REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Autorităţile franceze se aşteaptă la o mobilizare mai puternică şi mai violentă a ''vestelor galbene''

Autorităţile franceze se aşteaptă la o mobilizare mai puternică şi mai violentă a ''vestelor galbene''

Replica API 12 ianuarie 2019 | 00:00 322

În ajunul ''actului 9'' al mişcării ''vestelor galbene'' care va avea loc sâmbătă, autorităţile franceze se aşteaptă la o mobilizare ''mai puternică'' decât săptămâna precedentă peste tot în Franţa, potrivit Prefectului Poliţiei din Paris şi Directorului General al Poliţiei Naţionale franceze, informează vineri AFP.

Pe întreg teritoriul, "anticipăm că s-ar putea reveni la un nivel de mobilizare care să se situeze înaintea celui din timpul sărbătorilor de iarnă", a estimat Directorul General al Poliţiei Naţionale franceze (DGPN), Eric Morvan, la postul France Inter.

În capitala Franţei, "credem că mobilizarea va fi mai puternică decât sâmbăta trecută, pe de o parte, şi că, pe de altă parte, comportamentul din cadrul grupurilor ce vor fi prezente va fi marcat de mai multă radicalizare, mai multe tentative de violenţă", a declarat la rândul său Prefectul Poliţiei Parisului, Michel Delpuech, la CNews.

La 5 ianuarie, mişcarea de contestare socială a "vestelor galbene" s-a relansat, după o reducere a mobilizării în timpul sărbătorilor de iarnă: 50.000 de manifestanţi au fost recenzaţi de autorităţi, dintre care 3.500 la Paris.

"Actul 8" de la Paris a fost de asemenea marcat de violenţe, printre care intruziunea manifestanţilor în birourile purtătorului de cuvânt al guvernului Benjamin Griveaux şi imagini ale fostului boxer Christophe Dettinger lovind jandarmi.

Prefectul Poliţiei din Paris a confirmat dispozitivul de securitate excepţional prevăzut a fi desfăşurat sâmbătă, care va reveni la nivelul său de la mijlocul lui decembrie. Dintre cei 80.000 de poliţişti şi jandarmi mobilizaţi anunţaţi în toată Franţa, 5.000 vor fi la Paris, alături de 14 vehicule blindate ale jandarmeriei. La 15 decembrie, autorităţile au numărat 66.000 de manifestanţi în Franţa.

La rândul său, Prefectul Departamentului francez Cher, Catherine Ferrier, a anunţat vineri interzicerea oricărei reuniuni a "vestelor galbene" sâmbătă, în capitala departamentului Bourges, oraş vizat de "vestele galbene" din cauza amplasării sale geografice în centrul Franţei. "Am emis un decret pentru a interzice (accesul manifestanţilor în) tot centrul istoric al oraşului", a declarat ea la BFM TV.

Vineri dimineaţa, pe pagina de Facebook "Actul 9: reuniune a vestelor galbene în centrul Franţei", 2.700 de persoane îşi anunţau participarea la protest şi 13.000 se declarau interesaţi.

Primarul oraşului Bourges, Pascal Blanc (centru-dreapta) a luat deja măsuri, printre care închiderea clădirilor publice, a muzeelor, bibliotecilor, Primăriei centrale şi primăriilor subordonate. Mobilierul urban a fost demontat şi şantierele au fost securizate, "în aşa fel încât orice obiect care s-ar putea transforma în proiectil să nu poată fi pus la dispoziţia manifestanţilor", a declarat Pascal Blanc la postul RTL.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614