REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Au fost închise punctele sezoniere ale Ambulanţei

Au fost închise punctele sezoniere ale Ambulanţei

Replica API 3 septembrie 2013 | 00:00 248

Luna septembrie a început să alunge turiştii de pe litoral, iar staţiunile au început să se golească, mai cu seamă cele din sudul litoralului. Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa răsuflă uşuraţi, pentru că revin în substaţiile permanente, după un sezon estival în care au lucrat la foc automat. Punctele de pe litoral, respectiv Neptun, Costineşti şi Eforie Nord, şi-au tras obloanele începând cu data de 2 septembrie. "Nu putem spune că mai sunt solicitări astfel încât să mai ţinem deschise punctele sezoniere. Avem cam 2 - 3 solicitări pe 12 ore, la care putem răspunde din substaţiile permanente din judeţ. Din data de 2 septembrie s-au închis substaţiile din Neptun, Costineşti şi Eforie Nord", a declarat, pentru "Replica", dr. Ionuţ Cealera, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa. Şi în staţiunea Mamaia a scăzut numărul solicitărilor, însă vor putea fi acoperite cu lejeritate de către staţia centrală, la fel cum s-a întâmplat pe tot parcursul sezonului estival. În 12 ore, în municipiul Constanţa au fost 75 de solicitări, iar pe 24 de ore au fost 150, pe când pe tot judeţul au fost 330, pe 24 de ore. Angajaţii Ambulanţei vor reveni atât în staţia centrală, cât şi în substaţiile din judeţ.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367