REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Autoturism percheziţionat la Constanţa: şoferul este cercetat!

Autoturism percheziţionat la Constanţa: şoferul este cercetat!

Replica API 24 martie 2018 | 00:00 348

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa au descoperit, în autoturismul unui cetățean român, peste 500 bunuri diverse, susceptibile a fi contrafăcute, pe care bărbatul intenţiona să le comercializeze fără documente legale.

Mai exact, în data de 22.03.2018, în jurul orei 17.00, în urma activităţilor informativ-operative, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa au procedat la verificarea unui autovehicul marca Mercedes Benz, model Vito, înmatriculat în România.

La volanul autovehiculului se afla cetățeanul român C.A., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul pe raza municipiului Constanța. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit 541 diverse bunuri (articole vestimentare, accesorii telefon, flacoane parfum) ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Persoana în cauză a declarat că deține documente legale pentru bunurile descoperite şi intenţiona să comercializeze în vederea obţinerii unui profit. Bunurile, a căror valoare se ridică la aproximativ 80.000 lei dacă ar fi comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108