REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor: şerveţelele umede pentru bebeluşi mustesc de chimicale!

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor: şerveţelele umede pentru bebeluşi mustesc de chimicale!

Replica API 8 mai 2015 | 22:45 217

Alarmant!

Alarmant!

sursa foto obiectiv.info

În perioada 21 aprilie – 30 aprilie a.c., au fost achiziționate din marile structuri comerciale ale capitalei (Mega Image, Lidl, Carrefour, Kaufland, Auchan, Cora, Rewe) 80 tipuri de șervețele umede pentru bebeluși/copii, în vederea analizării etichetei acestora din punctul de vedere al ingredientelor și al corectitudinii informațiilor și afirmațiilor de către Asociația pentru Protecția Consumatorilor, iar analiza nivelului de toxicitate a ingredientelor a fost realizată de către o echipa de experți coordonată de dl. dr. biochimist inginer Mihai Rissdorfer.

Atât medicii pediatri, cât și unii producători, prin mențiunile afișate pe ambalaj, nu recomandă ca acest tip de produs să aibă în compoziție următoarele substanţe: alcool, parabeni, ftalați, fenoxietanol, propilen glicol, glicerină, polietilen glicol, coloranţi, alergeni, sapun, parfum.

„Dacă luăm în calcul denumirea „parfum” acesta poate avea peste 200 de ingrediente în compoziția lui. Cele mai multe produse indică doar cuvântul parfum în lista ingredientelor. Producătorul este obligat să pună la dispoziția publicului interesat informații privind compozițiile parfumante și aromatice, dar ne întrebăm cum va avea acces la informațiile acestea consumatorul aflat în supermarket.

Câteva dintre problemele pe care le cauzează aceste parfumuri sunt: migrenele, amețeală, iritații ale pielii, hiperpigmentare, tuse violentă, vomă. Acesta este motivul pentru care sfătuim consumatorii să evite produsele destinate bebelușilor care conțin parfumuri și facem un apel către instituțiile statului să verifice modul în care producătorii respectă legislația în vigoare”, a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu - președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.

Analiza realizată de experții APC România a relevat faptul că 85% dintre produsele analizate conțin glicerină; glicerolul are un nivel foarte redus de toxicitate când este ingerat și este folosit și ca aditiv alimentar, 76% dintre produsele analizate conțin polietilen glicol; acest compus are o toxicitate redusă și este folosit pe scară largă în scop comercial, industrial, chimic, medical etc., 68% dintre produsele analizate conțin parfum, iar 64% dintre produsele analizate conțin fenoxietanol; poate fi toxic pentru bebeluși atunci când este ingerat.

În privința corectitudinii afirmațiilor producătorilor, pe ambalajele unor produse s-au depistat anumite mențiuni care pot induce în eroare consumatorii, cum ar fi mențiunea „Prioritate acordată ingredientelor de origine naturală” - creează impresia falsă că acel produs ar fi natural, fapt neconfirmat prin natura ingredientelor, mai susțin cei de la APC.

În paralel cu acțiunea APC, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat 160 de magazine deţinute de lanţurile de retail Kaufland, Lidl şi Mega Image pentru nereguli de la prevederile legale în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor. „Au fost controlate 216 puncte de lucru (Kaufland - 86, Lidl - 127, Mega Image - 3) constatându-se abateri la un număr de 160 (74%) (Kaufland - 68, Lidl - 89, Mega Image - 3) de la prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor, în timp ce la 41 de unităţi controlul nu s-a finalizat.

S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare până la intrarea în legalitate a unor produse în valoare de peste 111.320 lei şi s-au aplicat 239 sancţiuni contravenţionale constând în 40 avertismente şi 199 de amenzi contravenţionale, însumând 855.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor”, se menționează în raportul prezentat miercuri în Guvern de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Inspectorii ANPC au depistat o serie de abateri care vizau utilizarea unor expresii precum „preţ de discounter garantat”, „ieftin”, „mai ieftin”, fiind indusă ideea unei vânzări cu preţ redus, astfel creând-se consumatorului ideea unui avantaj specific al preţului cu discount, fără însă a afişa preţul actual de vânzare.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218