ANUNȚ ANGAJARE EXPERT SSM
Societatea UTIITĂȚI PUBLICE CERNAVODĂ SRL organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de executie, vacante din sursă externă de Expert în Securitate și Sănătate în Muncă
Pentru ocuparea postului, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:
a) are cetăţenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracțiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvărşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situatiei în care a intervenit reabilitarea.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
• 25 ianuarie 2022, ora 13:00: proba scrisă;
• 28 ianuarie 2022, ora 13:00: proba interviul
Condiții de înscriere:
• studii medii sau superioare (Facultate cu profil Tehnic);
• experientă în domeniul securității si sănătății în muncă, cu o durată de cel puțin 80 de ore, conform art. 50, lit. b) din HG 1425/2006, constituie avantaj;
• să aibă vechime în muncă de minim 2 ani;
• sa aibă permis de conducere categoria B;
Concursul/examenul va consta în două probe:
• probă scrisă;
• interviu
Nota minimă de admitere pentru fiecare probă este 7,00. Nota finală se calculează ca media aritmetică a notelor obţinute la cele 2 probe. În cazul în care mai mulți candidați obţin aceeaşi medie finală departajarea se va efectua în urma susținerii unui interviu suplimentar.
Dosarele de înscriere se depun la sediul societății în termen de 15 zile de la publicarea anunţului. Termenul limita pentru depunerea dosarelor în vederea înscrierii la concurs este de 20.01.2022.
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
1. cererea de înscriere la concurs;
2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate;
4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
5. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu functia pentru care candidează;
6. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
7. curriculum vitae
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii şi carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Bibliografie:
• Legea nr. 319/2006 a Securității și Sănătății în Muncă;
• H.G. nr. 1425/2006 actualizat pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii Securității în Muncă nr. 319/2006, cu completările și modificările ulterioare;
• O.U.G. nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă;
• H.G. nr. 971/2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau de sănătate la locul de muncă;
• H.G. nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
• H.G. nr. 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare;
• H.G. nr. 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă;
• H.G. nr. 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecțiuni dorsolombare;
• H.G. nr. 1091/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă.
• H.G. nr. 1136/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice;
• H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor;
• Manual de prim-ajutor — Sănătatea națională de cruce roșie din România
• Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - republicată, actualizată;
• Legea nr. 62/2011 - Dialogul social - republicată, actualizată;

Primăria Oraș Hârșova cu sediul în localitatea Hârșova, str. Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1, județul Constanta,...413
Orașul Hârșova organizează în data de 23.05.2022, ora 11°°- camera 5, licitația publică privind concesionarea...179
PRIVIND ÎNCHIRIEREA TERENURILOR EXTRAVILANE, CATEGORIA DE FOLOSINŢĂ ARABIL, CU DESTINAŢIA DE IZLAZ, PROPRIETATE...171
„Sprijinirea capacităţii IMM-urilor de a crește pe pieţele regionate, naţionale şi internaţionale şi de a se...169


ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 4.42 m/s
Presiune: 1011 milibari

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins cererea Clubului Sportiv al Armatei Steaua privind...381
Real Madrid a încheiat un contract de 360 de milioane de euro cu fondul de investiţii Sixth Street şi compania...387
Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat, joi seară, pentru prima dată Cupa României, învingând în finală,...911
Imnul așa-zisului Ținut Secuiesc s-a auzit din nou într-o competiție sportivă. Totul s-a întâmplat sub privirile...574


La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 24,...518
La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și...345
La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat, pe strada Rândunelelor din...345
În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din...416
Companiile în continuă extindere reprezintă poli de dezvoltare pentru regiunile în care îşi desfăşoară...218
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îl acuză pe prefectul Toni Greblă că refuză să atace în instanţă două...460
Consilierul prezidenţial Diana Păun a anunţat, vineri, că, în "viitorul apropiat", va fi lansată în Parlament...341
Investiţiile în managementul apei, din Anghel Saligny şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),...312
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4198
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3395
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2415
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6186
Două filme britanice din genuri diferite, filmul de epocă "Downton Abbey: A New Era" şi filmul horror "Men", sunt...185
Regizorul franco-cambodgian Rithy Panh a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al primului juriu TikTok,...177
Regizorul rus aflat în exil Kirill Serebrennikov a luat poziţie miercuri împotriva războiului din Ucraina după...197
Cântăreţul britanic Ed Sheeran a devenit tată pentru a doua oară după ce soţia lui, Cherry Seaborn, a născut o...363
Câteva cazuri de variola maimuţei depistate în Marea Britanie au determinat autorităţile să pună la dispoziţie...183
Parchetul ucrainean a cerut joi închisoare pe viaţă împotriva unui soldat rus, la primul proces pentru crimă de...194
Înalţii oficiali de securitate ai lui Vladimir Putin cred că războiul din Ucraina este „pierdut”, ceea ce face...685
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că vrea ca Uniunea Europeană să emită "un aviz rapid" la...468
Medicul de familie este cea mai importantă verigă în îngrijirea populaţiei, iar rolul său este esenţial în...194
Accesul la medicamente de ultimă generaţie, la suplimente şi nutriţie corespunzătoare, simplificarea traseului...192
Societatea Naţională de Medicina Familiei a transmis, joi, practicienilor în domeniu din întreaga lume felicitări...182
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că, în săptămâna 9 - 15 mai, au fost raportate 323 de...212