rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Avansul Simonei Halep în fruntea clasamentului WTA, redus la 1.000 de puncte

Avansul româncei Simona Halep în fruntea clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) dat publicităţii luni s-a redus la circa 1.000 de puncte, după ce daneza Carolina Wozniacki a cucerit titlul la Beijing.

Halep are 2.000 de puncte în plus faţă de a treia clasată, germanca Angelique Kerber. Naomi Osaka a urcat pe locul 4, cea mai bună clasare din cariera sa, iar Kiki Bertens a intrat în premieră în top 10.

Halep a ajuns la 49 de săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale şi ocupă locul 11 într-un clasament all-time, apropiindu-se de belarusa Victoria Azarenka, aflată pe 10, cu 51 de săptămâni pe prima poziţie a clasamentului WTA.

Mihaela Buzărnescu a coborât un loc şi se află pe 25, Irina Begu a urcat o poziţie, fiind pe 52, Ana Bogdan a urcat două trepte, fiind pe 78, Sorana Cîrstea a coborât vertiginos, 19 locuri, până pe 80, iar Monica Niculescu a coborât şi ea cinci poziţii, fiind pe 87.

La dublu, Begu se menţine pe 22, Buzărnescu staţionează pe 28, Niculescu a urcat un loc, pe 45, Raluca Olaru a coborât o poziţie, pe 53, Irina Bara se află în continuare pe 83, iar Sorana Cîrstea a pierdut un loc, fiind pe 89.

În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor (21-28 octombrie), Halep îşi păstrează un avans de peste 1.500 de puncte faţă de Kerber, iar pe locul al treilea a urcat Caroline Wozniacki, la circa 1.800 de puncte de româncă.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Simona Halep 7.421 puncte

2 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.490

3 (3). Angelique Kerber (Germania) 5.400

4 (6). Naomi Osaka (Japonia) 4.770

5 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 4.350

6 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 4.345

7 (4). Petra Kvitova (Cehia) 4.255

8 (9). Sloane Stephens (SUA) 4.022

9 (10). Julia Goerges (Germania) 3.785

10 (11). Kiki Bertens (Olanda) 3.740

........................................................

25 (24). Mihaela Buzărnescu 1.923

52 (53). Irina-Camelia Begu 1.056

78 (80). Ana Bogdan 783

80 (61). Sorana Cîrstea 771

87 (82). Monica Niculescu 704

140 (141). Irina Bara 429

143 (145). Alexandra Dulgheru 417

224 (221). Andreea Roşca 257

248 (247). Elena-Gabriela Ruse 225

259 (258). Jaqueline Cristian 206

265 (268). Alexandra Cadanţu 201

...

Clasamentul WTA la dublu

1 (1). Timea Babos (Ungaria) 8.045 puncte

2 (3). Barbora Krejcikova (Cehia) 6.880

2 (2). Katerina Siniakova (Cehia) 6.880

4 (5). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 6.820

5 (4). Ekaterina Makarova (Rusia) 6.770

6 (6). Kristina Mladenovic (Franţa) 6.455

7 (9). Barbora Strycova (Cehia) 6.025

8 (8). Demi Schuurs (Olanda) 5.830

9 (7). Ashleigh Barty (Australia) 5.726

10 (11). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.085

....................................................................

22 (22). Irina-Camelia Begu 2.975

28 (28). Mihaela Buzărnescu 2.555

45 (46). Monica Niculescu 1.684

53 (52). Raluca Olaru 1.495

83 (83). Irina Bara 1.015

89 (88). Sorana Cîrstea 921

...

Clasamentul WTA Race la simplu

1 (1). Simona Halep 6.921 puncte

2 (2). Angelique Kerber (Germania) 5.375

3 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.086

4 (3). Naomi Osaka (Japonia) 4.740

5 (4). Petra Kvitova (Cehia) 4.255

6 (7). Sloane Stephens (SUA) 3.943

7 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 3.850

8 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 3.720

9 (9). Kiki Bertens (Olanda) 3.710

10 (11). Arina Sabalenka (Belarus) 3.145

...............................................................

24 (23). Mihaela Buzărnescu 1.860

62 (61). Irina-Camelia Begu 872

71 (71). Ana Bogdan 775

82 (82). Sorana Cîrstea 712

84 (83). Monica Niculescu 692

sursa: agerpres.ro

marţi, 9 octombrie 2018620
Comentarii

07un fan(9 oct 08:50)
Hai Wozniacki!!!!!
06hai Ionele ca poti(9 oct 01:36)
ma fa o inginerie mai ''organizeaza''si tu un masters,sa mai adune clanul cateva milioane pana se prind aia din comisie de manevre.Aaa nu uitati de ''arenele B.N.R''
mai mult...SPSportRT
23 mai 00:00SportDinamo şi Politehnica Iaşi au terminat la egalitate, 0-0

Dinamo şi Politehnica Iaşi au terminat la egalitate, 0-0, miercuri seara, pe Stadionul Dinamo din Bucureşti, într-un...211

23 mai 00:00SportDinamo Bucureşti a câştigat un nou titlu de campioană a României după ce a umilit-o pe AHC Dobrogea Sud Constanța319
23 mai 00:00SportSorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului WTA de la Nurnberg219
23 mai 00:00SportRaluca Olaru şi croata Darija Jurak, calificate în sferturile probei de dublu la Strasbourg

Jucătoarele de tenis Raluca Olaru (România) şi Darija Jurak (Croaţia), favorite 4, s-au calificat miercuri în...191

23 mai 00:00SportAna Bogdan, în turul al doilea al calificărilor la Roland Garros175
23 mai 00:00SportDunărea - Chiajna 2-0. Călărășenii respiră, ilfovenii au retrogradat matematic în Liga a 2-a160
23 mai 00:00SportIvan Rakitic (FC Barcelona), în vizorul lui Manchester United

Internaţionalul croat Ivan Rakitic, mijlocaşul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, este dorit de formaţia...161

23 mai 00:00SportBurleanu: Situaţia lui Răzvan Marin e complicată, Ajax nu e obligată să îl lase la Campionatul European de tineret167
23 mai 00:00SportVAR a avut o marjă de eroare de 1,68% în sancţiunile cu penalty din campionatul Spaniei156
23 mai 01:30SportIanis Hagi, în mijlocul elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 18 din Constanţa

O zi specială au trăit miercuri, 22.05.2019, cei mai mici elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart”...371

22 mai 00:00Sport"A semnat rezilierea!" Primul jucător care a plecat de la FCSB. Anunțul făcut de MM Stoica797
22 mai 00:00SportSimona Halep: Ar fi un lucru foarte bun dacă Ion Ţiriac ar conduce tenisul românesc451
Vremea
23.9°16.5° - 23.9° joi, 23 mai 2019
câțiva noriUmiditate: 41%
Vânt: 5.78 m/s din V
Presiune: 1009.88 milibari

Loto
6/49111524252643
5/402522253112
joker31419284413
Horoscop
mai mult...Replica
23 mai 15:40ReplicaO femeie a stat atârnată de balcon, pe strada Traian! Amenința că se sinucide

...1738

23 mai 12:15ReplicaMESAJE OBSCENE pe un utilaj de asfaltare: M**E PSD! Poliția caută vinovații!

Polițiștii constănțeni sunt pe urmele unor indivizi care au vandalizat, în timpul nopții de miercuri spre joi, 22...1720

23 mai 00:00ReplicaTânăr Zombie, surprins în zona gării din Constanța! VIDEO

Fenomenul Zombie încă este prezent pe străzile Constanța, chiar și în plină zi. Un episod a fost înregistrat și...2180

23 mai 15:42ReplicaBlocuri noi, în locul fostei fabrici Energia. Proiectul ajunge în atenţia consilierilor

Fosta fabrică de mase plastice Energia, aflată pe Baba Novac, a fost ani la rândul „raiul” hoților care au secat...837

Local
23 mai 01:36LocalRADET Constanța caută director economic!

Consiliul de Administraţie al RADET Constanța a demarat procedura de recrutare şi selecţie pentru postul de director...534

23 mai 01:33LocalCum a fost sărbătorită Ziua Poliției Locale la Constanța

Polițiștii locali au îmbrăcat în data de 21.05.2019 haine de sărbătoare și au ales să petreacă Ziua Poliției...499

23 mai 01:33LocalContinuă procesul de dezinstituționalizare la nivelul Protecției Copilului Constanța

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, alături de conducerea...499

23 mai 01:00LocalPoliţia solicită sprijinul cetăţenilor pentru depistarea unei femei

Poliţia Capitalei solicită sprijin în vederea depistării unei femei care, în data de 20 mai a.c., a plecat de la o...570

23 mai 01:32LocalDefilare multinațională de Ziua Constanței! 21 de tineri din 7 țări au participat la paradă!

Ziua Constanței a fost celebrată nu doar de locuitorii bătrânei cetăți Tomis, ci și de 21 de tineri din Franța,...335

23 mai 00:57LocalPronunțare amânată în dosarul Beirut. Mama uneia dintre victime: Suntem terminate

Magistrații Curții de Apel au amânat, din nou, pronunțarea în dosarul Beirut, în care prima instanță l-au...1330

23 mai 01:31LocalMai multe străzi din Constanţa, reabilitate!

După ce au fost finalizate lucrările de amenajare a trotuarelor și de asfaltare a carosabilului pe strada Nouă,...631

23 mai 01:35LocalȘoferi PRINȘI BEȚI la VOLAN și cu PERMISELE ANULATE!

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 22 mai a.c., în jurul orei 7.40, au depistat un...357

23 mai 01:04LocalUn vârstnic din Constanța a coborât de la volan, iar mașina a luat-o la vale și a dat peste o femeie!

A vrut să iasă cu mașina din curte, dar s-a închis poarta între timp. A coborât din vehicul fără să tragă...2999

23 mai 00:55LocalINCENDIU VIOLENT la o brutărie din Tuzla! O autoutilitară s-a făcut SCRUM! VIDEO!

Un incendiu violent a izbucnit la primele ore ale dimineții în cadrul unei brutării din localitatea Tuzla. Din...2687

Politică
23 mai 01:37PoliticăKlaus Iohannis, în anul 2009: referendumul mi se pare inutil. Nu am votat

Președintele Klaus Iohannis și-a schimbat radical opiniile politice în ultimii 10 ani. În 2009, Iohannis era primar...358

23 mai 01:29PoliticăIohannis a reevaluat-o pe Dăncilă: 'Mă bucură că sunt pesedişti care se trezesc şi îşi dau seama că această conducere a lui Dragnea este toxică'

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu privire la anunţul premierului Viorica Dăncilă că va vota la...354

23 mai 00:00PoliticăDăncilă face campanie pentru Iohannis: Voi vota la referendum

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la Bacău, că va merge duminică la urne şi va vota atât pentru...225

23 mai 00:58PoliticăPrimăria Mangalia a demolat încă o clădire insalubră de la marginea orașului

Primăria Mangalia a demolat, în cursul zilei de miercuri, cea de-a treia clădire insalubră, de la marginea...874

23 mai 01:34PoliticăDragnea: Am elaborat Cartea verde a românilor de pretutideni; acces mai uşor pe piaţa muncii din România

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, miercuri, că a elaborat un proiect de lege - "Cartea verde a românilor...385

23 mai 01:00PoliticăMesaj al președintelui CJC, Marius Horia Țuțuianu, către Klaus Iohannis: „Și constănțenii au nevoie de servicii medicale!”

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a transmis, miercuri, 22 mai a.c., cu prilejul...1273

23 mai 01:32PoliticăTăriceanu spune că Dragnea nu-și anunță candidatura: Noi am făcut un plan împreună

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri, la DC News Live, că a făcut cu liderul PSD Liviu...329

23 mai 01:38PoliticăPrimăria ne anunţă: Şi pensionarii au sărbătorit Ziua Constanţei!

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, a oferit tuturor seniorilor...482

23 mai 01:39PoliticăLOVITURĂ pentru Guvern: Comisia Europeană nu agreează plafonarea preţului gazelor pentru toată populaţia

Piaţa românească de gaze nu era pregătită pentru liberalizare în 2017, motiv pentru care Guvernul a luat decizia...454

23 mai 01:39PoliticăBEC a admis o contestație a PSD, chiar înainte de alegeri: Plângerea vizează PNL

Biroul Electoral Central a admis o contestaţie formulată de PSD Diaspora împotriva unei decizii a Biroului Electoral...675

Monden
23 mai 00:00MondenRaluca Podea l-a dat uitării pe Florin Pastramă. Are un nou iubit

Raluca Podea l-a dat uitării pe fostul ei iubit, Florin Pastramă, cel care în prezent formează un cuplu cu Brigitte...299

23 mai 00:00MondenKira Hagi, fata lui Gică Hagi, s-a angajat. Ce serviciu are tânăra

Fata lui Gică Hagi, Kira (24 de ani), școlită la New York Film Academy și premiată la Los Angeles, a devenit...663

23 mai 00:00MondenS-a aflat cine este în filmuleţele pornografice ale lui Răzvan Ciobanu! Peste 1.500 de clipuri au fost scoase la vânzare

De la moartea lui Răzvan Ciobanu s-a vorbit foarte mult despre nişte înregistrări porno pe care designerul le-ar fi...624

23 mai 00:00MondenDiana Belbiță a fost eliminată de la Fermă, după duelul cu Marius Crăciun

Șase concurenți luptă săptămâna aceasta pentru titlul de fermierul anului și premiul în valoare de 50.000 mii...217

23 mai 00:00MondenMarea Finală „Exatlon“ va fi difuzată pe 9 iunie, la Kanal D

Show-ul fenomen „Exatlon” se apropie de deznodământ, iar Finala (la masculin și feminin) se anunță una cu...200

23 mai 00:00MondenBianca Drăgușanu și Alex Bodi și-au „negociat” împăcarea în stil mare

El, costum bleu mulat pe muşchii uriaşi, cămaşă albă şi pantofi eleganţi, ea - taior ab, fustă mulată neagră...312

23 mai 00:00MondenWill Smith, de la teamă la bucurie, după ce a primit rolul Duhului din noua versiune ''Aladdin''

Will Smith, care şi-a exprimat iniţial temerile în legătură cu rolul Duhului din lampă în noua versiune Disney...211

23 mai 22:06MondenBrad Pitt şi Leonardo DiCaprio, încântaţi că au jucat împreună şi dornici să o facă din nou

Superstarurile hollywoodiene Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio, reunite pentru prima dată pe marele ecran de cineastul...207

23 mai 00:00MondenCardi B, nevoită să îşi anuleze concerte din cauza complicaţiilor apărute în urma unor operaţii estetice

Cardi B şi-a anulat două concerte după ce a dezvoltat "complicaţii" în urma unor recente operaţii estetice,...211

23 mai 00:00MondenImplicat într-un proces de paternitate, Julio Iglesias se va supune unui test ADN doar la decizia judecătorului

Cântăreţul spaniol Julio Iglesias se va supune unui test ADN pentru a i se confirma paternitatea solicitată de...195

Mapamond
23 mai 00:00MapamondRepublica Moldova se îndreaptă spre alegeri anticipate: Preşedintele Igor Dodon solicită unele precizări Curţii Constituţionale

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avertizat miercuri partidele care au intrat în noul parlament rezultat...162

23 mai 00:00MapamondSUA: Preşedintele Trump a scurtat o întâlnire cu liderii democraţi, după ce Nancy Pelosi l-a acuzat de „muşamalizare“

Donald Trump a respins miercuri acuzaţiile preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, care...178

23 mai 00:00MapamondBritanicii, divizaţi de subiectul Brexit, vor vota într-un scrutin la care nu s-ar fi aşteptat să participe

Regatul Unit organizează joi alegeri pentru Parlamentul European, un scrutin care ar urma să ilustreze frustrarea în...183

23 mai 00:00MapamondBulgaria: GERB şi-a redobândit avansul în faţa socialiştilor

Partidul conservator GERB, aflat la guvernare în Bulgaria, a reuşit să-şi redobândească parţial sprijinul...164

23 mai 00:00MapamondPrimarul demis al Istanbulului denunţă ''minciunile'' invocate pentru a anula victoria sa în alegeri

Primarul demis al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a denunţat miercuri ''minciunile'' invocate pentru a anula victoria sa...202

23 mai 00:00MapamondKremlinul condamnă presupusul ultimatum al SUA dat Turciei cu privire la achiziţionarea S-400

Kremlinul a denunţat ca inacceptabil un presupus ultimatum dat Turciei de Statele Unite ale Americii pentru a o forţa...171

23 mai 00:00MapamondEuroparlamentare: A fost creată o aplicaţie pentru a-i ajuta să voteze pe cei indecişi

Alegătorii europeni încă indecişi înainte de scrutinul europarlamentar, ce se va desfăşura în funcţie de ţară...165

23 mai 00:00MapamondCoreea de Nord: Joe Biden, etichetat drept „imbecil“ după ce l-a criticat pe Kim Jong-Un

Agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA l-a atacat dur miercuri pe fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden,...172

23 mai 00:00MapamondUn mort şi 37 de răniţi într-un accident al unui autocar turistic în Italia

O persoană a murit şi 37 au fost rănite, miercuri, într-un accident al unui autocar turistic pe o autostradă din...203

23 mai 00:00MapamondSUA: Un american care a stat 45 de ani în închisoare dintr-o eroare judiciară va fi despăgubit cu 1,5 milioane de dolari

Un american care a petrecut 45 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu o comisese va primi 1,5 milioane de...160

Sănătate
18 mai 01:39SănătateRujeola face ravagii în 13 județe din țară și în București

Alte 83 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în 13 judeţe şi în...474

18 mai 00:10SănătateHoria Ţuţuianu despre Spitalul Regional: Singura cerinţă pe care am avut-o şi o am este ca acesta să fie în Constanţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Marius Ţuţuianu a susţinut vineri, 17 mai a.c., o conferinţă...918

18 mai 00:10SănătateSpitalul Județean Constanța s-a alăturat campaniei „Salvează vieți: igiena mâinilor”

Micuții pacienți din secțiile Pediatrie și Chirurgie Pediatrică dar și însoțitorii lor au participat, vineri, 17...496

18 mai 00:11SănătateLecții despre infecția cu HIV/SIDA și stand-up comedy în școlile din Constanța

Aproximativ 1.500 de elevi din județul Constanța vor participa luna aceasta la sesiuni educative pentru prevenirea...500

17 mai 00:00SănătateCongresul Național de Anatomie aduce medici de renume la Constanța!

Constanța găzduiește, în perioada 16 – 18 mai a.c., a XX-a ediție a Congresului Național de Anatomie, eveniment...540

11 mai 17:50SănătateIntervenție chirurgicală dificilă, realizată la Spitalul Județean Constanța

Un bărbat de 30 de ani, adus în stare critică la UPU Constanța, în urma unui accident rutier petrecut în Tulcea, a...3865

10 mai 17:50SănătateCentrul medical Pozimed a fost preluat de Rețeaua Regina Maria

Reprezentanții Rețelei de sănătate Regina Maria au anunțat, joi, 9 mai a.c., preluarea Centrului medical Pozimed,...1903

8 mai 17:51SănătateLinie laparoscopică videoghidată, la Spitalul Medgidia

Spitalul Municipal Medgidia are o nouă linie laparoscopică videoghidată de ultimă generație, achiziționată cu...913

4 mai 18:05SănătateEchipamente moderne pentru Spitalul Medgidia

Spitalul Municipal Medgidia va beneficia de o nouă unitate de laparoscopie. Aceasta a fost achiziționată și donată...1083

3 mai 01:13SănătateMii de pacienţi, prezenţi la Spitalul Judeţean Constanţa în minivacanţă

Mii de pacienți, investigați și tratați la SCJU Constanța, în timpul minivacanței de Paște și 1 Mai. 868...987