REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.9° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Având în vedere creșterea considerabilă a traficului, recomandăm pasagerilor să vină la aeroport cu 3 ore înainte de decolare

Având în vedere creșterea considerabilă a traficului, recomandăm pasagerilor să vină la aeroport cu 3 ore înainte de decolare

Replica API 19 iunie 2017 | 00:00 392

CNAB:

CNAB:

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) recomandă pasagerilor să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de decolare, în urma creșterii considerabile a traficului în această perioadă estivală, scrie Agerpres.

"Având în vedere creșterea considerabilă a traficului în perioada estivală, în care sunt introduse în programul de zbor numeroase curse charter, recomandăm pasagerilor să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora zborului. Această recomandare se adresează, în special, pasagerilor care au cursa programată în intervalul orar 05:00 — 08:00", se menționează pe site-ul CNAB.

La mijlocul lunii mai, CNAB anunța că aeroporturile Capitalei — Henri Coandă și Aurel Vlaicu — au fost incluse de Airports Council International-Europe în top 5 european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creștere a traficului aerian în primul trimestru din 2017.

"La categoria aeroporturilor cu 5 — 10 milioane de pasageri pe an, Aeroportul Henri Coandă, care a avut o creștere de 21,4% a traficului aerian, a ocupat al cincilea loc, după Reykjavík-Keflavik (Islanda), Kiev, Larnaca (Cipru) și Malta. Aeroportul Băneasa a ocupat primul loc, dar la categoria sub 5 milioane de pasageri pe an, fiind urmat de Nis (Serbia), Oradea, Mykonos (Grecia), Zadar (Croația)", a spus CNAB.

CNAB a înregistrat, în primele trei luni ale anului 2017, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 2,6 milioane pasageri și 28.249 mișcări de aeronave (aterizări și decolări).

"Evoluția numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naționale Aeroporturi București devansează semnificativ tendința generală înregistrată la nivel european, de 6,9%. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, și o creștere a numărului de mișcări de aeronave, depășind și la acest capitol trendul european, de 3%. Astfel, în primele opt luni ale anului 2016, numărul mișcărilor de aeronave pe aeroporturile din București a crescut cu 8,6% față de aceeași perioadă a anului trecut", arată CNAB.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369