REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Articole vestimentare 'de firmă' aduse din Turcia și ascunse într-o mașină, descoperite la Ostrov!

Articole vestimentare 'de firmă' aduse din Turcia și ascunse într-o mașină, descoperite la Ostrov!

Replica API 13 iunie 2019 | 04:34 459

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Punctul de Trecere al Frontierei Ostrov au descoperit, ascunse într-un autovehicul condus de un cetăţean român, 342 articole vestimentare inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Mai exact, în data de 11.06.2019, la Punctul de Trecere al Frontierei Ostrov - Silistra, judeţul Constanţa, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autovehicul înmatriculat în România, cetățeanul român C.V., în vârstă de 39 de ani. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre bagaje, 342 articole vestimentare, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Persoana în cauză a declarat că bunurile au fost achiziționate din Turcia și nu deține documente legale pentru acestea. Produsele, în valoare de aproximativ 13.680 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Toate sint contrafacute.iar alea "originale" costa enorm de mult ptr ce ofera. Problema este cind se vind contrafacerile la pret de original.Nu-i prost cine cere,....
2
0
Toti tiganii poarta gucci da ei sunt lesinati de foame. Ne meritam soarta de cocalari ce suntem
6
0
Este o cantitate mare de produse, unde a reusit sa le ascunda ?
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367