REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Antonio Tajani cere autorităților române să nu-i pună obstacole Laurei Kovesi la șefia Parchetului European

Antonio Tajani cere autorităților române să nu-i pună obstacole Laurei Kovesi la șefia Parchetului European

Replica API 3 aprilie 2019 | 00:00 143

Antonio Tajani

Președintele PE, Antonio Tajani,a făcut miercuri o declarație de susținere a Laurei Codruța Kovesi, afirmând că va trimite o scrisoare autorităților române în care le va cere să nu pună obstacole la participarea acesteia la toate fazele procedurii de selecție pentru postul de procuror șef european, conform Mediafax.

”Am aflat cu îngrijorare că Laura Codruța Kovesi, candidata Parlamentului European pentru postul de procuror șef, a fost pusă de autoritățile române sub control judiciar, care înseamnă limitarea libertății sale personale, nu poate să părăsească țara fără autorizație, trebuie să se prezinte zilnic la poliție și nu poate să facă declarații de presă. Pe baza principiului neingerinței și neimplicării în activitățile autorităților judiciare și cerând respectarea prezumpției de nevinovăție, doresc să exprim preocuparea PE în legătură cu situația astfel creată”, a declarat Antonio Tajani la începutul ședinței plenare a Parlamentului European.

El a mai spus că Laura Codruța Kovesi rămâne candidata PE și că se bucură de încrederea și de sprijinul Parlamentului European.

”Cer, deci, autorităților române să respecte principiul cooperării sincere între statele membre și instituții și să nu pună obstacole la participarea candidatei la toate fazele procedurii de selecție pentru postul de procuror european șef. Astăzi voi scrie o scrisoare autorităților române, așa cum s-a hotărt în această dimineață de Conferința Președinților”, a mai spus Tajani.

Pe 27 martie a avut loc a doua rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european, funcție pentru care candidează și Laura Codruța Kovesi, care însă nu s-a finalizat cu o concluzie.

Mai urmează două runde de negocieri între echipa PE şi Consiliu, pe 4 şi 10 aprilie.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor judeca, miercuri, contestaţia Laurei Codruţa Kovesi împotriva controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor.

Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de Secția de anchetare a magistraților în dosarul în care are calitatea de inculpat, privind expatrierea din Indonezia a lui Nicolae Popa. Kovesi a contestat măsura la instanța supremă.

stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367