REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Anxietatea si tinitusul: cum sunt conectate?

Anxietatea si tinitusul: cum sunt conectate?

Replica API 17 ianuarie 2022 | 00:00 700

Anxietatea se manifestă în multe moduri de la o persoană la alta, tinitusul (țiuitul urechilor) fiind un simptom în anumite cazuri, scrie doc.ro.

Sursă foto: Shutterstock

Tulburarea de anxietate generalizată se caracterizează prin griji persistente și excesive cu privire la o serie de lucruri diferite. Persoanele cu anxietate pot fi prea preocupate de bani, sănătate, familie, muncă sau alte probleme, îngrijorându-se permanent și fiindu-le greu să-și controleze îngrijorarea.

Privite din afară, aceste persoane par că se îngrijorează mai mult decât ar fi justificat cu privire la evenimentele reale sau se pot aștepta la ce este mai rău chiar și atunci când nu există niciun motiv aparent de îngrijorare. Tulburarea de anxietate generalizată este diagnosticată atunci când unei persoane îi este greu să își controleze îngrijorarea în majoritatea zilelor de-a lungul a șase luni și are trei sau mai multe simptome.

Cum recunoști anxietatea?

Simptomele tulburării de anxietate generalizată includ:

Senzație de neliniște permanentă

Oboseală care se instalează cu ușurință

Dificultăți de concentrare și ceață mentală

Iritabilitate

Tensiune musculară

Dificultate de a controla sentimentele de îngrijorare

Tulburări de somn (dificultate de a adormi sau de a rămâne adormit suficient)

Ce legătură este între anxietate și tinitus (țiuitul urechilor)?

Anxietatea poate fi corelată cu mai multe afecțiuni, inclusiv cu tinitusul sau țiuitul urechilor. Unele cercetări¹ indică faptul că până la 45% dintre persoanele cu tinitus cronic prezintă simptome de anxietate și că tinitusul se agravează adesea după ce persoana se confruntă cu o sursă de stres.

Anxietatea și tinitusul au o relație complicată, interconectată. Pe de o parte, anxietatea și afecțiunile asociate de sănătate mintală pot provoca tinitus, iar pe de altă parte, tinitusul poate exacerba episoadele de anxietate, deoarece poate face persoana să se îngrijoreze și mai mult.

Cum se gestionează tinitusul?

Diferiți factori pot face ca o persoană să dezvolte tinitus, iar această problemă poate fi resimțită diferit de la un om la altul. Ca urmare, cel mai bun tratament sau opțiune de gestionare pentru o persoană cu tinitus va depinde de factorii implicați. În prezent, nu există un remediu clar pentru tinitus. Tratamentul urmărește reducerea impactului acestuia și permite individului să trăiască cât mai confortabil, cu stres redus.

Medicii pot recomanda medicamente, cum ar fi antidepresivele, terapie cu sunet, aparate auditive sau tehnici de relaxare. Oamenii afectați de țiuitul urechilor pot observa beneficii în urma ședințelor cu un terapeut calificat care îi poate ajuta să-și gestioneze emoțiile și răspunsurile la evenimente.

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este una dintre cele mai eficiente metode de îmbunătățire a calității vieții în rândul persoanelor al căror tinitus le afectează sănătatea mintală.

Mascarea tinitusului este o altă metodă utilă de a gestiona sunetul urechii. Mascarea folosește un zgomot extern pentru a ușura hiperactivitatea cortexului auditiv, acea parte a creierului care procesează informațiile sonore. Acest lucru reduce gradul de conștientizare a sunetului, reducând astfel și nivelul de disconfort și tulburare.

Cum se gestionează anxietatea?

Grijile, îndoielile și fricile sunt o parte normală a vieții. Este firesc să fii îngrijorat cu privire la un interviu pentru un job nou, de exemplu, sau să-ți faci griji pentru situația ta financiară dacă au apărut cheltuieli neașteptate. Diferența dintre îngrijorarea normală și tulburarea de anxietate generalizată este că în cazul anxietății este vorba de îngrijorare excesivă, nejustificată, persistentă, perturbatoare legată de aproape orice aspect al vieții.

Iată câteva idei despre ce poți face pentru a-ți gestiona anxietatea:

Învață cum să te calmezi repede

Mintea se poate calma în multe moduri: prin observare, ascultare, mirosit, gustat, atins sau mișcare.

Privește câteva minute orice te relaxează sau te face să zâmbești: o fotografie de familie, poze cu pisici pe internet, un clip amuzant.

Ascultă o muzică liniștitoare, suntele naturii sau cântă tu însuți la un instrument muzical.

Aprinde o lumânare parfumată sau o lampă de aromaterapie ori deschide fereastra și respiră câteva minute aerul curat și proaspăt.

Mănâncă încet o gustare preferată, savurând fiecare mușcătură sau bea lent o cană fierbinte de cafea sau de ceai de plante.

Fă-ți masaj la gât și umeri sau joacă-te cu animalul de companie.

Aleargă pe loc, fă câteva exerciții fizice sau de stretching ori ieși la o scurtă plimbare. Mișcarea este un antidot verificat împotriva stresului și a gândurilor negre.

Conectează-te cu persoanele dragi

O metodă excelentă de a gestiona anxietatea este socializarea cu persoanele dragi. A avea un așa-numit „sistem de spijin” alcătuit din rude și prieteni este esențial pentru o bună sănătate mintală. Asta nu înseamnă că e nevoie să ai o rețea vastă de oameni în viața ta, important este ca aceia pe care îi ai să fie persoane cu care să simți că poți vorbi, în fața cărora să te poți deschide și cu care să te ajuți reciproc. Uneori, o simplă convorbire telefonică poate face minuni în ceea ce privește îmbunătățirea stării de spirit.

Învață să lupți împotriva îngrijorărilor

Simptomul de bază al tulburării de anxietate generalizate este îngrijorarea cronică, deci este important să înțelegi ce este îngrijorarea. S-ar putea să simți că grijile tale vin din exterior – de la alți oameni, de la evenimente care te stresează sau de la situații dificile cu care te confrunți – însă, de fapt, îngrijorarea este autogenerată. Declanșatorul vine din exterior, dar dialogul tău intern întreține problema.

Când îți faci griji, vorbești cu tine despre lucruri de care ți-e frică sau despre evenimente negative care s-ar putea întâmpla. O metodă de a lupta împotriva îngrijorărilor este să te gândești la toate modurile în care ai putea să rezolvi acele potențiale viitoare probleme. Cu alte cuvinte, să încerci să vii cu soluții pentru probleme care nu s-au întâmplat încă – și care poate nu se vor întâmpla niciodată – pentru a te liniști și a te simți în control.

Ține minte că îngrijorarea este neproductivă, deoarece te seacă de energia mentală și emoțională fără a avea ca rezultat strategii sau acțiuni concrete de rezolvare a problemelor.

Caută ajutor specializat

Dacă nu reușești sub nicio formă să îți gestionezi anxietatea, nu este nicio rușine să iei în calcul ajutorul specializat. Câteva ședințe cu un psihoterapeut te pot ajuta să înveți cum să-ți gestionezi neliniștile și cum să vezi viața dintr-o perspectivă mai avantajoasă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614