rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Autorităţile române nu au făcut paşi vizibili în implementarea directivei referitoare la spălarea banilor şi finanţarea terorismului

Autorităţile nu au făcut paşi vizibili în implementarea unei directive europene referitoare la utilizarea sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, reiese dintr-un comunicat de presă al EY, citat de AGERPRES.

"Directiva (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului (AMLD) a devenit obligatorie pentru Statele Membre UE începând cu 26 iunie 2017. Până în prezent, însă, legislaţia din România nu a făcut paşi vizibili în implementarea măsurilor pe care le prevede această directivă, iar Comisia Europeană a solicitat deja ţării noastre opinia motivată pentru neîndeplinirea obligaţiei de transpunere", susţine Burcin Atakan, partener EY România.

Potrivit sursei citate, directiva are impact asupra activităţii de conformitate a entităţilor financiar-bancare şi a companiilor din sectorul non-financiar, precum avocaţi, notari, auditori, furnizorii de servicii din industrii, precum industria extractivă, energetică, HORECA, telecom şi IT, imobiliare, transport, ONG-uri.

"Prin urmare, este vital ca aceste entităţi să înţeleagă care sunt schimbările ce trebuie făcute în programul de conformitate pentru a se alinia cerinţelor AMLD. Măsurile sunt menite să le pună la adăpost faţă de posibile încălcări şi consecinţele acestora, respectiv evitarea plăţii unor amenzi semnificative, suspendarea activităţii companiei sau implicarea, chiar şi involuntar, în scheme de spălare a banilor", arată EY.

Actul comunitar aduce o serie de noutăţi legislative cu impact atât asupra mediului de afaceri din România, cât şi asupra activităţilor acestuia cu pieţele străine.

Principalele cerinţe introduse, conform EY, se referă la obligativitatea evaluării riscurilor de spălare a banilor/finanţare a terorismului la nivel naţional, sectorial/industrie şi la nivelul fiecărei entităţi, asigurarea transparenţei privind beneficiarul real de către companii şi păstrarea informaţiilor complete şi actualizate privind Ultimate Beneficial Owner - UBO, necesitatea adoptării măsurilor suplimentare de cunoaştere a clientelei pentru întregul spectru de persoane expuse politic şi aplicarea măsurilor de precauţie persoanelor care comercializează bunuri, atunci când acestea efectuează sau primesc plăţi în numerar în valoare de cel puţin 10.000 euro, prag scăzut faţă de valoarea anterioară de 15.000 euro.

Pentru instituţiile financiare, pragul minim al sancţiunilor are o valoare de 5 milioane euro sau 10% din cifra de afaceri anuală totală, iar pentru instituţiile non-financiare, acesta se ridică la 1 milion euro.

"Sancţiunile sunt aplicabile nu numai companiilor, ci şi membrilor organelor de conducere şi altor persoane fizice implicate în aplicarea defectuoasă a legislaţiei împotriva spălării banilor. Faptele pot atrage răspunderea contravenţională, civilă sau penală, în funcţie de gravitatea lor şi valoarea prejudiciului. Făcând o paranteză pe marginea sancţiunilor în materie penală, menţionăm faptul că Parlamentul European a adoptat în luna ianuarie 2018, un proiect de rezoluţie legislativă referitoare la propunerea de directivă privind incriminarea spălării banilor. Proiectul urmăreşte asigurarea unor standarde minime comune la nivel european, propunându-se pedepse privative de libertate în cazurile de spălare a banilor de minim patru ani, pentru actele grave. În prezent, legislaţia din România stabileşte pedepse cuprinse între 3 şi 10 ani pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor", informează EY.

marţi, 13 februarie 2018292
Comentarii
mai mult...Economic
26 mai 00:00EconomicCNAIR: Taxa de pod poate fi achitată până la sfârşitul zilei următoare trecerii

Taxa de pod de la Feteşti poate fi achitată până la sfârşitul zilei următoare trecerii, anunţă reprezentanţii...355

26 mai 00:00EconomicGuvernul nu intenţionează suspendarea Pilonului II de pensii; subiectul nu a fost discutat în cadrul întâlnirilor cu oficialii europeni431
26 mai 00:00EconomicRusia restricţionează importurile de produse din carne de porc din România485
26 mai 00:00EconomicRomsilva atenţionează asupra unui posibil blocaj pe piaţa lemnului, inclusiv în asigurarea lemnului de foc pentru populaţie

Un volum de două milioane de metri cubi de lemn din pădurile statului ar putea rămâne ne-exploatat până la finalul...485

26 mai 00:00EconomicComitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială recomandă introducerea unor criterii sociale pentru ''Prima Casă''455
26 mai 00:00EconomicBNR lansează o monedă din aur cu tema 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial462
26 mai 00:00EconomicRestricţii de circulaţie în week-end pentru vehiculele mari, pe Autostrada Soarelui şi Valea Oltului

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă restricţii de circulaţie pentru zilele...286

26 mai 00:00EconomicTeodorovici: Nu sunt şi nu vor fi probleme nici cu pensiile şi nici cu salariile; se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie289
25 mai 00:00EconomicGoldterm Mangalia începe rebranşările prin contorizare individuală585
25 mai 00:00EconomicPrimăria achiziţionează Serviciul de Salvamar

Primăria Constanţa anunţă achiziţia Serviciului de Salvare Acvatică – Salvamar şi de Prim Ajutor pe plajele din...561

24 mai 00:00EconomicComisia Europeană avertizează România şi Ungaria cu privire la o abatere bugetară semnificativă în 2017484
24 mai 00:00EconomicMinistrul pentru Mediul de Afaceri vrea să atragă investiţii din Japonia486
Vremea
23°19.9° - 23° duminică, 27 mai 2018
cer seninUmiditate: 94%
Vânt: 8.35 m/s din NE
Presiune: 1031.66 milibari

Loto
6/491714333847
5/4091921343540
joker17284142435
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 mai 00:00SportSteaua, remiză cu Dinamo: 1-1

Stadionul Giulești - Valentin Stănescu a fost ales ca loc de desfășurare pentru play-off-ul Ligii 4 din România,...530

26 mai 00:00SportConstănțeanca Simona Halep a numit orașul în care ar vrea să se mute: "Îl iubesc!"

Liderul mondial Simona Halep, 26 de ani, a dezvăluit că i-ar surâde o eventuală mutare în Paris, orașul în care a...1681

26 mai 00:00SportFlorin Andone va semna pentru echipa engleză Brighton & Hove Albion, din Premier League

Atacantul român Florin Andone (25 ani) va semna un contract cu Brighton & Hove Albion, care a ajuns, vineri, la un...461

26 mai 00:00SportDouă audieri la Poliţie, într-o singură zi. Ilie Năstase, după ce a condus un scuter fără permis: M-au testat din nou. Stăteau la pândă

Ilie Năstase a declarat vineri, după ce a fost dus la Poliţia Rutieră, că poliţiştii stăteau la pândă şi a...1008

Local
26 mai 00:00LocalSute de mii de articole de sticlărie, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în data de...502

26 mai 00:00LocalStudenţii sportivi de la Universitatea „Ovidius” Constanţa, premiaţi la Campionatul Naţional Universitar de Atletism

În perioada 19-20 mai a.c., pe stadionul Nicolae Dobrin din Municipiul Pitești au avut loc Campionatul Național...426

26 mai 00:00LocalIncendiu în judeţul Tulcea, în apropiere de gară!

Stația de pompieri Babadag a intervenit, vineri, 25 mai, pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație uscată...422

26 mai 00:00LocalOctogenar dispărut din Lumina! L-aţi văzut?

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui Constantin Gagu, în vârstă de 85 de ani, din localitatea...432

26 mai 00:00LocalGala „Omul Anului 2017 în Forţele Navale”: Iată cine sunt cei mai buni şi mai apreciaţi marinari militari!

Festivitatea de premiere a câștigătorilor secțiunilor prezentate în cadrul Galei „Omul anului 2017 în Forțele...521

26 mai 00:00LocalCondamnat pentru că a condus fără permis!

Valentin B. a fost trimis în judecată, la data de 22.11.2017, pentru conducerea unui vehicul fără permis de...676

26 mai 00:00LocalLecţie despre viaţă, ţinută de psihologul Carmen Pilici şi actorul Tiberiu Roşu la Colegiul Mihai Eminescu

O lecţie despre inteligenţa emoţională, impulsul de a minţi şi despre cum pot fi înţeleşi mai bine oamenii din...446

26 mai 00:00LocalBărbat din Tuzla, prins băut la volanul unei maşini, pe un bulevard din Constanţa

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție, la data de 25 mai a.c., au depistat un bărbat, de 32 de ani, din...576

26 mai 21:20LocalDotări la standarde europene la Spitalul Județean Constanța

Secția Clinică Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol...850

26 mai 21:19LocalAcademia Navală „Mircea cel Bătrân” preia preşedinţia Forumului Educaţional Naval al U.E. şi NATO

În premieră, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” va fi gazda, în perioada 29 mai - 1 iunie, a celei de-a XXI-a...552

Politică
26 mai 00:42PoliticăSeniorii constănţeni, premiaţi de municipalitate

Seniorii constănțeni au fost premiați de către primarul Decebal Făgădău și viceprimarul Costin Răsăuțeanu,...467

26 mai 00:58PoliticăLa Cernavodă se montează 10 platforme subterane

În oraşul Cernavodă a început montarea celor 10 platforme subterane pentru colectarea deșeurilor menajere. Montarea...1022

26 mai 00:41PoliticăFost președinte TSD, Mihai Sturzu, alături de Ponta la ProRomânia

Mihai Sturzu, fost președinte la Tineretul Social Democrat, face parte din echipa ProRomânia, cunoscut și ca fost...839

26 mai 00:41PoliticăCruşoveanu, despre Regia de Drumuri: ‘Este o companie care funcționează doar la mila CJC. Cu pantalonii cârpiți nu poți face artă’

Consilierul judeţean PNL Marian Cruşoveanu îşi menţine opinia referitoare la Regia Autonomă Judeţean de Drumuri...2490

26 mai 00:40PoliticăSenatorul Vergil Chițac NU se înscrie în ProRomânia

Deși zvonurile lansate în ultima perioadă ar fi că senatorul ex-PNL Vergil Chițac ar urma calea lui Mircea Titus...892

26 mai 00:57PoliticăElena Udrea: Dosarele în care SRI a lucrat cu DNA ar trebui rejudecate. Îmi voi prezenta cazul la ONU

Elena Udrea susţine că dosarele în care SRI a lucrat cu DNA ar trebui rejudecate, având în vedere documentul secret...587

26 mai 00:57PoliticăSE SPARGE PSD. Dragnea îi numeşte 'şobolani' pe cei care au provocat plecările din partid

În ultimele zile mai mulți parlamentari ai PSD și-au anunțat public plecarea spre PRO România, partidul lui Victor...2039

26 mai 00:57PoliticăBăsescu îşi anunţă retragerea din politică

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat joi că la finalul mandatului de senator îşi încheie activitatea...1302

26 mai 00:57PoliticăCum comentează Ponta scenariul ruperii Coaliţiei PSD-ALDE

Fostul prim-ministru Victor Ponta a declarat joi, la RFI, că în PSD există o "nemulţumire uriaşă" legată de modul...1069

26 mai 00:56PoliticăExtrădarea lui Ghiţă, în aer: Parchetul General acuză DNA de folosire de probe falsificate în două dosare

Potrivit procurorilor de la Parchetul General, DNA Ploiești ar fi folosit probe false în două dosare și în...936

Monden
26 mai 19:24MondenDonatorii de sânge primesc bilete gratuite la Untold sau Neversea

Împreună cu Institutul Național de Transfuzii Sanguine și cu platforma tehnologică de donare de sânge „Și Eu...382

27 mai 00:00MondenTatăl lui Sean Paul a murit la o zi după concertul muzicianului la București

Tatăl muzicianului Sean Paul a murit joi seara, la doar o zi după ce fiul său a concertat în fața a peste 4.000 de...182

26 mai 19:18MondenCelia a pierdut o sarcină și a intrat în depresie. Artista a vorbit pentru prima oară despre drama ei

Celia a pierdut o sarcină și a intrat în depresie cronică. Artista și-a făcut curaj și a vorbit în cadrul...405

26 mai 00:00MondenCând va fi înmormântată interpreta de muzică populară Ileana Constantinescu

...445

26 mai 00:00MondenIulia Albu, o nouă apariție excentrică, la VIVA! Party 2018. Cu velocipedul la petrecere!

Iulia Albu a bifat o nouă excentrică apariție, la petrecerea VIVA! 2018, așa cum ne-a obișnuit în fiecare an în...484

26 mai 00:00MondenMonica Anghel, apariție spectaculoasă la petrecerea VIVA! 2018. Cât de mult a slăbit artista

Monica Anghel, apariție spectaculoasă la petrecerea VIVA! 2018. Artista a venit însoțită la eveniment, de una...568

26 mai 00:00MondenHoria Brenciu aniversează 25 de ani de carieră printr-un concert extraordinar la Sala Palatului

Horia Brenciu aniversează 25 de ani de carieră printr-un concert extraordinar la Sala Palatului, pe 7, 8 și 9...368

26 mai 00:00MondenSilvia Dumitrescu arată din ce în ce mai spectaculos după ce a slăbit. Apariții incredibile la 58 de ani

Cântăreața Silvia Dumitrescu arată din ce în ce mai bine după ce a slăbit. Artista are apariții spectaculoase,...485

26 mai 00:00MondenHarvey Weinstein s-a predat poliţiei din New York. Producătorul de la Hollywood, pus oficial sub acuzare pentru VIOL

Producătorul de film american Harvey Weinstein, anchetat pentru abuzuri sexuale de autorităţile federale din New...368

26 mai 00:00Monden50 Cent, anchetat pentru hărţuirea unui poliţist. Mesajul postat de rapper pe Instagram

50 Cent este anchetat de autorităţile din New York, după ce rapperul a publicat pe contul său de pe platforma online...372

Mapamond
26 mai 00:00MapamondSpania/corupţie: Opoziţia depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Mariano Rajoy

Partidul Socialist Muncitoresc din Spania (PSOE), prima formaţiune de opoziţie spaniolă, a depus vineri o moţiune de...352

26 mai 00:00MapamondIrlandezii votează în cadrul unui referendum istoric privind avortul

Irlandezii au început să voteze vineri dimineaţa pentru sau împotriva eliminării interdicţiei constituţionale a...358

26 mai 00:00MapamondTurcia: 119 foşti militari, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru implicare în puciul eşuat din 2016

Un număr de 119 foşti militari, dintre care 116 cadeţi, au fost condamnaţi vineri la închisoare pe viaţă pentru...365

26 mai 00:00MapamondReacţii pe mapamond după anularea summitului Trump-Kim: Beijingul cheamă la gesturi de ''bunăvoinţă'', Japonia susţine decizia americană

China a îndemnat vineri Coreea de Nord şi SUA să manifeste ''bunăvoinţă'' şi ''răbdare'', la o zi după anularea...369

26 mai 00:00MapamondZborul MH17: Armata rusă respinge orice responsabilitate şi acuză Kievul

Armata rusă a respins joi concluziile anchetatorilor internaţionali potrivit cărora racheta care a doborât zborul...379

26 mai 00:00MapamondTrump insistă pentru construirea unui zid la graniţa cu Mexicul

Preşedintele american Donald Trump a respins joi tentativele republicanilor moderaţi din Congres de a ajunge la un...358

26 mai 00:00MapamondCoreea de Nord anunţă că a dezafectat complet complexul în care erau efectuate teste nucleare

Coreea de Nord a distrus complet joi singurul său complex cunoscut pentru efectuarea de teste nucleare, obiectivul...352

26 mai 00:00MapamondServiciul britanic de spionaj MI6 va permite, în premieră, recrutarea de angajaţi descendenţi ai imigranţilor

Serviciul britanic de informaţii externe MI6 va permite, în premieră, recrutarea unor angajaţi descendenţi ai...389

26 mai 00:00MapamondTrafic de organe în Kosovo: Medici condamnaţi la pedepse cu închisoarea

Un eminent medic kosovar a fost condamnat joi la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru că a prelevat de la...460

26 mai 00:00MapamondCuba: A fost recuperată a doua cutie neagră a avionului prăbuşit săptămâna trecută

Experţii au găsit a doua cutie neagră a avionului Boeing 737-200 care s-a prăbuşit la 18 mai la puţin timp după...441

Sănătate
21 mai 09:31SănătateANPC sfătuiește populația să fie atentă la produsele de tip fast-food!

În urma ultimelor evenimente petrecute, mai precis un copil a murit după ce ar fi consumat o shaorma, Autoritatea...981

18 mai 00:03SănătateDupă o pauză de cinci ani, celebrul Polidin revine în farmacii. Când va fi produs și când va apărea

După o pauză de 5 ani, Polidinul, celebrul vaccin folosit pentru prevenirea virozelor sau gripei ar putea fi produs...2236

15 mai 21:47SănătateCuburi de gheață cu sute de bacterii din fecale, vândute în marile magazine

Este alertă sanitară în România, după ce inspectorii ANPC spun că au depistat şi retras cuburi de gheață...1409

15 mai 20:59SănătateSe doreşte desfiinţarea spitalelor CFR din ţară?!

Soarta Spitalului Căi Ferate Constanţa este în continuare incertă. Părea că a scăpat de spaima unei preluări...2595

14 mai 00:32SănătateProducătorii de medicamente homeopate ar putea fi obligați să scrie pe ambalaj că produsul nu are efecte asupra sănătăţii

O propunere de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, inițiată de 4 parlamentari...1199

14 mai 15:02SănătateReprezentanții Spitalului Județean explică de ce au atribuit contractul unei anumite firme

În urma articolului “Spitalul Județean a prelungit contractul cu firma care îi dădea șpagă fostului manager” ,...1484

14 mai 23:32SănătateDiamed Majestic Clinic şi-a deschis porțile în Medgidia! Clinica este specializată în Nutriţie, Diabet şi Boli Metabolice

Diamed Majestic Clinic a avut inaugurarea sâmbătă, 12 mai a.c., în Medgidia, unde dr. Gonul Iusein va consulta...12839

12 mai 12:12SănătateBĂTAIE DE JOC! Medici pe timpul zilei, ‘cârtiţe’ pe timpul nopţii!

Medicii constănţeni, asemenea celor din întreaga ţară, au ajuns la exasperare din cauza sistemului informatic unic...1698

12 mai 17:16SănătateATENŢIE! Un anumit tip de PANADOL a fost RETRAS de pe piaţa farmaceutică!

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a propus retragerea de pe piață a două...1148

12 mai 17:17SănătateCireșele incorect etichetate din Turcia conțineau un alt pesticid PERICULOS

Ca urmare a celor semnalate în spațiul public, ANSVSA s-a autosesizat și o echipă de inspectori ai DSVSA București...1271