REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Aplicaţia pentru Programul naţional destinat susţinerii meşteşugurilor şi artizanatului va deveni activă pe 23 iulie

Aplicaţia pentru Programul naţional destinat susţinerii meşteşugurilor şi artizanatului va deveni activă pe 23 iulie

Replica API 18 iulie 2018 | 00:00 227

Aplicaţia pentru Programul naţional multianual destinat susţinerii meşteşugurilor şi artizanatului, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), va deveni activă luni, 23 iulie 2018, ora 10:00, scrie Agerpres.

Fondurile alocate programului sunt de 890.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al MMACA, remis luni AGERPRES, programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului urmăreşte, prin organizarea, pe durata a trei zile a unui târg naţional pentru artizanat şi meşteşuguri, susţinerea micilor artizani şi meşteşugari în promovarea produselor proprii, conservarea şi stimularea promovării la scară largă a tradiţiilor autohtone prin: câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii; stimularea cererii interne de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală; creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia; îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii; dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale şi promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.

Programul se adresează persoanelor fizice şi întreprinderilor mici şi mijlocii care au ca obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor care păstrează specificul execuţiei manuale şi artizanale, prestarea serviciilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual sau au ca scop promovarea meşteşugurilor, a meseriilor, a produselor şi a serviciilor cu specific tradiţional.

Aplicanţilor selectaţi, în ordinea înscrierii, până la epuizarea fondurilor alocate programului, de 890.000 lei, li se asigură participarea gratuită la târg.

De asemenea, prin program, vor fi suportate cheltuielile de transport pentru beneficiari şi pentru produsele acestora, în valoare maximă de 2.000 de lei, precum şi cheltuielile de cazare a beneficiarilor pe perioada desfăşurării evenimentului, în valoare de maximum 1.600 de lei/beneficiar pentru maxim patru nopţi de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană.

Perioada estimativă a Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri este 28 - 30 septembrie 2018, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367