REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

APIA a autorizat la plată 92% din numărul de fermieri eligibili; suma totală depăşeşte două miliarde de euro

APIA a autorizat la plată 92% din numărul de fermieri eligibili; suma totală depăşeşte două miliarde de euro

Replica API 29 ianuarie 2020 | 00:00 337

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 92% din numărul de fermieri eligibili ai Campaniei anului de cerere 2019, cu o sumă totală de 2,115 miliarde de euro, informează marţi instituţia.

Potrivit unui comunicat al APIA remis AGERPRES, din suma totală aproximativ 1,65 miliarde de euro sunt din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 338,72 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), 67,35 milioane de euro din BN1 (cofinanţare de la Bugetul Naţional), iar 59,05 milioane de euro de la Bugetul Naţional.

Totodată, din 21 ianuarie 2020, s-a demarat şi efectuarea plăţilor aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) pentru vegetal şi zootehnie, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/03 din 1 octombrie 2019.

Ajutorul acordat fermierilor din bugetul naţional pentru culturile amplasate pe teren arabil a fost stabilit la 13,3202 euro/hectar, plafonul total alocat acestui sprijin - Ajutorul Naţional Tranzitoriu (ANT1) - fiind de aproximativ 93,832 de milioane de euro.

Cea mai mare sumă în sectorul vegetal se acordă culturii de tutun - ANT4 - 1.569 euro/ha, urmată de hamei - ANT5 - 400,26 euro/ha, sfeclă de zahăr - ANT6 - 73,82 euro/ha, iar culturilor de cânepă pentru fibră (ANT 3) se alocă circa 8,96 euro/ha.

În sectorul zootehnic, pentru ANT 8 - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector carne, cuantumul este de 69,11 euro/cap, pentru ANT7 - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector lapte, de 17,72 euro/tonă, iar pentru ANT 9 - schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine - 4,716 euro/cap.

Plafonul total în sectorul zootehnic este de 162,522 milioane de euro, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614