REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Aproape 14.000 de deţinuţi şi angajaţi din penitenciarele din România, testaţi pentru virusul hepatitic B şi C

Aproape 14.000 de deţinuţi şi angajaţi din penitenciarele din România, testaţi pentru virusul hepatitic B şi C

Replica API 23 mai 2022 | 00:00 560

Peste 7.000 de deţinuţi au fost testaţi pentru depistarea infecţiei cu virusul hepatitic B şi C, iar alte 7.000 de persoane private de libertate şi personal angajat din unităţile penitenciare vor fi testate gratuit în perioada următoare, potrivit Agerpres.

Campania "LIBER de hepatita C", lansată sub egida Societăţii Române de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă, a RoALD (Societatea Română pentru Studiul ficatului), în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul "Sf. Spiridon Iaşi", Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie "O. Fodor" Cluj se adresează grupurilor vulnerabile reprezentate de deţinuţi, precum şi personalului angajat din unităţile penitenciare.

"Tratarea deţinuţilor va contribui la reducerea prevalenţei VHC şi la prevenirea transmiterii în unităţile de detenţie şi în comunitatea mai largă, după eliberare", se arată într-un comunicat t, citează stiripesurse.ro.

Faza întâi a proiectului "LIBER de hepatita C" a fost derulată în unităţile penitenciare din partea de sud, centru şi est a ţării, în perioada martie 2021 - februarie 2022.

Au fost testaţi deţinuţii şi personalul angajat din 15 unităţi penitenciare, între care Rahova, Jilava, Giurgiu, Vaslui, Botoşani, Iaşi, Brăila, Galaţi, Poarta Albă, Ploieşti, Slobozia, Tulcea şi Valul lui Traian.

Potrivit sursei citate, rezultatele fazei întâi a proiectului au evidenţiat 688 de deţinuţi depistaţi pozitiv pentru infecţia cu VHC şi 206 pentru infecţia cu VHB. Persoanele depistate pozitiv pentru hepatita C şi B sunt evaluate de medicii specialişti gastroenterologi din instituţiile partenere: Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul "Sf. Spiridon" Iaşi, pentru confirmarea diagnosticului, stadiul bolii hepatice şi oportunitatea includerii în tratament.

Conform rezultatelor intermediare, majoritatea pacienţilor se află în fereastra de oportunitate pentru iniţierea tratamentului antiviral, rata de vindecare a infecţiei cu VHC fiind de peste 98%.

"Prevalenţa infecţiei cu VHC evidenţiată în rândul acestui segment populaţional este de 9,92%, confirmând faptul că şi în România prevalenţa rezidenţilor din unităţile penitenciare este de 10 ori mai mare decât în populaţia generală. Având în vedere succesul primei faze a proiectului, deschiderea pentru colaborare şi susţinerea arătate de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, s-a luat decizia extinderii şi în unităţile penitenciare din nord-vestul ţării, zonă unde până acum nu s-a desfăşurat o astfel de campanie de testare", se arată în comunicatul citat.

În a doua fază a proiectului "LIBER de hepatita C", echipele de medici de la Bucureşti şi Cluj vor testa utilizând teste rapide (anti-HCV TEST) pentru infecţia cu virusul C şi B aproximativ 7.000 de deţinuţi şi angajaţi ai unităţilor de detenţie. Etapa de testare este precedată ca şi în prima fază de o etapă de informare şi conştientizare asupra modului de transmitere a virusurilor hepatitice B, C şi D, precum şi a riscurilor determinate de întârzierea diagnosticului şi tratamentului antiviral.

Testele rapide de diagnostic, investigaţiile ulterioare necesare confirmării diagnosticului, evaluării stadiului bolii hepatice şi includerii în terapie, precum şi tratamentul sunt gratuite.

"Săptămâna Europeană a Testării" este o campanie derulată la nivel european, de două ori pe an.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218