REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Apartamentele din Constanţa s-au scumpit cu 2%

Apartamentele din Constanţa s-au scumpit cu 2%

Replica API 7 august 2013 | 00:00 193

Apartamentele s-au ieftinit, în iulie, cu 2,1%, la nivel naţional, până la 914 euro/mp util faţă de 934 euro/mp util cât era preţul mediu în iunie 2013, se arată într-o analiză a portalului Imobiliare.ro, remisă marţi. În luna iulie, apartamentele s-au ieftinit cu până la un maxim de 5%, înregistrat la Iaşi, tendinţă valabilă pentru toate oraşele mari din ţară, cu excepţia Constanţei. Mai mult, în ultimele 12 luni, preţurile apartamentelor din România au înregistrat un declin de 6,3%. În Constanţa, evoluţia pozitivă a preţurilor remarcată în prima jumătate a anului a continuat să se manifeste şi în luna iulie, apartamentele scoase la vânzare scumpindu-se cu 2% în ultimele treizeci de zile. Majorarea este vizibilă atât pe segmentul nou, unde vorbim de o creştere de 1,5% (de la 882 euro/mp la 895 euro/mp), cât şi pe segmentul apartamentelor vechi, unde preţul mediu cerut la finalul lunii iulie a fost de 869 euro/mp util. Cel mai mult s-au scumpit apartamentele vechi cu trei camere, cu 2,3%, ajungând la un preţ mediu de 862 euro/mp util. Apartamentele vechi cu două camere s-au scumpit cu 1,3% în acelaşi interval, până la valoarea de 870 euro/mp util. Totodată, garsonierele îşi menţin preţul în jurul valorii de 900 euro/mp util, în ciuda unei ieftiniri de peste 3% în ultimele treizeci de zile, conform economica.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218