REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.8° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Autoritățile propun creșterea accizelor la carburanți

Autoritățile propun creșterea accizelor la carburanți

Replica API 9 august 2017 | 00:00 255

Accizele la carburanți ar putea reveni la nivelul din anul 2016, creșterea fiind propusă pentru că au scăzut încasările la buget din această taxă cu 634,3 milioane lei, iar prețurile la motorină sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană, după Luxemburg și Bulgaria, conform unui proiect de ordonanță privind modificarea Codului fiscal, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), scrie Agerpres.

'Pentru menținerea prețurilor produselor petroliere competitive în regiune, se propune revenirea, pentru benzină și motorină, la nivelurile accizelor practicate în anul 2016, respectiv la benzină cu plumb — 3.022,43 lei/tonă, 2.327,27 lei/1.000 de litri, la cea fără plumb — 2.643,39 lei/tonă, 2.035,40 lei/1.000 de litri și la motorină — 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri', informează MFP.

Conform notei de fundamentare, deși în semestrul I al anului 2017 consumul de motorină a crescut față de semestrul I al anului 2016 cu 253,07 milioane litri, iar cel de benzină fără plumb cu 58,854 milioane litri, încasările au scăzut cu 634,348 milioane lei, respectiv 223,661 milioane lei, motivele principale fiind scăderea, de la 1 ianuarie 2017, a nivelului accizelor prevăzut pentru motorină, de la 1.897,08 lei/1000 litri, la 1.518,04 lei/1000 litri, respectiv a nivelului accizelor prevăzut pentru benzina fără plumb de la 2.035,4 lei/1000 litri, la 1.656,36 lei/1000 litri, precum și scăderea cu un punct procentual a taxei pe valoarea adăugată.

'Scăderea nivelului accizelor pentru benzine și motorine a vizat în principal contracararea fenomenului de alimentare cu combustibil în alte state membre care practicau niveluri ale accizelor inferioare celor din țara noastră și, prin urmare, aveau prețuri la pompă mai scăzute. În prezent, urmare analizei efectuate în ceea ce privește nivelurile accizelor practicate de statele membre, se constată că România are printre cele mai scăzute niveluri ale accizelor, aproape de nivelurile minime prevăzute de legislația Uniunii Europene. Astfel, România a ajuns în iulie 2017 să înregistreze cel mai mic preț al benzinei Euro-95 din Uniunea Europeană (0,997 euro pe litru cu taxe) și al treilea cel mai mic preț pentru motorină (0,977 euro pe litru cu taxe), după Luxemburg (0,955 euro pe litru) și Bulgaria (0,961 euro/litru)', menționează sursa citată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218