REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Autorităţile de la Ovidiu zic că "borduriada" e bine, sănătoasă şi se termină prin iulie

Autorităţile de la Ovidiu zic că "borduriada" e bine, sănătoasă şi se termină prin iulie

Replica API 30 aprilie 2014 | 00:00 125

De la Ovidiu, numai de bine. Programul de asfaltare demarat de primăria din localitate se desfăşoară în parametri normali, în termen şi, eventual, ca la carte, să nu se supere nimeni. Numai că s-au supărat cititorii "Replica" şi au anunţat că Dorel şi-a mutat cartierul general la Ovidiu: "S-a început de anul trecut marea asfaltare, dar acum a stagnat, în schimb au cărat o grămadă de borduri (probabil anul acesta vom avea parte de marea borduriadă). Eu nu îi inţeleg pe aleşii noştri dacă au ceva materie cenuşie sub păr sau sunt aleşi să ne prostească în fiecare zi. Cred că această localitate este blestemată să nu aibă un primar serios şi cu faţa întoarsă spre fraierii care l-au înscăunat acolo unde nu face nimic şi ia o grămadă de bani", a declarat un cititor al cotidianului "Replica". Dacă el nu i-a înţeles pe aleşi, am încercat noi şi am stat de vorbă cu viceprimarul localităţii Ovidiu, Iulian Leonte, care a declarat pentru "Replica" de Constanţa că toate sunt bune şi frumoase şi la vară cald. "Este, într-adevăr, un program de asfaltare. Se derulează şi are termen până pe 31 iulie a.c. Nu ne implicăm pe strada principală, fiind 2A, drum naţional, care nu aparţine de noi. Discutăm de străzile din Ovidiu, un proiect care mai are 28 de străzi în program", a declarat Leonte. Întrebat dacă există posibilitatea ca bordurile să se bronzeze în această perioadă, din lipsă de muncitori, Leonte a confirmat: "E posibil. Acum, programul celor care lucrează nu îl fac eu. Noi avem contract cu constructorul, vă daţi seama. Ştiu, în general, ce e pe fiecare stradă", a concluzionat viceprimarul.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108