REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Au fost aprobate tarifele de parcare în Mangalia şi staţiuni. A fost implementat şi în sudul litoralului sistemul TPark

Au fost aprobate tarifele de parcare în Mangalia şi staţiuni. A fost implementat şi în sudul litoralului sistemul TPark

Replica API 20 iulie 2018 | 01:00 288

Consilierii locali din Mangalia au adoptat, miercuri, 18 iulie, în cadrul unei ședințe de îndată, un proiect de hotărâre privind stabilirea tarifelor pentru locurile de parcare din oraș și stațiuni. Astfel, s-au aprobat tarifele de tip abonament pentru parcările din perimetrul activelor deținute de agenții economici din Mangalia și stațiuni. Pentru agenții economici care dețin magazine, hoteluri și restaurante, etc. și care au în administrare parcări, tariful unui loc de parcare, pentru stațiuni, a fost redus de la 15 la 5 lei/zi, în timp ce, pentru Mangalia, s-a redus de la 10 la 3 lei/zi.

Reprezentanții municipalității au precizat că, odată implementat sistemul TPark, pentru plata parcării prin SMS-card, agenții economici pot rezerva locuri de parcare pentru turiștii care se cazează la unitățile hoteliere pe care le au în proprietate. „În baza acestui proiect, implementat deocamdată la nivelul stațiunilor, am decis să facilităm accesul turiștilor la locurile de parcare din apropierea unităților de cazare și să oferim posibilitatea agenților economici să dețină locuri proprii de parcare, în regim de închiriere. Prin acest sistem de plată, s-a stabilit tariful de 2 lei/oră, respectiv 10 lei/zi pentru oraș și 3 lei/oră, respectiv 15 lei/zi, valabil în oricare dintre stațiunile Mangaliei”, a precizat primarul Radu Cristian. El a mai spus că sistemul TPark nu va fi implementat anul acesta în oraș, iar parcările publice vor fi gratuite pentru localnici și turiști. În aceeași ședință a CL, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici privind reabilitarea rețelelor termice din Mangalia, dar și pentru implementarea proiectului de cogenerare, cu scopul reducerii costurilor cu încălzirea, pe timpul iernii. Aleșii locali au aprobat, totodată, ajustarea prețului de producție a gigacaloriei, de la 343,58 la 385,58 lei, fără TVA, precum și documentațiile tehnice pentru reabilitarea termică a unor instituții de invățământ, din localitate, în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
o sa incaseze o suma pe parcari si o sa plateasca dublu firma de casa care administreaza parcarile. nu mai stie asta cum sa fure...
2
0
Daca tot puneti o firma ungureasca sa administreze parcarile si sa incaseze banii, mai puneti si niste automte pt plata parcarii . Macar banii din automate vor ajungeintegral la primarie. Nu toata lumea poate plati parcarea prin sms
7
0
o multime de bani luati de primare,locul ipotetic de parcare costa mai mult decat locuinta,beneficiezi de el numai dupa ora 17,daca aparcat altul pe timpul zilei trebuie sa chemi politia locala,care,o adevarata nebunie creata numai pentru a platii datoriile lui jumatica facute in folosul lui dar platite de cetateni,uraa!
5
0
cine va administra parcarile si cine va incasa panii incepand cu 2019.Ma refer la parcarile cu plata ce vor fi date unor societati acolite mafiei din Mangalia dupa modelul puscariasului COCOS
8
0
Radule ai distrus mangalia omule !!
9
1
I a iesit pasienta lui georgescu
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614