REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Avem penalități de 755 de milioane de euro pe agențiile de plăți; se impune o analiză foarte critică

Avem penalități de 755 de milioane de euro pe agențiile de plăți; se impune o analiză foarte critică

Replica API 5 noiembrie 2016 | 00:00 208

Irimescu:

Irimescu:

Achim Irimescu

Modul în care au fost cheltuite fondurile europene, dar și efectele acestora în mediul rural vor face obiectul unei analize foarte critice, în condițiile în care de-a lungul anilor agențiile de plăți din agricultură au înregistrat penalități de peste 755 de milioane de euro, iar la acestea se mai adaugă și dezangajarea de aproape un miliard de euro din PNDR 2007-2013, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, scrie Agerpres.

"Se impune o analiză foarte critică pentru a vedea în cel fel s-au cheltuit banii, fondurile europene, și care au fost efectele. Am transferat atâtea fonduri în mediul rural, dar consider că trebuie să vedem și efectul lor. Deși nu suntem cei mai penalizați la nivel european, am cerut o analiză să vedem de ce s-a ajuns la această situație pentru că avem penalizări de-a lungul anilor pe cele două agenții de plăți de 755 de milioane de euro, la care se mai adaugă și dezangajarea de anul trecut de aproape un miliard de euro pe PNDR 2007-2013, pentru că în cadrul agenției s-a dat dovadă de prea multă clemență. Au fost beneficiari care nu au avut bani pentru implementarea programului până la capăt și atunci agenția le-a mai acordat o șansă să facă rost de bani și au tot amânat până când am ajuns în 2015 când s-au anulat proiecte de aproape 800 de milioane de euro. Pentru noi este grav pentru că se puteau realiza multe investiții în mediul rural", a precizat ministrul Agriculturii, la conferința 'PNDR 2014-2020 — Prezent și viitor', organizată la INDAGRA.

Irimescu susține că este nevoie de o astfel de analiză și pe proiectele derulate cu fondurile SAPARD, înainte de aderarea României la UE, pentru că la ora actuală multe din aceste proiecte au fost falimentate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614