REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Dum., 13 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6881
13° Constanța Duminică, 13 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6881
 

Au fost depuse 5 oferte pentru modernizarea infrastructurii din stația Valu lui Traian

Au fost depuse 5 oferte pentru modernizarea infrastructurii din stația Valu lui Traian

Andreea CONDURACHE 23 septembrie 2023 | 00:00 1526

Cinci operatori economici au depus oferte la procedura de licitație deschisă pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție lucrări de modernizare în Stația Valu lui Traian,  etapa I a programului de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța, investiție finanțată din fonduri nerambursabile CEF.

Au fost depuse 5 oferte pentru modernizarea infrastructurii din statia Valu lui Traian

Pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a infrastructurii din Stația Valu lui Traian (Etapa I) au depus oferte următorii agenți economici: Asocierea RAIL WORKS, Asocierea BAWI SRL - SWIETELSKY CF, PORR CONSTRUCT SRL, STRABAG Vasútépítő Kft., TEMIRZHOL ZHONDEU LIMITED LIABILITY PARTNERSHIP

Valoarea totală estimată a achiziției publice: 402.343.706,36 lei, fără TVA. Sursa de finanțare: fonduri nerambursabile CEF Sector Transport și Bugetul de Stat. Durata de execuție a lucrărilor este de 20de luni.

Pentru realizarea programului Modernizarea infrastructurii feroviare din Stația Valu lui Traian - Etapa I, parte a proiectului global de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța şi modernizarea legăturilor de acces către Portul Constanţa, sunt prevăzute următoarele lucrări:

- realizarea Grupei de Așteptare din Stația Valu lui Traian care va cuprinde 32 linii de primire-expediere;
electrificarea, pe toată lungimea, a celor 32 de linii din Grupa de Așteptare, acestea fiind linii de primire-expediere.
- modernizarea și electrificarea liniilor 5-8 din Grupa Stație și a liniilor de legătură cu Grupa de Așteptare;
- menținerea diagonalei 2-4 care va face legătura între Grupa de Așteptare și Magistrala 800;
- realizarea unei centralizări electronice în Stația Valu lui Traian, amplasată în container, cu post central deservit de IDM Dispozitor și Post local, deservit de IDM Exterior;
-includerea în centralizarea electronică a elementelor de instalații din Stația Valu lui Traian (electromecanisme de macaz, sisteme de detecție a materialului rulant, semnale, SAT, BAT etc);
- proiectarea și execuția unei diagonale pentru a putea menține trecerea la nivel, aflată între Grupa Stației și Grupa de Așteptare;
- trecerea la nivel, aflată între Grupa Stației și Grupa de Asteptare, la km 215+333, va fi dotată cu instalație SAT;
- integrarea în SCADA a instalațiilor noi de electrificare din Grupa Stație și Grupa de Așteptare Valu lui Traian;
- reabilitarea sistemului de iluminat din Grupa de Așteptare;
- postul local (PL) din stația Valu lui Traian va fi prevăzut cu terminal pentru manipularea instalațiilor de semnalizare și electrificare și deservit de IDM exterior.
- lucrări de telecomunicații între postul deservit de IDM Dispozitor, amplasat în clădirea stației și cel deservit de IDM Exterior.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- modernizarea infrastructurii și suprastructurii în stația Valu lui Traian și în Grupa de așteptare;
- realizarea/modernizarea instalațiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului, prin electrificarea liniilor 5 ÷ 8 din Stația Valu lui Traian, a celor 32 linii din Grupa de Așteptare, precum și a liniilor de legătură;
- mărirea capacității de tranzit;
- asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce privește sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C);
- înlocuire/reparare podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor;
- instalații de centralizare electronică în stația Valu lui Traian și în Grupa de Așteptare;
- asigurarea elementelor de interfațare cu sistemul ERTMS Nivel 2 (ETCS nivel 2 + GSM-R);
- modernizarea echipamentului de telecomunicații;
- crearea premiselor pentru implementarea etapei a 2-a a programului de modernizare a infrastructurii feroviare în Portul Constanța;

Menționăm faptul că lungimea totală a infrastructurii feroviare din PORTUL CONSTANȚA, analizată în cadrul Studiului de Fezabilitate, este de 257 km, iar valoarea totală estimată pentru obiectivul de investiții MODERNIZAREA PORTULUI CONSTANȚA (3 ETAPE) este de 4,5 mld. de lei, fără TVA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3125143822
5/49
193462335
joker
1942212358