REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Autoturisme URMĂRITE de autoritățile străine, DESCOPERITE la Constanța

Autoturisme URMĂRITE de autoritățile străine, DESCOPERITE la Constanța

Replica API 24 martie 2019 | 03:46 518

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în colaborare cu polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acționat pe linia prevenirii și combaterii traficului și furturilor de autovehicule. În acest context, au fost identificate 5 autoturisme, în valoare de aproximativ 60.000 euro, urmărite de alte state membre ale Uniunii Europene.

În perioada 21-23 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, pe raza județului Constanța, 5 autoturisme care figurează ca urmărite de către autoritățile străine.

Astfel, pe raza municipiului Constanța, polițiștii au identificat două autoturisme, în posesia a doi tineri în vârstă de 22 de ani, care figurează urmărite de către autoritățile din Franța, respectiv Belgia.

Alte 3 autoturisme au fost identificate pe raza județului Constanța, în posesia a 3 bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 30 de ani, care figurează urmărite de către autoritățile din Belgia (un autoturism) și Austria (2 autoturisme).

Autovehiculele, în valoare de 59.000 euro, au fost indisponibilizate și depozitate la sediul I.P.J. Constanța și la sediul Gărzii de Coastă.

Polițiștii constănțeni continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vand Audi S5 recent adus din Belgia , an 2015 , 100.000 km , mega extra full option , masina a fost a unei babute mergea doar la biserica cu ea si-a luat masina de 300 de cai ca sa ajunga prima la preot si si-a luat cu trapa sa-l vada pe d-zeu . Pret 15.000 euro . Se mira romanii de ce sunt tepuiti cand cumpara masini cu anunturi din astea
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369