REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Argint pentru România la Cupa Mondială de gimnastică artistică

Argint pentru România la Cupa Mondială de gimnastică artistică

Replica API 19 iunie 2022 | 00:00 942

Sportivul român Andrei Muntean s-a clasat pe locul al doilea în finala de la paralele, duminică, la Cupă Mondială de gimnastică artistică de la Koper (Slovenia).

Muntean a fost notat cu 14,250 puncte, fiind devansat de ucraineanul Petro Pahniuk, 14,400 puncte. Pe locul al treilea s-a clasat maghiarul Krisztian Balazs, cu 14,100 puncte. Românul fusese al treilea în calificări, scrie stiripesurse.ro.

În finala de la sărituri, Gabriel Burtănete a ocupat locul al cincilea, cu o medie de 14,425, după ce a fost notat cu 14,500 la prima săritură şi cu 14,000 la a doua. Fratele său Robert Burtănete a ocupat locul al optulea (ultimul), cu media de 13,700 (ambele sărituri au primit aceeaşi notă).

Victoria a revenit ucraineanului Igor Radivilov, cu 14,800 puncte, care a a fost urmat de britanicul Harry Hepworth, 14,525, şi de americanul Taylor Burkhart, 14,450 puncte.

În calificări, Gabriel fusese al doilea, iar Robert al nouălea.

Gimnaştii români au fost însoţiţi în Slovenia de antrenorii Marius Berbecar şi Remus Jivan, kinetoterapeutul Răzvan Spirescu şi arbitrul Ioan Balint.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108