rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihalcioiu, despre necesitatea unei flote:

"Avem doar 3-4 nave sub pavilion romanesc, dintre care doar una se mai misca"

Din păcate, la ora actuală România nu se poate lăuda cu o flotă: are doar 3-4 nave care mai navigă sub pavilion românesc. Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF), Adrian Mihălcioiu, care a acordat un interviu cotidianului "Replica", a insistat că România ar avea nevoie de o lege pentru a putea înregistra nave sub pavilion românesc şi pentru a avea, astfel, o flotă. Doar atunci România ar putea impune, prin legea pavilionului, şi contracte de muncă obligatorii, şi un număr de cadeţi pe nave. Tot Mihăiloiu a declarat, referitor la comunitatea navigatorilor şi problema pensiilor acestora, că, din nefericire, "când nu ai un potenţial mare pentru un bazin elecoral, nici politicul nu este interesat foarte mult". În privinţa cadeţilor, reprezentantul ITF a mai atras atenţia că în România "ofiţerii români tineri nu pot obţine brevetul, pentru că nu au unde face practica". "Şcolile sunt depăşite din acest punct de vedere, iar agenţiile de crewing nu pot impune armatorilor să angajaze şi cadeţi", a spus Adrian Mihălcioiu.

Reporter: Câţi navigatori români au locuri de muncă la ora actuală, dat fiind vremurile de criză? Şi câţi au rămas pe uscat?

Adrian Mihălcioiu: Este o întrebare destul de grea. Eu cred că numărul navigatorilor cu un loc de muncă constant, cu un contract la doi ani de zile, a scăzut faţă de anii trecuţi. Noi estimăm că ar fi în jur de 14.000, incluzând aici şi personalul auxiliar, adică cei care lucrează pe nave de croazieră, în hoteluri, restaurante. În ceea ce priveşte ofiţerii, la ora actuală, nu sunt mai mult de 7.000.

Rep.: Câţi membri are la ora actuală Sindicatul Liber al Navigatorilor? Care este cotizaţia şi ce avantaje au navigatorii care sunt membri de sindicat? De ce nu vor navigatorii să devină membri de sindicat?

A.M.: E o întrebare la care nu v-aş putea da un răspuns exact. Însă noi mergem pe o medie a anului 2010, de 3.200 de membri. Cel mai mare avantaj este că ai o protecţie, care se materializează în informaţii pe care le poţi avea înainte de perioada de contract, informaţii pe care le poţi avea pe perioada desfăşurării contractului, cât şi ajutorul dat în condiţiile în care navigatorii chiar au o problemă. La rândul lor, problemele sunt diversificate: de la simplele şi banalele neînţelegeri la bord, până la neplata salariilor, abandon de navă, accidente, compensaţii pentru accidente, decese, în cel mai rău caz. Este o ignoranţă din partea navigatorilor care nu vor să nu devină membri de sindicat. Din anii 1990 până în 2010, adică în ultimii 20 de ani, cel puţin un navigator a trecut pe la sindicat pentru a fi ajutat sau pentru a obţine informaţii. Nu mai vorbim de perioada Romline, Navrom, Petromin, când salariile erau restante pe ani de zile. Banii au fost luaţi numai cu ajutorul nostru, numai cu zile şi nopţile petrecute de noi pe la diverse guverne, Preşedinţie, pe la secretarul general al Guvernului, Ministerul Transporturilor şi cel al Muncii. Cotizaţia eeste foarte mică: un marinar plăteşte 70 de dolari pe an, un ofiţer - 100 dolari pe an, un comandant şi un şef - 150 dolari. Raportate la salariile lor, cotizaţia este foarte, foarte mică. Raportându-se la media europeană, unde cotizaţiile sunt de 230 de eruo pe lună, cred că este o cotizaţie nesemnificativă. O altă neglijenţă este că navigatorii nu vin la noi să se informeze, pentru că noi informăm pe toată lumea. Un navigator informat ştie ce să facă pe navă, în plus pe lângă ce ştie să facă din punct de vedere profesional.

Rep.: Cu ce probleme se confruntă navigatorii români, care navigă cu armatorii străini?

A.M.: În primul rând neplata salariilor. În al doilea rând, imposibilitatea de a obţine un loc de muncă. În al treilea, diverse accidente de muncă, accidente care de multe ori se soldează şi cu decese. Sunt anumite conjuncturi în care navigatorii români ajung să fie abandonaţi, sunt conjuncturi în care navigatorii devin victime ale agenţiilor de crewing, în condiţiile în care sunt trimişi în diferite locuri, fără ca promisiunea să se realizeze, adică să primească un loc de muncă. În câteva cazuri avem şi bani luaţi de agenţiile de crewing, de la angajatori sau alte persoane care nici nu au o agenţie de crewing autorizată. Repet, aceste comisioane, indiferent de forma lor, sunt ilegale, atât în plan naţional, cât şi internaţional. Aş mai putea aminti pirateria, care este un pericol, care afectează nu doar navigatorii români, dar pe care îi regăsim pe acolo, pentru că suntem o forţă în domeniul shippingului internaţional, în ceea ce priveşte livrarea forţei de muncă. Vorbim, după cum am mai spus, de accidente, decese, îmbolnăviri, de neînţelegeri la bord, de interpretarea greşită a contractului de muncă, contracte de muncă încheiate greşit, cu ştiribirea drepturilor navigatorilor. Toate acestea pot fi evitate dacă navigatorul este bine informat.

Rep.: Câte nave cu navigatori români la bord sunt reţinute, la ora actuală, în porturi, din cauza datoriilor armatorilor?

A.M.: Nu pot să vă răspund la această întrebare cu cifre exacte. Per total sunt foarte multe. Spre exemplu, numai în Istanbul sunt peste 150 de nave abandonate, cu echipaje care îşi aşteaptă plata salariilor. Apoi sunt foarte multe nave în Hong Kong, Singapore, Nigeria. La bordul unor nave sunt şi navigatori români. Din fericire, când au fost români la bord, situaţiile s-au rezolvat prin implicarea noastră directă, împreună cu organizaţia internaţională ITF. În prezent, numărul navigatorilor aflaţi în situaţii dificile este foarte mic. Vorbim de Chem Faros, de EuroPax 1 şi EuroPax 2 şi încă o navă sub pavilion italian, unde navigatorii au salariile întârziate, dar situaţia este în curs de reglementare. S-a rezolvat şi situaţia navigatorilor de pe Chem Faros. Câţiva dintre ei s-au întors în ţară, alţii au rămas la bord, dar sperăm că maxim într-o lună vor reveni şi ei România.

Rep.: Câţi navigatori români se află la ora actuală în mâinile piraţilor?

A.M.: În mâinile piraţilor avem doi navigatori: unul pe nava Polaris şi altul pe Eleni P, care a fost capturată în primăvară. Nava Eleni P încă nu a fost eliberată. Cam asta ar fi situaţia lor. De-a lungul timpului, am avut 50 de navigatori români în mâinile piraţilor somalezi. Am avut chiar şi o navă cu echipaj întreg românesc. Sperăm ca aceste lucruri să fie din ce în ce mai puţine. S-au luat şi măsuri. Vizavi de petiţia la care România a participat, iar noi am fost promotorii acestui imbold, vreau să spun că au fost depuse peste un milion de semnături la Consiliul de Securitate al Organizaţiilor Naţiuinilor Unite şi au fost luate primele măsuri: un ghid de aplicare a noilor măsuri de securitate în Golful Aden şi apele Somaliei. Sunt trei nivele de securitate, dintre care al doilea este culoarul de securitate, iar cel de al treilea ţine strict de nave, care vor răspunde cu un ecran de protecţie împotriva rachetelor cu explozibil sau grenadelor trimise de piraţi. Noile tehnologii de apărare vor permite un răspuns mai ferm faţă de acţiunea deosebit de nefastă a piraţilor din Somalia.

Rep.: Credeţi că navigatorii români nu-şi găsesc de lucru din cauza navigatorilor din Asia care sunt o forţă ieftină de muncă?

A.M.: Nu, nu cred. E vorba de contracţia locurilor de muncă la nivel internaţional. Armatorii şi-au redus activitatea, mărfurile sunt reduse şi ele. Din punctul acesta de vedere şi noi am pierdut un număr de oameni. Dar totuşi navigatorii români sunt priviţi şi cotaţi ca navigatori profesionişti. Sper ca tinerii care ne vor lua locul să aibă aceeaşi pregătire profesională. Vorbim de tineri, putem să atacăm şi problema cadeţilor - practica. Aici este o problemă majoră: instituţiile de învăţământ în domeniul maritim nu sunt bine sprijinite de stat sau mai deloc. Sunt două şcoli de mare importanţă, a treia este deschisă pe criterii vocaţionale în Bucureşti. Învăţământul românesc de marină este prezent într-o formă bună şi care are o finalitate. La ora actuală, piaţa internaţională are nevoie de 8.000 de ofiţeri. Deşi criza a afectat domeniul, ţinem bine minte că prin 2007-2008, pe piaţa internaţională nu ajungeau circa 45.000 de ofiţeri. Aici mai sunt oameni care ies la pensie sau îşi schimbă locul de muncă. Alţii, prin accidente pe care le suferă, nu mai pot continua în sistemul maritim. Desigur că alţii le vor lua locul. Dar, cu părere de rău, ofiţerii români tineri nu pot obţine brevetul, pentru că nu au unde face practica. Şcolile sunt depăşite din acest punct de vedere, iar agenţiile de crewing nu pot impune armatorilor să angajeze şi cadeţi. Doar prin dialog şi puterea cuvântului se mai poate obţine ceva, însă acestea nu dau roade, pentru că armatorii vor să meargă pe profit, nu pierere. Soluţiile ar fi mai multe: în primul rând să avem o lege şi să putem înregistra şi noi nave sub pavilion român, să avem o flotă. În prezent avem doar 3-4 nave sub pavilion românesc, dintre care doar una se mai mişcă, restul sunt legate la cheu. Ar trebui să avem o lege, mai ales că Uniunea Europeană ne permite să avem asemenea legi speciale. Atunci putem impune, prin legea pavilionului, şi contracte de muncă obligatorii, şi un număr de cadeţi pe nave. În al doilea rând, autorităţile ar trebui să finanţeze unele nave-şcoală specializate pentru practica cadeţilor, ţinând cont că aceşti marinari aduc bani de afară în România şi pentru că sunt cetăţeni români. România trebuie să-i ajute pe cetăţeni săi să-şi găsească un loc de muncă. Şi iată, statul este rugat să intervină în problema practicii cadeţilor. Bricul "Mircea" este pentru practica militară. Mai este "Albatrosul", dar această navă este legată la cheu. Singura şcoală care asigură practica marinarilor este cea din Mogoşoaia.

Rep.: Din câte ştim, navigatorii au probleme cu pensia. Cu toate că au salarii mari, contribuţiille plătite sunt pe baza salariului mimim. Care ar fi soluţia rezolvării acestei probleme?

A.M.: Marinarii sunt o comunitate relativ mică din punct de vedere socio-profesional. Când nu ai un potenţial mare pentru un bazin elecoral, nici politicul nu este interesat foarte mult. Apoi, nici marinarii, de-a lungul vremii, nu sunt interesaţi să-şi plătească contribuţiile la pensie, deşi ar putea să o facă. Şi atunci, într-un sfârşit, avem o situaţie, când cei tineri rămân fără nici un fel de sprijin financiar. Singura soluţie este să-şi facă o asigurare de pensie şi de sănătate privată. Şi ar mai fi o soluţie, care nu este viabilă pe timp de criză: toate statele europene dau înapoi armatorilor contribuţiile plătite pentru navigatori. Spre exemplu, Italia rambursează 75% la sută din ceea ce plăteşte compania respectivă pentru navigatorii angajaţi. Spania la fel, Franţa la fel, nu mai vorbim de ţările nordice. România nu are un sistem, pentru că nu are o flotă. Şi având doar personal navigant, deocamdată, nu este interesată. Dar cred că prin toate demersurile făcute şi de noi, şi de Liga Navală, poate vom avea şi noi o legislaţie atrăgătoare în domeniul maritim, care să fie uşor de aplicat în liniile europene. Şi astfel să avem şi noi o flotă cu pavilion românesc, chiar dacă armatorii nu vor fi români, dar îşi vor înfiinţa societăţi în România şi vor avea angajaţi români. Noi avem în Europa un potenţial mare al forţei de muncă, aşa că vom putea face faţă acestor rigori de angajare.

marţi, 9 noiembrie 20101691
Comentarii
mai mult...Replica
14 sep 22:40ReplicaUn pacient a MURIT la Spitalul Județean! A fost găsit plin de sânge, în parcare!

Un nefericit eveniment s-a înregistrat la Spitalul Clinic Județean Constanța. Sâmbătă, 14 septembrie, în jurul...4480

14 sep 19:15ReplicaIohannis: PSD a produs cea mai dezastruoasă guvernare de la Revoluție încoace580
14 sep 23:56ReplicaAcţiune de amploare a poliţiştilor rutieri - VIDEO!1220
13 sep 23:18ReplicaUn angajat SPIT, SHOW cu polițiștii locali din Constanța: a fost PRINS fără bilet în autobuz!

Un bărbat din Constanța a fost condamnat la un an și patru luni cu suspendare pentru ultraj, decizia rămânând...3606

14 sep 08:40ReplicaO clădire din Piaţa Ovidiu va fi reabilitată. Ce legături are investitorul cu Mazăre şi Schwartzenberg2864
14 sep 00:00ReplicaCine sau ce se află în spatele firmei care a contestat rezultatul licitaţiei pentru Cazinoul Constanţa?3762
14 sep 00:00ReplicaContract de milioane pentru firma unui fost director din port

Firma de construcţii înfiinţată de un fost director din Portul Constanţa a prins un contract de 14,6 milioane de...1601

14 sep 00:00ReplicaAcţionarii SIF Oltenia caută moștenitorii directorilor ARGUS SA care ar fi prejudiciat societatea1474
14 sep 00:00ReplicaCurtea Constituțională, sesizată la cererea unui fost șef al IPJ Constanța, în privinţa pensiilor militare1812
14 sep 00:00ReplicaRestricţii de circulaţie în zona Casa de Cultură! Vine Iohannis la Conferinţa regională a PNL

Primăria Municipiului Constanța informează că începând de vineri, 13 septembrie, ora 18:00 și până sâmbătă,...1190

14 sep 00:00ReplicaParcul Tăbăcăriei: tunelul prin care trecea mocăniţa a devenit cuibul boschetarilor şi al 'artiştilor'2025
13 sep 00:15ReplicaPrimăria Constanța a montat stâlpi pe strada Poporului. Constănțenii, revoltați!5663
Vremea
17.9°16.6° - 17.9° duminică, 15 septembrie 2019
ConstantaUmiditate: 42%
Vânt: 5.14 m/s
Presiune: 1026.76 milibari

Loto
6/496810263042
5/4052431343813
joker11735434420
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 sep 00:00SportFiorentina a obţinut primul punct în acest sezon, după 0-0 cu Juventus

Fiorentina a obţinut primul punct în acest sezon, ţinând-o în şah acasă pe deţinătoarea titlului, Juventus,...162

14 sep 23:59SportMihaela Buzărnescu s-a oprit în semifinalele turneului WTA de la Hiroshima

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de japoneza Nao Hibino cu 4-6, 6-0, 0-3, sâmbătă,...354

13 sep 00:00SportBianca Andreescu și-a anunțat următoarele obiective: „Simt că pot mai mult”

Bianca Andreescu (19 ani, 5 WTA) a obținut primul trofeu de Mare Șlem din carieră la US Open, după o finală cu...722

13 sep 00:00SportContra, singurul ZERO BARAT! N-a mai existat un asemenea selecționer în ultimii 20 de ani, în campaniile pentru Euro

În ultimii 20 de ani, în campaniile pentru calificarea la Euro, n-a existat un alt selecționer în afara celui actual...1493

Local
14 sep 00:27LocalFeerie de parfum și culoare în Parcul Teatrului „Oleg Danovski”, la Târgul Constanța cu Flori

Simfonia florilor îi va încânta pe constănțeni, la sfârșitul lui septembrie, la cel mai colorat târg din...654

14 sep 00:17LocalServiciu de car sharing electric la Constanța

Primăria Municipiului Constanța și Banca Comercială Română lansează luni, 16 septembrie, ora 12:00, primul...1504

14 sep 00:14LocalȘofer constănțean, acroșat de un alt autovehicul care se afla în depășire!

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Constanța, vineri, 13 septembrie, în timp ce conducea un autoturism pe DN...2178

14 sep 00:40LocalPolițiștii tulceni, activități în cadrul campaniei '10 pentru siguranță'

Polițiștii tulceni, împreună cu reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au...400

14 sep 00:37LocalUn șofer BEAT a intrat cu mașina într-un șanț de colectare a apelor pluviale

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Tulcea, la data de 12 septembrie a.c., în timp ce conducea un autovehicul, pe...583

14 sep 00:24LocalCerere în căsătorie pe Faleza Cazinoului, de Ziua Pompierului

În fiecare an, pe data de 13 septembrie aniversăm Ziua Pompierului din România. Evenimentul anual ne oferă ocazia de...1014

14 sep 00:56LocalJandarmii constănţeni au în atenţie siguranţa participanţilor la evenimentele publice organizate în weekend

În acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa,...496

14 sep 00:47LocalFemei, între care și minore, CONSTRÂNSE să se PROSTITUEZE!

Procurorii DIICOT Iași, la data de 12.09.2019, au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților...888

14 sep 00:23LocalȘofer aproape în COMĂ ALCOOLICĂ depistat în trafic de polițiștii constănțeni!

Polițiștii constănțeni au depistat, joi seară, în trafic, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se...1273

14 sep 00:22LocalNăvodărenii, invitați la Festivalul Peștelui

Distracție garantată! Cea de-a treia ediție a Festivalului Peștelui va avea loc în perioada 14 – 15 septembrie,...756

Politică
14 sep 01:01PoliticăLider ALDE: 'Voi face și o plângere împotriva lui Tăriceanu, care s-a gândit că acest partid e înregistrat pe persoană fizică'

Alexandru Băișanu, membrul ALDE pe care premierul Viorica Dăncilă l-a propus ca ministru pentru relația cu...494

14 sep 01:00PoliticăALDE a decis excluderea lui Teodor Meleșcanu și a celor 3 deputați care au acceptat să fie nominalizați ca miniștri de Viorica Dăncilă

ALDE anunță oficial că, în ședința de vineri a Biroului Politic Executiv, s-a luat decizia de a-i exclude pe...451

14 sep 00:12PoliticăINCREDIBIL! REZULTATUL LICITAŢIEI PENTRU RESTAURAREA CAZINOULUI A FOST CONTESTAT!

Veşti extrem de proaste pentru municipiul Constanţa! Vineri, 13 septembrie, în ultima zi în care puteau fi depuse...2156

14 sep 00:27PoliticăProiect Senat: Autoritatea Vamală Română trece din cadrul ANAF în subordinea MFP

Autoritatea Vamală Română (AVR) se înfiinţează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea...516

14 sep 00:26PoliticăConstanța, pe harta comunităților Smart City

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a participat vineri la dezbaterea prilejuită de Caravana Smart...474

14 sep 00:30PoliticăEugen Tomac, despre numirea Rovanei Plumb în funcția de comisar european: 'Propunerea pentru acest portofoliu este o rușine pentru noi'

Aflat la Constanța, președintele PMP, Eugen Tomac, a făcut declarații în cadrul unei conferințe de presă, printre...480

13 sep 00:58PoliticăCentrul comunitar, un nou obiectiv important finalizat de Primăria Hârșova

Joi, 12 septembrie, a fost recepționat un alt obiectiv realizat în cadrul proiectului ADMIS, respectiv Centrul...404

14 sep 00:39PoliticăUn lider ALDE, scrisoare explozivă către colegi: 'Cum am ajuns să-i scriem lui Iohannis, cerându-i 'ajutor' împotriva propriilor colegi de partid'

Nervi întinși la maxim în ALDE în urma ultimelor evenimente politice! Dorin Corcheș, liderul ALDE Oradea, transmite...801

14 sep 00:38PoliticăAEP pasează mingea la ambasadori: 'Misiunile diplomatice pot propune MAE înfiinţarea de secţii de votare'

Misiunile diplomatice pot propune Ministerului Afacerilor Externe (MAE), începând de joi, înfiinţarea de secţii de...355

14 sep 00:58PoliticăGîrbovan dă cărțile pe față: De când e SUPĂRAT Klaus Iohannis pe ea

Judecătoarea Dana Gîrbovan a declarat, joi, la „Marius Tucă Show”, că de-a lungul timpului a avut poziții care...1313

Monden
14 sep 00:00MondenMădălina Pamfile, însărcinată pentru a doua oară. Bruneta a dezvăluit sexul bebeluşului

Mădălina Pamfile, fosta asistentă TV a lui Dan Capatos la "Un show păcătos”, este în culmea fericirii. Bruneta,...338

14 sep 00:00MondenCătălin Măruță a licitat două tricouri de campion cu 5.500 de euro. Racheta Simonei Halep a fost adjudecată cu 5.000 euro

Cătălin Măruță a fost desemnat cel mai generos licitator, miercuri, la evenimentul caritabil organizat în...302

14 sep 00:00MondenWhat’s Up s-a dat de gol. De ce a divorţat de Simina: „Sunt ani de relaţie în care aştepţi să ţi se facă un copil şi nu ţi se face!”

What’s Up a surprins pe toată lumea atunci când a anunţat divorţul de soţia lui, Simina, iar mai apoi că şi-a...306

14 sep 00:00MondenUnde va face Ilie Năstase nunta cu Ioana Simion. „O să fie ceva discret”

Ilie Năstase ( 72 de ani) și Ioana Simion (47 de ani) nu se grăbesc să facă nuntă! Cei doi s-au căsătorit civil...345

14 sep 00:00MondenDemi Moore a pierdut o sarcină în şase luni, când era cu Ashton Kutcher. Şocul a făcut-o dependentă de alcool şi droguri

Demi Moore a povestit unul dintre cele mai negre momente din viaţa sa: cum a pierdut o sarcină în 2004, care a dus la...294

14 sep 00:00MondenAdele a intentat divorţ de soţul său, Simon Konecki

...295

14 sep 00:00MondenGwyneth Paltrow, o sursă crucială pentru dezvăluirea abuzurilor sexuale ale lui Harvey Weinstein

Actriţa Gwyneth Paltrow a fost o sursă crucială pentru dezvăluirea abuzurilor sexuale comise de Harvey Weinstein şi...303

14 sep 00:00MondenCharlie Cole, autorul celebrei fotografii din Piaţa Tiananmen, a murit la 64 de ani

Fotoreporterul american Charlie Cole, autor al istoricei fotografii "Omul cu tancul" din Piaţa Tiananmen, a murit...267

14 sep 00:00MondenHBO, pe punctul de a realiza un al doilea prequel la „Urzeala tronurilor“ despre familia Targaryen

Postul HBO se află foarte aproape de a da undă verde unui nou serial derivat din serialul 'Urzeala tronurilor', este...365

14 sep 00:00MondenTrupa R.E.M. a lansat piesa inedită „Fascinating“ pentru cei afectaţi de uraganul Dorian

Trupa americană R.E.M. a lansat joi un cântec inedit intitulat 'Fascinating' şi va destina fondurile obţinute din...262

Mapamond
14 sep 00:00MapamondConcedieri în rândul oficialilor ruşi vinovaţi de scăparea spionului CIA Oleg Smolenkov

În Rusia au fost concediaţi mai mulţi oficiali care i-au permis lui Oleg Smolenkov, fost angajat al Kremlinului şi...300

14 sep 00:00MapamondAnchetă asupra rolului saudit în atacurile de la 11 septembrie: SUA vor dezvălui numele unui suspect

Autorităţile americane au anunţat joi că vor dezvălui identitatea mult timp păstrată în secret a unei persoane...283

14 sep 00:00MapamondSUA: Mike Pompeo nu va deveni noul consilier pe probleme de securitate naţională, anunţă Trump

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că secretarul de stat american Mike Pompeo nu va ocupa postul de...262

14 sep 00:00MapamondBoris Johnson se întâlneşte luni la Luxemburg cu Jean-Claude Juncker pentru a discuta despre Brexit

Premierul britanic Boris Johnson se va întâlni luni, 16 septembrie, la Luxemburg cu preşedintele Comisiei Europene,...356

14 sep 00:00MapamondUcraina se pregăteşte pentru un nou schimb de prizonieri cu Rusia

Ucraina se pregăteşte pentru un nou schimb de prizonieri cu Rusia, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir...262

14 sep 00:00MapamondMarea Britanie: Numărul victimelor violenţei domestice, cel mai ridicat din ultimii 5 ani

Numărul victimelor violenţei domestice din Marea Britanie este cel mai ridicat din ultimii cinci ani, a consemnat...259

14 sep 00:00MapamondUltima discuție între jurnalistul tranșat și asasinii saudiți în interiorul Ambasadei din Turcia: „Dacă nu ne ajuţi, ştii prea bine ce se va întâmpla“

Publicația turcă Sabah a publicat noi detalii despre probabul ultima conversație a jurnalistului Jamal Khashoggi cu...289

14 sep 00:00MapamondBrazilia: Cel puţin 11 persoane au murit într-un incendiu la un spital din Rio de Janeiro

Cel puţin 11 persoane au murit într-un incendiu la un spital din oraşul Rio de Janeiro din Brazilia, au relatat...349

14 sep 00:00MapamondExploatarea lucrătorilor şi mafia, plăgile agriculturii italiene

Lucrători exploataţi, prost remuneraţi şi care muncesc în condiţii deplorabile: aceasta este faţa obscură a...265

14 sep 17:49MapamondTurcia: Un tribunal a ordonat eliberarea a cinci foşti jurnalişti ai cotidianului Cumhuriyet

O curte de apel din Turcia a ordonat joi eliberarea a cinci foşti jurnalişti ai principalului cotidian de opoziţie...362

Sănătate
12 sep 01:00SănătateTulcea: Patru cazuri de West Nile, confirmate în judeţ

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a înregistrat, de la începutul sezonului cald, patru cazuri de infecţie...618

5 sep 00:43SănătatePintea: 90% dintre rapoartele realizate în urma controalelor la unităţi medicale - depuse la Parchet sau DNA

Aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor efectuate la unităţi medicale au fost depuse la Parchet sau...697

5 sep 00:44SănătateAutoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și-a început activitatea la Constanța. VIDEO!

Oficiul Teritorial Sud-Est al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (A.N.M.C.S), cu...976

29 aug 00:53SănătateINSP: 19 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Nouăsprezece cazuri de infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 28 august, potrivit unei...802

27 aug 00:00SănătateSARCINA în perioadă NEPOTRIVITĂ: Cât de mult contează VÂRSTA la care rămâi ÎNSĂRCINATĂ?

Primul lucru la care ne gândim când vine vorba să avem un copil este perioada în care acesta va apărea. Ne gândim...1195

22 aug 00:00SănătateSorina Pintea vrea o lege care există deja: să dea posibilitatea psihiatrilor să interneze nevoluntar bolnavii periculoși

Ministrul Sănătății , Sorina Pintea, intenționează să modifice legea în domeniul psihiatriei, propunerile...921

20 aug 01:14SănătateAroape 2000 de pacienți investigați UPU Constanța în minivacanța de Sfânta Maria

Aproape 2000 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență...995

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...1177

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor...1455

5 aug 10:31SănătateO NOUĂ METODĂ DE SLĂBIT: hipnoza! Bani grei în schimbul unor iluzii?

Tot mai mulți oameni apelează la diferite metode pentru slăbit. Suntem destul de preocupați de felul în care...1363