la faptul că premierul ar fi bolnav.

În plus, preşedintele PNL a precizat că nu se poate "certa" cu Victor Ponta în fiecare zi, în următorii patru ani de zile, pe chestiunea pactului. De asemenea, preşedintele PNL a criticat implicarea CSM în discuţia legată de pactul de coabitare dintre premier şi şeful statului.

"Am văzut un reprezentant al CSM care spunea aşa: Se aude, textual, se vorbeşte că ar fi fost o înţelegere cu procurorii. Ooh..asta nu e frumos. Aşa încât, ia să facem noi o cercetare, în sensul să punem mâna pe text, pe pactul respectiv. Cum adică? Domnii şi doamnele de la CSM nu ştiu că a fost o înţelegere politică? Cum să nu ştie? Păi în momentul în care cu două luni înainte, domnul actual procuror general Tiberiu Niţu trece pe acolo la examen şi e sever taxat şi trântit şi respins, şi peste două luni magna cum laude trecut, acelaşi om săracu'. Doamnele şi domnii de la CSM n-au auzit că e o înţelegere politică în legătură cu numirea procurorilor? Totuşi, eu înţeleg, respectul faţă de justiţie, teama, dar şi obligaţia de a fi luaţi de tâmpiţi, chiar în fiecare zi?", a afirmat Antonescu. Liderul PNL a precizat că îi pare rău că nu este ziarist pentru a afla cum cercetează CSM dacă a fost vorba de o înţelegere politică pe procurori.

Antonescu a amintit că în timpul mandatului Monei Pivinceru la Justiţie fuseseră stabilite proceduri în desemnarea procurorilor şefi, împreună cu Comisia Europeană, însă instituţia le-a "aruncat la coş sau le-a înghiţit". "Ce să cercetăm? Nu mai cercetăm nimic, terminaţi-o odată toţi, Băsescu, Ponta, terminaţi-o cu acest pact, că suntem de râsul lumii", a mai afirmat Antonescu. De asemenea, liderul PNL a criticat declaraţiile publice ale ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, care ar fi spus opiniei publice din România "ca la unii mai jos pe scara evoluţiei umanităţii" că este foarte important pactul de coabitare. "Păi de ce a ajuns omul ăsta să se poate aşa, într-o ţară care îl întâmpină şi-l tratează frumos? Din cauza acestui circ care nu mai conteneşte, văd că se umflă, acum a intrat şi CSM-ul în joc cu pactul", a mai explicat Antonescu.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt-Hăineală, a declarat, marţi, că plenul CSM a decis să sesizeze Inspecţia Judiciară, pentru a se constata dacă declaraţiile din ultima săptămână, inclusiv cele făcut de Băsescu şi Ponta, încalcă sau nu independenţa justiţiei. "Există necesitatea de a apăra sistemul justiţiei cu ce s-a întamplat în ultima săptămână - declaraţia primului ministru, declaraţia preşedintelui, telefonul preşedintelui la procurorul general...Toate acestea trebuie să îşi găsească răspunsul într-un raport al Inspecţiei Judiciare", a declarat, legat de acest subiect, judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM.

Potrivit lui Dumbravă, este "inadmisibil" ca magistraţii să devină "prizonierii" unei lupte politice. "Este inadmisibil să aflăm că a existat un pact de coabitare pe funcţii în parchete. Nicio funcţie din sistemul judecătoresc nu trebuie să facă obiectul unui pact de coabitare. Sper să nu existe un pact de coabitare pe funcţiile de conducere, sper să fie un zvon al mass media, dar noi trebuie să aflăm şi putem, în urma unei verificări a Inspecţiei Judiciare", a subliniat Dumbravă. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marţi, că reputaţia profesională a procurorului DNA Lucian Papici a fost afectată de afirmaţiile premierului Victor Ponta, prin care îl consideră pe Papici "băsist, morarist şi macovist" şi spune că a instrumentat "dosare politice".

Înlocuirea procurorului Lucian Papici de la şefia Secţiei de combatere a corupţiei din DNA, prin încetarea delegării, a generat un imens scandal public, în contextul în care s-a produs la câteva zile după ce acesta a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului, în care a fost trimis în judecată, luni, vicepremierul Liviu Dragnea. Premierul Victor Ponta a declarat, în 2 octombrie, la RTV, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut "dosare politice".

sursa: mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614