REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Antrenamente pe mare ale marinarilor români și americani

Antrenamente pe mare ale marinarilor români și americani

Replica API 26 februarie 2020 | 14:38 260

Fregata „Mărășești” a participat marți, 25 februarie, în vestul Mării Negre, la exerciții în comun cu distrugătorul american „USS ROSS” (DDG-71), navă militară componentă a pachetului de capabilități ale Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa (NAVEUR).

Exercițiul, la care au participat peste 500 de militari, a avut ca obiectiv principal menținerea nivelului de instruire a marinarilor militari români și face parte din pachetul de măsuri NATO stabilite pentru creșterea încrederii între aliați și pentru consolidarea securității în zona Mării Negre. Activitatea contribuie la realizarea interoperabilității la nivel tactic între cele două marine militare, în vederea consolidării parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.Prin prezența în Marea Neagră, distrugătorul american „USS ROSS”, echipat cu sisteme antirachetă de tip „Aegis” și rachete de croazieră „Tomahawk”, dezvoltă angajamentul Statelor Unite ale Americii, în cadrul NATO, față de partenerii regionali din zona Mării Negre.

Forțele Navale Române contribuie substanțial la consolidarea și dezvoltarea parteneriatului strategic româno-american prin activități comune de instrucție, desfășurate pe mare, în teren și în aer. Flexibilitatea proprie forțelor navale ne permite să asigurăm suportul oportun acolo unde trebuie, atunci când trebuie, iar valorile democratice, pe care țara noastră le împărtășește împreună cu ceilalți membri ai Alianței Nord-Atlantice, ne asigură suportul necesar și energia de a răspunde tuturor amenințărilor, indiferent de tipul lor sau de zona de proveniență, demonstrând, astfel, că suntem o comunitate puternică și unită.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si vaporul Marasesti , la ce a fost folosit ? Ca nava tinta, pentru antrenamente ?
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614