REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

APAPR: Noul proiect de lege privind sistemul de pensii nu aduce nici o schimbare în calculul pensiei publice viitoare

APAPR: Noul proiect de lege privind sistemul de pensii nu aduce nici o schimbare în calculul pensiei publice viitoare

Replica API 30 august 2018 | 00:00 321

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii nu aduce nicio schimbare în calculul pensiei publice viitoare pentru cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II, faţă de legea pensiilor în vigoare azi, informează un comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

"Noul proiect de lege nu aduce nicio schimbare în calculul pensiei publice viitoare pentru cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II, faţă de legea pensiilor în vigoare azi. Modul de calcul este acelaşi cu cel prezent: pentru cei care contribuie la fondurile de pensii private de Pilon II, punctajul dobândit se ponderează cu raportul dintre contribuţia efectiv virată la sistemul public şi contribuţia totală, respectiv Art. 96 alin. (3) din L263/ 2010 şi Art. 87 alin. (6) din proiectul de lege în dezbatere publică", se arată în comunicatul asociaţiei, scrie AGERPRES.

APAPR menţionează că în mass-media au apărut în ultimele zile informaţii inexacte pe marginea proiectului de lege privind sistemul public de pensii şi implicaţiilor acestuia asupra nivelului pensiilor viitoare pentru participanţii la Pilonul II.

"Ca urmare, participanţii la fondurile de pensii private nu sunt penalizaţi sau discriminaţi în niciun fel faţă de restul contribuabililor la sistemul de pensii, aşa cum în mod eronat s-a susţinut recent în spaţiul public. Această ponderare este firească, pe principiul acordării unui punctaj proporţional cu nivelul contribuţiei efective. De asemenea, noul proiect de lege, ca de altfel şi legea în vigoare, nu afectează în niciun fel pensia viitoare a participanţilor la Pilonul III de pensii private facultative. Astfel, APAPR consideră că noul proiect de lege confirmă caracterul complementar al celor 3 piloni de pensie, precum şi necesitatea continuării Pilonului II în forma sa actuală", menţionează comunicatul APAPR.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108