REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
8.6° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Asociaţia lui Grameni, prinsă cu 7 muncitori clandestini

Asociaţia lui Grameni, prinsă cu 7 muncitori clandestini

Replica API 5 octombrie 2011 | 00:00 164

Poliţiştii au efectuat 30 de acţiuni şi au întocmit 12 dosare penale pentru munca la negru

Poliţiştii au efectuat 30 de acţiuni şi au întocmit 12 dosare penale pentru munca la negru

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul IPJ Constanţa au primit mai multe sesizări privind munca la negru, practicată de mai multe firme din judeţ. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii 40/2011, pentru modificarea şi completarea Codului muncii, au început să curgă şi dosarele penale pentru cei care înşeală statul prin neplata contribuţiilor pentru fiecare angajat. Deşi este o practică mai veche şi care nu o să dispară niciodată, după cum susţin unii specialişti, autorităţile încearcă pe cât posibil să limiteze spre minim acest mod de evaziune fiscală.

Potrivit IGPR, numai în perioada 2 mai - 31 august, la nivel naţional, poliţiştii de investigare a fraudelor au participat la peste 31.000 de acţiuni de control, desfăşurând în principal activităţi în vederea identificării şi cercetării faptelor ce sunt incriminate ca infracţiuni în materia angajării şi utilizării forţei de muncă. În urma acţiunilor de control au fost înregistrate 1.421 de dosare penale referitoare la fapte comise în legătură cu utilizarea forţei de muncă, dintre care au fost soluţionate 645 de dosare, în 552 de cazuri s-a dispus începerea urmăririi penale, iar în 73 de dosare penale au fost propuse alte soluţii. Şi la Constanţa au fost întocmite astfel de dosare panale. "În urma intrării în vigoare a Legii 40/2011, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au fost înregistrate 12 dosare penale pentru evaziune fiscală prin practicarea muncii la negru. Patru dosare au fost deja soluţionate şi s-a început urmărirea penală a altor patru. Împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, am desfăşurat un număr de 30 de acţiuni privind depistarea muncii la negru", ne-au declarat reprezentanţii IPJ Constanţa. Printre societăţile luate în vizor de poliţiştii SIF se numără şi SC Via Mihai Viteazu SA, unde familia primarului din Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni, deţine o parte din acţiuni. Aici oamenii legii au găsit 7 persoane care munceau fără contract individual de muncă. Totodată, la PFA Isidor Laurenţiu, poliţiştii au descoperit 16 persoane care, de asemenea, nu aveau încheiate contracte de muncă. Reamintim că primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 1 la 2 ani sau cu amendă penală.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369