REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Australia: Elevii din Sydney revin la cursurile în format fizic, după vaccinarea a 90% din profesori

Australia: Elevii din Sydney revin la cursurile în format fizic, după vaccinarea a 90% din profesori

Replica API 20 octombrie 2021 | 00:00 463

Elevii din şcolile din Sydney, cel mai populat oraş al Australiei, au revenit luni în mod eşalonat la cursuri, după ce 90% dintre profesori şi din personalul şcolar au fost vaccinaţi cu schema completă, relatează EFE, citată de Agerpres.

Metropola australiană, care săptămâna trecută a ieşit dintr-un lockdown de 100 de zile după vaccinarea a 70% dintre locuitori, continuă strategia redeschiderii în paralel cu vaccinarea anti-COVID-19.

Potrivit foii de parcurs, reîntoarcerea la cursuri se va face în două etape, de luni pentru copiii din grădiniţe, din cursurile primare şi de la ultimul an de liceu, în timp ce restul elevilor vor reveni în clase de lunea viitoare, 25 octombrie.

Autorităţile au renunţat şi la obligativitatea purtării măştilor pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, în timp ce persoanele care au primit o singură doză, sau care urmează să completeze schema de vaccinare, vor trebui să aştepte până la 1 decembrie când măsurile se vor aplica în mod omogen.

Sydney prevede de la 1 noiembrie să redeschidă gradual frontierele internaţionale şi va permite atunci intrarea cetăţenilor şi rezidenţilor, sau a rudelor apropiate, care nu vor mai fi nevoiţi să respecte perioada de carantină dacă sunt complet vaccinaţi.

Statul New South Wales, cu capitala la Sydney şi care a fost epicentrul celui de-al treilea val al pandemiei în Australia, a raportat luni 265 noi contagieri locale şi 5 decese asociate COVID-19.

Australia, care a renunţat recent la "strategia cazurilor zero" prin care se decretau izolări locale după detectarea câtorva contagieri, a înregistrat în total 145.000 de cazuri şi 1.515 de decese de la declanşarea pandemiei.

Ţara oceanică, a cărei strategie de vaccinare a început mai târziu decât în alte ţări occidentale, a vaccinat cu schema completă peste 65% din populaţia ţintă, în timp ce peste 85% dintre cetăţeni au primit cel puţin o doză de vaccin.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102