REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Antonescu: Ponta şi Băsescu compromit România prin sfada continuă

Antonescu: Ponta şi Băsescu compromit România prin sfada continuă

Replica API 9 mai 2014 | 00:00 243

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta compromit România prin sfada continuă, dar spun că el este certăreţ. Antonescu a spus că, deşi el a fost indicat de multe ori ca fiind certăreţ, "alţii sunt cei care, într-o sfadă continuă, compromit România".

"Nu discut dacă premierul este corupt sau nu, dacă domnul Băsescu va intra sau nu la închisoare. Dar nu se poate ca în văzul întregii lumi să faci aceste lucruri la nesfârşit şi apoi să spui că Antonescu e certăreţ", a adăugat liderul PNL. "De fapt, domnii Ponta şi Băsescu spun către români: Proştilor, vă păcălim şi de data asta! Sărim cu paraşuta, ne băgăm la puşcărie din gură, ne facem corupţi din gură şi voi ne daţi voturile pentru că ştim noi să facem politică", a continuat Antonescu, conform Mediafax.

La rândul său, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat că Traian Băsescu şi Victor Ponta încearcă să arunce în derizoriu campania electorală pentru PE. "Înseamnă o lipsă de respect faţă de români, de Uniunea Europeană, pe care o clamăm tot timpul, şi faţă de cei care ar putea să vină la vot. Ce fac cei doi între tricouri şi decoraţii, Curte Constituţională, ascultă o serie de probleme grave cu care se confruntă România şi împiedică o dezbatere publică reală", a declarat Norica Nicolai, adăugând şi că, din pricina celor doi, "Curtea Constituţională a devenit un arbitru de modă, de tricouri", scrie mediafax.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367