REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Asociația Telefonul Copilului, declarată ca fiind de utilitate publică!

Asociația Telefonul Copilului, declarată ca fiind de utilitate publică!

Replica API 14 iulie 2018 | 04:00 274

Asociația ”Telefonul Copilului”, care gestionează în România numărul unic european de asistență pentru copii – 116 111, a fost declarată ca fiind de utilitate publică printr-o hotărâre de Guvern.

Asociaţia ”Telefonul Copilului” a fost înființată în anul 2006, după finalizarea funcţionării serviciului 0800 8 200 200, timp de cinci ani, în cadrul programelor Phare finanţate de Uniunea Europeană. În anul 2008, Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii (ANC) i-a acordat licenţa pentru implementarea numărului unic european de asistenţă pentru copii - 116 111, România fiind a treia ţară din Uniunea Europeană care a pus la dispoziţia copiilor acest număr unic.

Până la sfârșitul anului 2017, Asociația “Telefonul Copilului” a înregistrat peste 2,3 milioane de apeluri telefonice, iar din totalul situațiilor prezentate, în 75.332 a fost necesară intervenția instituțiilor abilitate.

Activitățile desfășurate de asociație (de informare cu privire la respectarea drepturilor copiilor, de consiliere psihologică și juridică, de îndrumare către instituţiile în măsură să acorde asistenţa necesară, de urmărire a modului de soluţionare a cazurilor și de monitorizare a respectării drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate şi informarea instituţiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii) contribuie la dezvoltarea comunității locale și întărirea parteneriatului cu entități publice/private în diverse sectoare de interes social.

De la constituire şi până în prezent, Asociația a dezvoltat în mod constant parteneriate cu instituţii publice centrale (Inspectoratul General al Poliției, Ministerul Educației Naționale, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Instituția Avocatului Poporului, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului) și instituții subordonate instituțiilor publice centrale, iniţiind şi derulând programe şi proiecte care au avut drept scop protejarea copiilor împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz.

Din rapoartele de activitate prezentate și din documentele anexate rezultă că organizația non-guvernamentală a asigurat, în ultimii trei ani, servicii pentru un număr mediu anual de 115.000 beneficiari.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102