REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

APEL UMANITAR! Un „rechin alb” care a luptat în Afganistan și Irak are nevoie de ajutor!

APEL UMANITAR! Un „rechin alb” care a luptat în Afganistan și Irak are nevoie de ajutor!

Replica API 12 ianuarie 2019 | 02:06 677

Membrii Ligii Militare Profesioniste fac un apel pentru sprijinirea unui camarad de arme, caporalul Cetin Curtnezir, de la Batalionul 341 „Rechinii Albi” din Topraisar, care este internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța, în stare critică.

Caporalul Cetin Curtnezir a luptat în teatrele de operațiuni din Kosovo – 2005, în Irak – în perioada 2008 – 2009, și Afganistan, în două rânduri, în 2011 și în perioada 2016 – 2017. Nu a fost doborât pe câmpul de luptă, reușind să se întoarcă teafăr la familie.

Pe 7 ianuarie a.c., însă, a suferit un atac vascular cerebral, iar de atunci se află în stare critică, internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța.

Militarul este căsătorit și are o fetiță de un an și o lună.

Cei care doresc să sprijine familia, o pot face donând în contul soției, Curtnezir Aimer. RO45BACX0000000810771000.

„Vă mulțumim că sunteți alături de camaradul nostru”, au transmis reprezentanții Ligii Militarilor Profesioniști.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un tatar care a murit p3ntru Romania....Allah sa l aiba in paza lui pe fratele nostru....
22
0
Nu asa trebuie sa moara un soldat....Odihneste te in pace, dragul nostru camarad...
74
0
Ne am abtinut sa nu raspundem la asemenea oameni...nu raspundem nici acum....fratiorul nostru drag s a stins, Dumnezeu sa l odihneasca !
75
0
niste jigodii s-au gasit sa comenteze.cat de nenorociti puteti sa fiti,animalelor.Astazi dragul nostru prieten ne-a parasit pentru totdeauna.Ramas bun prieten drag.Dumnezeu sa te odihneasca in pace.
75
0
bine ca esti tu bogat si poti sfida pe toata lumea cu apelativul SARACILOR, dar daca sunteti atat de bogati de ce nu puneti mana de la mana fara sa mai apelati in mod public prin fel si fel de publicatii la noi cei SARACI, ajutati-va singuri.Noi nu avem de unde sa va dam ca suntem saraci, nu mai intindeti mana, aratati-va demnitatea.
5
77
Sa fie sanatos si sa intoarca acasa cu bine...Dumnezeu sa i dea sanatate si putere !
74
0
Sunteti niste oameni de nimic, ati ajuns sa criticati omu' dupa unde si cum a muncit si a castigat. Sunteti niste saracii ce va ascundeti dupa o tastatura si va ascundeti identitatea...as vrea ca voi sa fiti in locul lui... si cu totii care ati comentat probabil stiti ca Cetin nu ar fi comentat in halul asta. OAMENI DE NIMIC , CETIN FI TARE!
81
3
nici tu nu ai inteles ce ai scris, dar asta e o alta discutie, si ce poate observa orice cititor al acestui articol este ca eu am pastrat nivelul de civilitate, nu m-am legat de mama nimanui, pe cand tu ai inceput sa arati cine esti si care-ti este nivelul.............. asta e, atata poti, daca puteai mai mult acum citeam o replica cu un alt nivel, nu e vina ta ca n-ai fost crescut intr-un mediu sanatos si ca n-ai avut parte de dragoste.
6
75
Cred ca o cunosc pe mama ta de mult de la Poarta 1 port Constanta. Daca citeai mai bine articolul, vedeai ca a aparut DUPA ce a intratt in coma. Probabil s a trezit, a comandat articolul si a intrat iar in coma. Vai de voi amaratilor....vai si de mama ta ca nu te a avortat cat putea..
75
6
s-a dus la ordin? pe cine prostesti tu? s-a dus pe bani, toti cei care au luptat in Afganistan, Irak, sau alte zone de conflict au fost platiti boiereste de catre statul roman si nu de cel american, desi au luptat pentru interesele unchiului Sam.Si cu atati bani castigati ce a facut acest nene? ca sa nu-mi spui ca e un amarat, are bani, dar are si prosti care sa aplece urechea sa-i deie lui bani ca sa nu-si strice el suma.
6
76
Da ce ai facut cand otraveau aia apa ? Le ai tinut de sase ? Da, este camarad de arme....dar tu esti sigur carat de muste de pe pereti si nu ai de unde sa cunosti cuvantul asta...Te ascunzi dupa un laptop si postezi mesaje
76
2
In primul rand, el nu a cerut nimic de la nimeni. Asta ca sa nu traiesti cu impresia ca a cersit ceva...in al doilea rand, a luptat si pentru tine, dar tu inca nu ti dai seama de asta....in al treilea rand, ma rog sa inceapa un razboi, sa vedem cine te apara ? In al patrulea rand, nu s a dus pentru bani, s a dus pentru ca asa i s a ordonat....dar ru esti fatat dupa revolutie si nu ai de unde sa cunosti ce i ala un ordin. Doamne ajuta sa inceapa un razboi.. Vai de tine, saracule cu duhul !
80
3
Vai vai auzi bre camarad de arme. Pai mai neajutoratule ai fost tu cu mine la pungesti gind otraveau apa sau cind furau aurul de la rosia montana sau ... . Mai bine mort in tarana patriei decit sluga.
5
77
pentru cine a luptat? pentru interesele amerikakanilor, sa-i dea Soros, ca noi n-avem de unde.Si acolo s-a dus pe multi bani, ce a facut cu banii? mai mult ca sigur i-a bagat in imobiliare, sa-si vanda o casa si sa se ajute singur si sa nu intinda mana.
9
82
Dumnezeu sa i dea sanatate si sa se intoarca la familie....nu mi vine sa cred ce i se intampla...
82
1
Un asemenea om cu o bunatate mai rar intilnesti.Dumnezeu sa te ajute .
80
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367