Are aproape 83 de ani şi încă urcă pe scena teatrului, pentru că refuză să fie babă!

Secrete actoriceşti, de la Ileana Ploscaru: "Îi sfătuiesc pe toţi să ardă, nu să mocnească"

Va împlini venerabila vârstă de 83 de ani peste două săptămâni, dar joacă pe scena constănţeană ca şi când ar fi la început de carieră. Încă de la absolvirea Institutului de Teatru din Cluj, apreciata actriţă îşi dedică viaţa, de mai bine de 60 de ani, teatrului. Despre Ileana Ploscaru este vorba, una dintre figurile emblematice ale teatrului constănţean. Care este secretul longevităţii sale? Cum şi-a ales meseria de actor, când a debutat şi ce părere are despre generaţiile viitoare de actori?

Rep.: Pe 31 ianuarie veţi împlini 83 de ani. Cum plănuiţi să vă serbaţi ziua aniversară?

Ileana Ploscaru: Ce mi-ar plăcea mie foarte mult ar fi să am repetiţie şi spectacol. Asta ar însemna pentru mine o adevărată sărbătoare.

Rep.: Ce anume v-a determinat să alegeţi scena şi cum s-a întâmplat asta?

I.P.: Eu am avut norocul că atunci, la vârsta aceea, puteam să fac în paralel şi liceul şi Institutul de Teatru, şi le-am terminat pe amândouă în acelaşi timp. Am avut norocul să am învăţători şi profesori care mi-au testat talentul în şcoală şi care au spus, toţi, că am talent. Aşa că mi-am încercat norocul şi la Institut. Ce era foarte bine în tinereţile şi în copilăria mea, că învăţătorii făceau serbări şcolare nu din acelea obligatorii, ca pe vremea lui Ceauşescu, ci laice. Ţin minte că în clasa I am jucat o piesuţă a lui Victor Ion Popa care se numea "Pufuşor şi Mustăcioara". Doi pisoiaşi. A fost primul meu rolişor. Piesa este scurtă, că e pentru copii, dar e delicioasă. Atunci a fost marea surpriză a profesoarei mele. A văzut ce poate un copil mititel şi scunduţ. Apoi, desigur, în liceu, sigur că şi recitările au existat, spre marea mea disperare, până la pensionare. Dar asta vreau să spun: depistarea se făcea în şcoală. Aşa cum depistarea se făcea la orele de îndemânare, bucătărie, croitorie, aveam fel de fel de ore de acest fel, unde se vedea care cum ţine acul, cum croşetează, erau lucruri foarte utile, chiar dacă nu devenea o brodeuză de carieră. Dar când erai la casa ta, erau lucruşoare care aveau o broderie fină. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am învăţat în şcoală şi care m-au ghidat şi nu numai pe mine, ci pe toţi. Aşa că nu e de mirare cum ne-am ales drumul în viaţă. Alegerea asta e o problemă. Sunt foarte mulţi care aleg şi nu au talent. Sunt foarte mulţi talentaţi care nu sunt îndrumaţi. Nu întotdeauna dorinţa primează. Pot să se potrivească una cu alta, dar nu întotdeauna. Şi trebuie să ştii să renunţi la timp. Eu, de pildă, îmi propusesem să renunţ şi să fac o facultate dacă nu reuşeam în primii doi ani. În primul an am avut mare succes, şi am zis că e o întâmplare, să mai vedem un an. Şi totul s-a potrivit bine, încât n-am renunţat. Se poate întâmpla să nu ai noroc, în primii ani, să ţi se dea rolul care ţi se potriveşte, unde să poţi să explodezi în profesie. Dar, în general, trebuie să fii circumspect şi să vezi dacă da ... dacă nu, nu vreau să fiu omul care duce tava. Pentru că este tragic pentru tine să vezi ce joacă alţii şi tu să stai să te uiţi.

Rep.: Ce părere aveţi despre tineretul de azi? Vor fi la fel de buni precum generaţiile trecute? Promit ei să aducă ceva nou în teatrul românesc?

I.P.: Toate domnişoarele care numai pentru că sunt frumoase se văd artiste, ar trebui să ştie că nu e suficient decât să treacă precum o miss pe scenă, nu e suficient. Pentru că vremea trece, vine un moment când tinereţea păleşte şi atunci ce face? Dacă nu este talent şi este numai frumuseţe, bătrâneţea ce îţi aduce? Sunt foarte puţine rolurile de femeie trecută, numai decorativă, din păcate. Ideal ar fi să fii şi frumoasă şi talentată. Eu n-am fost frumoasă, dar am fost talentată şi am compensat cu talentul unde n-a fost frumuseţe.

Rep.: Care au fost momentele de răscruce din întreaga carieră?

I.P.: Toate momentele au fost grele pentru mine, pentru că mi-am luat profesia în serios şi fiecare rol a însemnat o mare problemă pe care trebuia să o rezolv şi care trebuie să iasă cum îmi doream eu. De momente de acest fel m-am lovit în viaţă, fiecare rol constituind o mare problemă. Până şi celor mai puţin importante roluri trebuie să le dai ceva, să nu treacă neobservate pe scenă, fără să strice atmosfera, fără să bruieze colegii care au ponderea în spectacol, dar să nu treci neobservat. Primul meu rol, la un concurs pe ţară, a fost servitoarea Zamfira din "Gaiţele". Deci iată, un rol mititel, dar l-am scos în evidenţă. Asta înţeleg eu prin a fi profesionist.

Rep.: Înţelegem că teatrul este viaţa dumneavoastră, dar puteaţi alege totuşi să aveţi o viaţa plictisitoare de pensionar. Şi, totuşi, n-aţi făcut-o.

I.P.: Eu sunt bătrână, nu sunt babă. Ca să nu devin babă, eu trebuie să am activitate. Şi ce activitate mi se potriveşte mai bine decât asta? E adevărat, eu am grijă să umblu mult, să mai fac puţină gimnastică, să mă mai pun pe cântar, să citesc în continuare ca o nebună nopţile , pentru a mă menţine în formă, pentru că nu vreau să devin babă. Şi atunci, dacă eu stau acasă, şi nu fac nimic şi mă uit la televizor şi mă prostesc, devin o babă. Să fie cât mai târziu treaba asta. Sunt lucruri pe care nu le poţi evita, bătrâneţea e bătrâneţe, toţi ajungem bătrâni, dar eu sfătuiesc pe toată lumea să nu se lase, să fie veseli, optimişti, să-şi găsească ceva de lucru, o ocupaţie, o preocupare, care îi forţează să meargă, să alerge, nu care să îi lege de un televizor şi un fotoliu. Mie îmi place să călătoresc, abia aştept un moment să plec pe undeva, în Tenerife, în Egipt. Am fost în Sicilia. Îi sfătuiesc pe toţi să ardă, nu să mocnească.

Rep.: Ce mesaj aveţi pentru tinerii sau viitorii actori?

I.P.: Să nu se mulţumească cu lectura textului, să citească foarte mult în paralel, chiar dacă nu i se potriveşte rolul, dar îi ascute mintea, imaginaţia, trebuie să lucreze ca să ştie ce să adapteze rolului. Nu trebuie să te mulţumeşti cu citirea textului la repetiţii, şi să îl înveţi ca pe Tatăl Nostru. Veneam pe stradă de la Teatru şi îmi spuneau oameni: "Dom'le, nici nu mai răspunzi la salut?". Pentru că eram preocupată să mă gândesc: de ce nu mi-a ieşit mie treaba aia? Cum sună? De ce sună aşa, unde greşesc? Asta e profesia dacă vrei să faci ceva în ea. Pentru că toţi marii actori nu au stat leneşi...

Cristina MARIN