Anuţ DUR pentru România: În acest an nu va fi ridicat MCV
În acest an nu va fi ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare, a declarat joi, la București, secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou.
"Acum urmează să prezentăm raportul pe 2016 și am fost de acord să cooperăm pentru următoarea fază a anului viitor, dar în acest an nu se va întâmpla (ridicarea MCV — n.r.), este deja gata raportul. Următorii pași depind de ceea ce am spus. Am venit aici să transmit mesajul că dorim o colaborare strânsă pentru a ieși de sub MCV, dar aceasta depinde de munca Guvernului, a Parlamentului, de îndeplinirea tuturor criteriile stabilite, ca reformele să fie sustenabile și nu reversibile. Cred că suntem de acord că trebuie să lucrăm împreună pentru a atinge acest obiectiv", a afirmat Paraskevi Michou, după o întâlnire cu reprezentanți ai Legislativului.
Ea a precizat că a venit să cunoască noul Guvern și noul Parlament, dar și pentru a transmite că raportul MCV va fi finalizat cel mai probabil în această lună.
"Nu am venit pentru concluzii, am venit în acest moment să văd noul Guvern, noul Parlament, este foarte recent. După cum știți, suntem în procesul de a finaliza raportul MCV și am venit pentru a transmite mesajul că raportul va fi finalizat cel mai probabil în această lună. Am venit aici să spun că este nevoie să continuăm progresele", a adăugat Paraskevi Michou.
sursa: Agerpres

si-a bagat Muica coada ca asa vrea pi.. ei sa bage bete-n roate acestui guvern ca si cretinu de bese si rade ca proasta vazand ca nimeni, chiar nimeni nu are curaj sa se atinga de el !
Asa cum noi am trimis la Bruxelles panarame gen EBA sau Macovei,ori Ciolos si altii,sa nu credeti ca restul nu au facut la fel. Comisia aia de la Bruxelles nu este o institutie divina populata doar de sfinti,are si ea multe hibe si inca mari. Treaba noastra este sa ne facem curat in casa,sa eliminam din zonele de varf mafiotii si impostorii,apoi sa ne dam mari ca asuntem ceva mai buni si sa tipam la cei de la Bruxelles.
nu se va ridica niciodata. A devenit o institutie in sine care da salariu unor hartogari pe la Bruxelles.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, marţi, despre pregătirea unui nou pachet de măsuri pentru sprijinirea...204
Președintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuț Pop, semnează o Scrisoare deschisă adresată președintelui...180
Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...251
...429


ConstanțaUmiditate: 48%
Vânt: 3.04 m/s
Presiune: 1009 milibari

Alessia Maria Raiciu, o tânără baschetbalistă, a murit chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. Alessia a jucat...1186
Clubul englez de fotbal Manchester United este dispus să-l lase să plece pe atacantul său Cristiano Ronaldo, scrie...314
Simona Halep ar fi trebuit să debuteze la turneul WTA de la Cincinnati contra jucătoarei Karolina Muchova, însă...621
Ministrul Sportului, Eduard Novak (UDMR), a scris, luni, pe Facebook, că nu a venit să le întâmpine pe aeroport la...1319


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 16 august a.c., în...532
1928 persoane (dintre care 589 copii) au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU-SMURD Constanța începând de...359
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că mult discutata schimbare a șefului Portului Constanța nu a avut...3152
Din 20 august, cresc amenzile pentru o greșeală făcută de mulți șoferi, de multe ori fără intenție. Decizia a...1575
Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...251
Reprezentanţii USR cer ca tezele de doctorat ale premierului Nicolae Ciucă şi ministrului Educaţiei, Sorin...224
...429
PMP arată că deşi Guvernul României a anunţat o rectificare bugetară pozitivă, acesta este departe de a rezolva...318
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3616
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2891
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5403
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4214
Actorul Mads Mikkelsen l-a lăudat pe Johnny Depp ca fiind un „actor uimitor” şi a speculat cu privire la posibila...137
Actriţa italiană Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, intenţionează să candideze pentru un loc în Senatul...166
La aproape 50 de ani după ce a fost huiduită pe scena premiilor Oscar pentru că a refuzat un premiu în numele lui...180
Actorul britanic de comedie Duggie Brown, care a jucat în serialele ''Coronation Street'' şi ''Last Of The Summer...142
O femeie a fost împuşcată în abdomen marţi în timp ce circula într-un tramvai în oraşul Göteborg, cel mai...133
Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit luni dimineaţă în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un...160
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden (71 de ani), a fost testată pozitiv pentru Covid-19 și se confruntă cu „simptome...280
O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...1006
e prognozează forme de gripă severe în acest an, după ce, timp de doi ani am avut pandemie de coronavirus. Adriana...169
Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat marţi că tendinţa de scădere a numărului...134
Un număr de 3.975 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 235 mai multe faţă de...138
Un număr de 3.600 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...134
Pai cum sa ridice MCV-ul cand,se vede cu ochiul liber ca,parlamentul si guvernul este condus de doi penali!