REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Au fost inaugurate alte trei blocuri în cartierul social Henri Coandă

Au fost inaugurate alte trei blocuri în cartierul social Henri Coandă

Replica API 23 iulie 2013 | 00:00 199

Primarul a lipsit de la eveniment

Primarul a lipsit de la eveniment

Alte trei blocuri au fost date în folosinţă în cartierul social Henri Coandă, situat pe strada Ştefăniţă Vodă din municipiu. Evenimentul a avut loc luni, 22 iulie, cea care a strigat viitorii beneficiari fiind Mădălina Moţăţăianu, director general al RAEDPP. "Astăzi (luni - n.r.) au fost inaugurate cele trei blocuri, HC1, HC2 şi HC4, în total 144 de contracte. Cam 470 de familii vor locui în aceste locuinţe din cele trei blocuri. Totalul, până acum, este de 16 module, urmează ultimul, cel de-al şaptesprezecelea. Ca atare, considerăm că sunt cam 3200 de oameni care locuiesc, în prezent, în acest campus. Plătesc chirii şi utilităţi, cei care au venituri mai mari de 250 de lei, cei care nu au venituri sau sunt persoane cu handicap de gradul I nu plătesc absolut nimic, iar cei care au venituri de peste 125 de lei, până în 250, plătesc numai utilităţile. Din cei introduşi acum în locuinţe, doar 10% vor fi scutite total de plată, restul sunt cei cărora le-am făcut contracte de închiriere, adică vor plăti şi chiria şi utilităţile. Urmează să fie finalizat şi următorul modul din prima etapă, după care se va demara procedura pentru etapa a doua", a declarat Mădălina Moţăţăianu, directorul general al RAEDPP. De la eveniment au absentat atât edilul Constanţei, Radu Mazăre, cât şi viceprimarul Gabi Stan. Reamintim că proiectul prevede construirea a 2.016 locuinţe modulare pentru persoane nevoiaşe, proiect în valoare de circa opt milioane de euro. În cea de-a doua etapă, lucrătorii vor construi alte 16 module, astfel încât câmpul unde se construiesc locuinţele va fi plin de hale. Vor fi, în total, 33 de module cu apartamente pentru nevoiaşi.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614