REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.8° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Autoturism furat din Italia, descoperit la Constanţa

Autoturism furat din Italia, descoperit la Constanţa

Replica API 10 noiembrie 2017 | 00:00 390

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, au descoperit, pe raza judeţului Constanţa, un autoturism marca Audi, model A5, semnalat ca fiind furat din Italia.

Acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, în data de 8.11.2017, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa – Compartimentul Furturi Auto, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență.

Astfel, a fost identificat, pe raza judeţului Constanţa, un autovehicul marca Audi, model A5, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor. În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul este căutat de autorităţile din Italia, acesta fiind declarat furat, iar la volan se află cetăţeanul român C.I., în vârstă de 24 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.

Bărbatul a declarat că nu este proprietarul autoturismului și că l-a luat de la un prieten, neavând cunoştinţă despre faptul că este căutat de către autorităţi. Autoturismul, în valoare de aproximativ 10.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218