REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Asigurări de la prefect şi de la primar: apa caldă NU SE OPREŞTE!

Asigurări de la prefect şi de la primar: apa caldă NU SE OPREŞTE!

Replica API 27 iulie 2016 | 00:35 239

Discuţii cu instituţiile implicate

Discuţii cu instituţiile implicate

Constănţenii pot sta liniştiţi: nu se va opri apa caldă! Autorităţile constănţene au făcut acest anunţ după ce a avut loc o discuţie înmtre instituţii. Întrunirea a avut loc ca urmare a declaraţiilor directorului RADET, Liviu Popa, potrivit cărora CET a somat Regia la plata unei sume exorbitante de bani, reprezentând datorii. Potrivit prefectului Adrian Nicolaescu, din data de 22 iulie se cunoştea această problema între RADET şi ELCEN Constanţa.

„Am solicitat celor două să ne prezinte puncte de vedere cu privire la această situaţie. Nu e normal că populaţia să sufere din cauza unor datorii istorice. S-a convenit să nu se oprească apa caldă nici astăzi şi nici în zilele următoare. Pe viitor se va găsi o soluţie de stingere a datoriilor şi vom face şi noi demersuri la ministerul de finanţe pentru a ne sprijini, fie prin măsuri de amnistie fiscală fie să se găsească alte soluţii pentru achitarea acestor subvenţii neachitate la timp în anii precedenţi”, a declarat Adrian Nicolaescu. Potrivit directorului RADET, s-a ajuns la un acord cu ELCEN, astfel încât compania să preia în mod direct creanţele RADET. „RADET a ajuns la un acord cu CET. Aceasta situaţie a fost produsă şi din cauza asociaţiilor debitoare care nu au plătit la timp. RADET nu va încasa creanţele de la asociaţii, acestea se vor duce direct la CET“, a spus Liviu Popa. De precizat faptul că reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a întâlnit, în cursul dimineţii de marţi, cu primarul Decebal Făgădău, dar şi cu directorul CET, Dan Deaconescu, pentru a găsi o soluţie în vederea rezolvării problemei, în interesul populaţiei. După şedinţă, Făgădău, dar şi Deaconescu, au refuzat să participe la conferinţa de presă. Cu toate acestea, primarul Constanţei şi-a exprimat punctul de vedere printr-o declaraţie de presă.

Ce spune primarul despre această situaţie

Primarul Decebal Făgădău, a afirmat că toate aceste probleme se vor rezolva numai prin dialog. „Sunt convins că soluţia este prin dialog. O problemă istorică, generată de neplata la timp a subvenţiilor, pe vremea când se dădeau subvenţii, din partea guvernului, poate fi depăşită doar cu implicarea tuturor celor care au competenţe în dialog. Municipiul Constanţa, în momentul de faţă, nu datorează nici un leu către RADET. Avem doar plăţile curente. Înţeleg greutăţile pe care le are CET-ul şi cred că prin dialog vom găsi soluţii”, a afirmat Făgădău. Acesta a mai afirmat că principa sa preocupare este ca oraşul Constanţa să nu rămână fără apă. „Posibilităţile noastre de intervenţie sunt limitate. Pentru această problemă fac apel la societăţile de proprietari să facă un efort să achite din datoriile pe care le au la RADET, pentru că altfel nu avem cum să deblocăm situaţia”, a mai spus primarul. Acesta a mai precizat că doreşte ca şi în acest sezon rece, populaţia să plătească tot 250 lei. Cu toate acestea, asociaţiile care au datorii nu vor primi această subvenţie, ci una mai mică.

Iată punctul de vedere al Electrocentrale Constanţa

Din partea Societății Electrocentrale Constanţa SA, la întâlnirea de la Prefectură au participat cinci reprezentanți, care au expus tuturor celor prezenți situaţia datoriilor, datorii recunoscute parţial de către conducerea RADET Constanţa prin intermediul mai multor documente oficiale, pe care oricând le putem pune la dispoziția tuturor celor interesaţi, acestea fiind documente de interes public. În speță, datoriile RADET către Electrocentrale Constanţa SA însumează 193.327.568,62 lei. Până la data informării prefectului cu privire la situaţia datoriilor RADET Constanţa către Electrocentrale Constanţa SA, reprezentanții RADET au adoptat o atitudine pasivă, nefiind întreprinse niciun fel de demersuri reale pentru găsirea de soluții la problemele semnalate de Electrocentrale Constanţa SA şi care au stat la baza emiterii notificării de preaviz. Din partea Electrocentrale Constanţa SA există întreaga disponibilitate pentru adoptarea oricărei soluții în conformitate cu dispozițiile legale, care să protejeze interesele imediate ale populației. Societatea noastră a căutat şi caută soluții în vederea deblocării problemelor financiare, la rândul nostru având discuţii cu furnizorii.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218