REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
15.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Austria vs România 2-3 / Prima victorie a lui Rădoi vine într-o deplasare dificilă - Tricolorii, pe primul loc în grupă

Austria vs România 2-3 / Prima victorie a lui Rădoi vine într-o deplasare dificilă - Tricolorii, pe primul loc în grupă

Replica API 9 septembrie 2020 | 23:39 1556

După ce a fost egalată în ultimele momente de Irlanda de Nord, reprezentativa condusă de Mirel Rădoi a obținut prima sa victorie în Liga Națiunilor pe terenul Austriei, echipă considerată favorita grupei. Tricolorii au afișat din nou un joc ofensiv, au deschis scorul devreme prin Alibec și nu au cedat după ce au fost egalați de Baumgartner. Sărbătoritul Dragoș Grigore (a împlinit 34 de ani) a înscris primul său gol pentru echipa națională, iar Maxim a profitat de o greșeală și l-a lobat superb pe Schlager. Reușita lui Onisiwo din minutul 80 a adus emoții în tabăra tricolorilor, însă apărarea nu a mai cedat și scorul final a fost 3-2. În urma acestui rezultat, România se află pe prima poziție în Grupa 1 din Liga B.

Rezultate Grupa 1, Liga B:

Austria vs România 2-3

Au marcat: Baumgartner '17, Onisiwo '81 / Alibec '3, Grigore '51, Maxim '70

Irlanda de Nord vs Norvegia 1-5

Au marcat: McNair '6 / Elyounoussi '2, Haaland '7, '58, Sorloth '19, '47

Clasament:

1. România (4-3 golaveraj) 4 puncte

2. Austria (4-4) 3

3. Norvegia (6-3) 3

4. Irlanda de Nord (2-6) 1

Declarații la finalul partidei:

"Îmi mențin părerea, chiar dacă am câștigat. Austria este cea mai bună echipă din toate cele patru, dar poziția noastră ne obligă să rămânem pe aceeași poziție. Asta nu înseamnă că vom câștiga meciurile doar cu prezența noastră. Băieții au arătat că pot depăși orice moment dificil, mă bucur că în seara asta am avut și noi puțin noroc pe final. Băieții au înțeles foarte bine acest sistem 5-4-1 din final. Acum nu am câștigat foarte mult, doar foarte mult entuziasm și încredere. Trebuie să continuăm la fel. În zilele acestea au înțeles ce e determinarea, sacrificiul, spiritul naționalei, care trebuie recâștigat. Am păstrat ceea ce a fost bun de la vechiul staff, țin să le mulțumesc, au făcut o treabă foarte bună. Le urăm bafta și celor de la tineret, mâine seara.

Chiar am discutat cu jucătorii, poate de mulți ani se întorceau cu capul în pământ la echipele de club, acum se pot duce mândri, să crească un spirit de competiție la nivel de club și selecția să fie cât mai largă la echipa națională. Au făcut-o foarte bine cei noi, nu au arătat că au avut emoții. Nu a fost targetul nostru să avem cât mai mulți debutanți, dar mă bucur pentru ei și pentru determinarea arătată. Ce s-a discutat după prima partidă mă bucur că nu i-a afectat prea mult pe jucători, am arătat ca o echipă adevărată, cu plăcere de a juca. Golurile marcate sunt după o presiune arătată în jumătatea adversă", a declarat Mirel Rădoi, la ProTV.

”Mă bucur că am marcat, dar mai mult mă bucur pentru că am câștigat după o evoluție consistentă, A fost o victorie meritată. Muncim ca să facem milioane de români fericiți. Avem nevoie de un grup, de o echipă, nu de câțiva jucători. Mă bucur că am dovedit azi că suntem o echipă un grupă, care atunci când vrea poate să joace bine. Îmi doresc de mult să marchez pentru echipa națională, dar mă bucur acum că acest gol al meu a adus victoria României. Este un gol de care o să-mi aduc aminte toată viața. Dar, deocamdată nu am realizat nimic. mai e mult până la calificare”, a spus Dragoș Grigore, după meci, la ProTV.

"Simt bucurie, clar. Toată lumea e încântată, e o consecință a muncii noastre, mă bucur că am reușit să câștigăm marcând trei goluri pe terenul Austriei, e un lucru foarte pozitiv. Mă bucur că ne-am revenit psihic după meciul cu Irlanda de Nord, când am fost egalați pe final. Toți ne-am dat seama că am pierdut două puncte pe care le meritam. Ne-am refăcut și în seara asta am făcut o partidă foarte bună din toate punctele de vedere.

E o mândrie că îmbrac tricoul naționalei. Am ajutat echipa și din punct de vedere defensiv, știam că ei își doresc mingea, că joacă mult între linii, că au jucători de atac foarte buni, așa că am încercat să-mi fac treaba pe ambele faze. Toate deciziile pe care le-am luat în ultima perioadă, inclusiv transferul meu la Gaziantep, au fost pentru a mă putea întoarce la națională, să am meciuri în picioare și să fiu la un turneu final. Dezamăgirea a fost mare în 2016, când nu am fost convocat, așa că îmi doresc din tot sufletul să particip la un turneu final. Vreau să-i mulțumesc și lui Marius Șumudică pentru toată încrederea pe care mi-a oferit-o!", a declarat Alex Maxim, la ProTV.

"Suntem foare bucuroşi de victorie. Se vede că avem entuziasm şi vrem să jucăm fotbal. În această seară ne-au intrat goluri, important este să jucăm aşa şi în continuare. Cred că s-a văzut că toate echipa a jucat bine şi asta am exersat. Dacă vom juca aşa, nu am emoţie că nu vom trece de Islanda. Nu am nimic cu Ciprian Marica, am fost nervos după meci, de asta am reacţionat aşa", a declarat Denis Alibec, la ProTV.

"E o bucurie şi o descătuşare a noastră meciul acesta după - pot să-l numesc eşec - egalul de acasă cu Irlanda. Dar prefer să nu mă hazardez, e doar începutul lui Mister ca selecţioner şi mai avem mult de muncă pentru a fi unde dorim noi şi mai ales suporterii. Mă aşteptam să câştigăm primul meci cu Irlanda, a fost o mare dezamăgire pentru noi, dar acest lucru nu ne-a împiedicat pe noi să jucăm aici la victorie. Nu am venit să ne apărăm şi s-a văzut pentru că am marcat în minutul trei un gol foarte frumos. Am respectat ceea ce am făcut la antrenamente şi mă bucur că am luat cele trei puncte şi suntem pe primul loc în grupă. Nu-mi prea place să fac comparaţii, e foarte diferit ce se întâmplă la clubul meu şi ce am trăit la naţională în ultimii ani, de aceea mai bine nu mă gândesc, mai mult mi-aş face rău, acum lucrurile încep să fie din ce în ce mai bune la echipa naţională. Astăzi am arătat într-adevăr ca o echipă, dar e devreme să mă hazardez. Cred că capital va fi meciul din Islanda. Avem mare nevoie pentru noi şi pentru fotbalul românesc să ajungem la Euro", a spus Nicolae Stanciu, la ProTV.

Au evoluat echipele:

Austria: A. Schlager – Lainer, Posch, Hinteregger, Ulmer – Grillitsch (Monschein ’83), Baumgartlinger (Onisiwo ’59) – Sabitzer, X. Schlager, Baumgartner – Gregoritsch (Grbic ’74). Selecţioner: Franco Foda.

România: Tătăruşanu – Burcă, Chiricheş (Nedelcearu ’74), Grigore, Bancu – Creţu, Maxim, Stanciu – Coman, Alibec (Puşcaş ’68), Deac (Iancu ’40). Selecţioner: Mirel Rădoi.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Suedia, cu Glenn Nyberg (31 de ani) la centru. Arbitri asistenţi au fost Mahbod Beigi şi Andreas Soderqvist, iar al patrulea oficial Mohammed Al-Hakim.

Programul complet din Liga Naţiunilor:

Vineri, 4 septembrie: Norvegia – Austria 1-2, România – Irlanda de Nord 1-1

Luni, 7 septembrie: Austria – România 2-3, Irlanda de Nord – Norvegia 1-5

Duminică, 11 octombrie: Norvegia – România (19:00), Irlanda de Nord – Austria (21:45)

Miercuri, 14 octombrie: Norvegia – Irlanda de Nord, România – Austria (21:45)

Duminică, 15 noiembrie: Austria – Irlanda de Nord, România – Norvegia (21:45)

Miercuri, 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România, Austria – Norvegia (21:45)

Cele mai importante momente ale partidei dintre Austria și România:

Final de meci! România câștigă la Klagenfurt cu 3-2!

'90+3 Coman faultează în apărăre, austriecii au o lovitură liberă. Tătărușanu prinde mingea.

'90+1 Pușcaș ajunge într-o poziție bună în careu, însă ratează preluarea și trage într-un fundaș. Pe contraatac, Grbic trimite peste poarta lui Tătărușanu.

De la margine sunt arătate patru minute de prelungiri.

'89 Stanciu șutează de la marginea careului, Schlager prinde fără prea mari probleme. A fost o fază frumoasă creată de Florinel Coman.

'87 Stanciu primește un cartonaș galben.

'81 Monschein intră în locul lui Grillitsch.

'80 Gol Austria! Onisiwo îl învinge pe Tătărușanu cu o lovitură de cap, după ce a scăpat din marcajul lui Dragoș Grigore. Lainer este cel care a centrat decisiv.

'79 Grillitsch pune în pericol poarta lui Tătărușanu cu un șut de la marginea careului. Maxim deviază în corner.

'74 Burcă primește cartonaș galben după un fault la Grbic.

'74 Nedelcearu intră pe teren în locul lui Chiricheș. La austrieci, Gregoritsch este înlocuit cu Grbic.

'73 Gabi Iancu trimite un șut violent din lovitură liberă, dintr-un unghi dificil, însă mingea izbește bara laterală.

'70 Goool România! Pușcaș presează, Maxim profită de o greșeală și îl învinge pe Schlager cu un lob superb.

'68 Mirel Rădoi face prima schimbare: Alibec este înlocuit cu Pușcaș.

'59 Onisiwo intră pe teren în locul lui Baumgartlinger.

'53 Dragoș Grigore urmărește din nou mingea după un corner, însă trimite pe lângă poartă cu o lovitură de cap.

'51 Goool România! Maxim execută bine o lovitură liberă, Crețu sare pe sub minge, aceasta ajunge la Dragoș Grigore și fundașul îl învinge pe Schlager cu un șut puternic, chiar de ziua sa (Grigore a împlinit 34 de ani).

'47 Dragoș Grigore primește cartonaș galben după ce l-a călcat pe genunchi pe Sabitzer.

În celălalt meci din grupă, Norvegia conduce pe terenul Irlandei de Nord, scor 3-1.

Pauză la Klagenfurt. Austria vs România 1-1 (Baumgartner '17 / Alibec '3)

'45+3 Sabitzer execută slab o lovitură liberă, Tătărușanu prinde fără probleme.

'38 Deac are probleme după un duel și este schimbat cu Gabi Iancu, debutant la națională.

'21 Sabitzer patrunde aproape nestingherit în careu, însă nu plasează șutul și Tătărușanu respinge.

Probleme mari în flancul stâng al apărării tricolorilor. Austriecii zburdă pe partea lui Bancu.

'17 Gol Austria! Lainer profită de lipsa de atenție a lui Coman și de absența lui Bancu, îi pasează cu capul lui Baumgartner și acesta îl învinge pe Tătărușanu cu un șut fără preluare. Mingea a trecut printre picioarele lui Grigore.

'15 Burcă ajunge târziu la o minge și îl faultează pe Baumgartlinger.

'13 Stanciu încearcă un șut fără preluare, dar nu lovește bine mingea și aceasta trece pe lângă poartă.

'9 Hinteregger deviază cu capul centrarea venită din lovitură liberă și mingea lovește bara porții lui Tătărușanu.

'3 Goool România! Coman îi pasează lui Alibec și acesta îl învinge pe Schlager cu un șut foarte bine plasat, lângă bară.

'2 Prima ocazie le aparține tricolorilor: Deac trimite o centrare puternică în fața porții, dar Alibec nu ajunge la timp.

A început partida. Austriecii au avut lovitura de start.

La Klagenfurt se aude imnul României.

Echipa gazdă întră pe teren. Își fac apariția și tricolorii, scrie hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
bine spus, daca mai gaseste si un portar adevarat va fi si mai bine!
1
0
a jucat fara Ianis si alte muraturi si uite ca a reusit cu niste baieti ce stiu fotbal.Bravo Radoi.
4
0
Asa ma Mirele baga jucatori buni nu Tosca,Hagi,R.Marin si alti fotbalisti formati la academia de sarituri in apa pentru ca astia nici nu sunt atinsi si plonjeaza imediat ori,fotbalul de astazi este un fotbal unde un jucator trebuie sa aiba talent,forta si rezistenta.
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102