REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Au sosit poliţiştii detaşaţi pe litoral: câţi sunt şi de când au ‘intrat în pâine’

Au sosit poliţiştii detaşaţi pe litoral: câţi sunt şi de când au ‘intrat în pâine’

Replica API 29 iunie 2018 | 00:00 388

Prima serie de 173 de polițiști delegați din teritoriu vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în liniște și siguranță, începând de joi, 28 iunie.

În baza Planului de acțiune ,,Litoral 2018”, a fost suplimentat numărul de polițiști care acționează pentru liniștea și siguranța turiștilor de pe litoral. Astfel, în perioada 28 iunie – 3 septembrie a.c., zilnic, 406 polițiști acționează, în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor.

Dintre aceștia, 233 de polițiști sunt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar 173 de polițiști, pe fiecare serie, sunt de la alte inspectorate de poliție județene, fiind delegați pentru a acționa în zona stațiunilor de pe litoral, pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării.

În activități sunt angrenați polițiști de la ordine publică, polițiști rutieri, de la acțiuni speciale, de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, criminalistică, transporturi și de la arme, explozivi și substanțe periculoase, care acționează, în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În această perioadă, vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din auto, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, la hoteluri şi locuri de cazare omologate, în locuri vizibile, au fost afişate materiale preventive, iar turiştilor le-au fost distribuite pliante şi brăţări informative. O atenţie deosebită este acordată şi taberelor şcolare existente în staţiunile de pe litoral, în cadrul cărora se vor derula campanii de prevenire în rândul elevilor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa va suceti toti dupa ursoi, sclavul vostru!!!
1
0
au venit si ei la mare pe bani romanilor , mai vin si famiile ca na .. e moka... in interes de serviciu.. hai sa va iau in pula politia puli la munca sclavilor
2
4
Oricum legea e mai mult de partea infractorilor. Politistii sunt luati la misto' de scursurile societatii,aici incluzand si pe cei care dau pedepse mici infractorilor prinsi de politie.
6
2
Atentie soferi care circulati prin statiunea Mamaia! Politistii de la rutiera detasati din tara sunt rupti de foame si trag tare sa-si faca bani de buzunar. Adica in ac perioada sunt la japca!
7
1
De ce nu va faceti strungari sau fiereri betonisti sau poate dulgheri , daca tot vreti ore suplimentare ? daca ti-ai ales meseria asta fa-o baiatule cu drag chiar si in afara orelor de program. Daca nu lasa locul celui caruia -i place
3
6
Daca politistii sunt pe terasa dupa ora 16 inseamna ca au terminat programul. Ii platesti tu ore suplimentare?
4
5
Vai ce stire.O sa faca cacatul praf poltistii pe litoral.
5
6
Ca aici nu prea mai e politie ! Dupa ora 16.00 sunt cu totii la Terasa Jeni ... la mocangeala ! Loctiitorul stie ...
3
2
Detasati-l si pe agentul Miscu Dumitru de la politia Cernavoda, ca freaca menta aici, se gandeste numai la cum sa faca spaga. Abia se bucura Radu Barna ca are mai mult timp de petrecut cu angelica.
3
4
RIP URSOI....
0
5

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218