REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Atenţie, şoferi! Iată unde sunt amplasate camerele care te depistează dacă nu ai rovinietă

Atenţie, şoferi! Iată unde sunt amplasate camerele care te depistează dacă nu ai rovinietă

Replica API 13 noiembrie 2013 | 00:00 451

Dacă vedeţi Fiat Doblo pe traseu, nu-i de bine

Dacă vedeţi Fiat Doblo pe traseu, nu-i de bine

Dacă Poliţia Rutieră nu mai trimite amenzile la adresa de domiciliu, de când cu introducerea punctelor de amendă, iată că şoferii tot nu pot răsufla uşuraţi că nu se vor trezi cu un plic frumos la uşă. Este vorba despre camerele de luat vederi ale Direcţiei de Drumuri şi Poduri Constanţa, care sunt atât fixe cât şi mobile şi care vânează autoturismele ce rulează fără rovinietă. Despre acest lucru, dar şi despre locurile unde sunt amplasate, cât şi despre viitoarele proiecte, unul legându-se de o colaborare cu Poliţia Rutieră, ne-a vorbit Marin Dima, directorul DRDP Constanţa.

Pe lângă camerele de luat vederi fixe, există şi două echipaje cu camere mobile, care acţionează pe Brăila, Tulcea şi Ialomiţa, iar cealaltă în judeţul Constanţa, Călăraşi, Tulcea şi Ialomiţa. Vorbim despre două autoturisme Fiat Doblo, cu numerele de înmatriculare CT 07 FUB şi CT 07 GVV. "Camerele sunt fixe şi mobile. Pe DRDP Constanţa avem două echipaje cu camere mobile. Unul este pe Brăila, Tulcea şi Ialomiţa, iar cealaltă acţionează în judeţul Constanţa, Călăraşi, Tulcea şi Ialomiţa. E un program pe care, de obicei, îl facem la începutul săptămânii, câteodată la două săptămâni, depinde şi de personal, pentru că nu mereu este disponibil, motiv pentru care programul aici este destul de felxibil", a explicat Marin Dima, directorul DRDP Constanţa. Acestea se pot observa pe marginea drumului, cu un cablu de rulare care se duce direct la autoturismele prezentate mai sus. Cele fixe sunt într-un program al Companiei Naţionale, dintre care funcţionale sunt numai trei, amplasate pe DN2B, la kilometrul 98+500- Lacu Sărat, Brăila, funcţională din 28.10.2013. Pe A2, la kilometrul 144, calea 1+2 - Feteşti, judeţul Ialomiţa şi pe DN2A, la kilometrul 114, Giurgeni, judeţul Ialomiţa.

Alte 5 camere de luat vederi fixe urmează să fie puse în funcţiune la Constanţa

Întrucât s-a dat în folosinţă un nou tronson al A2, respectiv Cernavodă - Constanţa, urmează să fie puse în funcţiune alte patru camere de lua vederi, respectiv la Km 210+561, calea 2 - Constanţa, la Km 194+061, calea 2 - Medgidia, la Km 179+320, calea 1 - Medgidia şi la Km 161+800, calea 1 - Cernavodă. De asemenea, încă o cameră a fost montată pe DN38, la Km 11+600 - Moviliţa. Cât despre alte judeţe, acestea au fost montate pe DN22A, la Km2 - Cataloi, judeţul Tulcea, pe DN3, la Km 110 - Cuza Vodă, judeţul Călăraşi, DN21, la Km 58+765 - Bărăganu, judeţul Brăila, pe DN22, la Km 53+600 - Movila Miresii, judeţul Brăila. "La ora la care vorbim nu sunt funcţionale. Sunt montate, instalate, sistemul de monitorizare este în centrul de informare şi control de la Valea Dacilor, la Medgidia. Probabil în următoarele două săptămâni îl preluăm. Sistemul este probat numai că nu este preluat de CNADR sau DRDP Constanţa, vom vedea cine îl preia. Cele de pe DN-uri care, la fel, nu sunt active, au probleme de transmisie. Adică datele datele pe care ele le transmit, indiferent că sunt mobile sau fixe, sunt date cu caracter secret. Atunci ele sunt administrate de anumite instituţii. Ele funcţionează în felul următor: se preia imaginea autoturismului, se transmite la centrul nostru de la Bucureşti, care constată dacă are rovinietă valabilă, iar dacă nu are, se emite automat un proces verbal de constatare a contravenţiei, aşa este procedura la noi. Se trimit acasă", a mai spus Marin Dima. Mai exact, se preconizează că în câteva luni de zile ele vor fi puse în funcţiune.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218