rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

AVERTIZARE de la Consiliul Judeţean: "Ne așteptăm la căderi masive de zăpadă, precum și la viscol"

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuţuianu, trage un semnal de alarmă primăriilor din județ. Potrivit prognozelor, sunt așteptate, din nou, ninsori. Prin urmare, președintele Consiliului Județean Constanța a solicitat autorităților locale să ia masuri de precauție. Astfel, Marius Horia Țuţuianu a cerut primarilor să se asigure că populația are provizii de alimente și apă potabilă precum și rezerve de carburant.

"Am solicitat primarilor să asigure degajarea străzilor de zăpada existentă, astfel încât, dacă o să fie necesar, să putem acționa operativ cu utilajele de deszăpezire. În plus, am cerut autorităților locale să facă o evaluare a cazurilor medicale din fiecare localitate, astfel încât, dacă situația o va impune, în cursul zilei de luni să poata asigura internarea femeilor însărcinate în ultimul trimestru sau a bolnavilor cu afecțiuni cronice în cele mai apropiate unități medicale", a declarat Marius Horia Țuţuianu.

Nu în ultimul rând, președintele CJC roagă locuitorii județului Constanța, ca săptămâna viitoare să evite deplasările. "În acest moment nu știm cât de puternice vor fi fenomenele meteo, însă ne așteptăm la căderi masive de zăpadă, precum și la viscol. Rog populația să țină cont de avertizările noastre și să nu își pună inutil viața în pericol", mai spune președintele Consiliului Județean Constanța.

Potrivit datelor primite de la Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, în județul Constanța, în perioada 16 – 17 ianuarie, sunt așteptate precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare noaptea, viscolind şi spulberând zăpada.

luni, 16 ianuarie 2017309
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Primul pas în războiul polițiștilor cu cei care dau flashuri a fost făcut. Ce îi așteaptă pe șoferi
Comentarii

03CLARA(16 ian 13:24)
Faceti iar rost de lovele pe baza zapezii hotomanilor,cam cate contracte semnati in regim de urgenta hotomanilor!!!!!!!
40draga elena ,(16 ian 08:19)
daca ne sugi tu pula , la psd-isti , crezi ca iti intra gramatica in cap ?
12Eleno(16 ian 00:40)
Gramaticeaua - gramaticica, lasa pesedica !
27Mda(15 ian 23:37)
Fagadau asta e de cacat cam atat pot sa zic !
04claudiu(15 ian 22:36)
Pe dc 27 inre Murfatlar si A2 cine ia dracului nametii aia?Dupa atitea zile tot pe un fir se circula!Primaru' Saghiu doarme!
17elena(15 ian 21:02)
vedeti ce patiti daca a-ti votat psd??
08TICA -Constanta ; Inel 2(15 ian 19:35)
Sa se organizeze , consiliul judetean si primaria ptr o mai eficienta deszapezire , sa nu mai cresca mormanele pe trotuare ca nu poate pietonul sa circule nici oe carosabil nici pe troture...; mai multe utilaje in actiune si pe stazile din cartiere...!!!
35Nu se poate sa nu fi(15 ian 18:59)
Vazut echipajul de politie care se agita vineri, 13 ianuarie pe la Balada. Chipurile strangeau zapada de pe marginea drumului, intre strada Bucuresti si semaforul de la Casa de Cultura. Dar in rest nu s-a strans zapada. Asa o mizerie ca acum nu am vazut de mult!
410Marius(15 ian 18:56)
Nu o sa il injur pe Tutuianu sau Fagadau, caci ar fi un efort inutil a injura doi incompetenti PSD-isti. Intreb doar cum este posibil ca astazi, dupa ce ieri am dat trei ore la lopata pentru a-mi deszapezi masina, o masina Polaris sa adune exact in spatele masinii mele deszapezite zapada de pe bulevardul Tomis? Multumesc, am facut conditie fizica. Astazi am dat din nou la lopata.
31Elena(15 ian 17:39)
Salut in cernavoda mai mare rasu ce primar ne-am ales nu face nimik pt orasu asta bn ca a dat catrva mii de euro pe instalatii pt a lumina orasu si alea sunt inchiriate in lok sa faca un bn pt populatie si ce sa mai zic de dezapezire ca si acum este zapada pe unele strazi vai de capu lui de primar
09Aloooo ...Primaria !(15 ian 16:54)
...rezilierea urgenta a contractului cu firma Polaris M Holding...nu au facut nimic in Constanta...nici drumurile nu le-au dezapezit si nici gunoiul nu l-au curatat...sa se faca publice facturile ce le vor incasa acesti incapabili ...a se citi hoti...
08maria(15 ian 15:05)
In,cta,pe,str,centrale,ale,orasului,nu,s-a,curatat,zapada,,nici,macar,pe,st,cel,mare,,nici,pe,str,adiacente,totul,e,o,pati
26kakonim(15 ian 12:55)
Fagadau o fi ramas blocat pe Tomis, lucreaza individual la trotuarele alea ce trebuiau terminate inainte de alegeri plm
16vic(15 ian 12:10)
poate-i da cineva un e-mail si fagadaului, pe unde s-o afla ....
18calu(15 ian 11:04)
Bai autoritatile lui peste, pana vine alta zapada poate ridicati gunoiul ca o sa intre in case. Vezi zona Trocadero unde tentativa s-a lasat cu lovit masini si abandonarea ridicarii gunoiului. Poate ca aveti si alti meseriasi care sa faca acest serviciu nu numai amatori!
16Traian Toncea(15 ian 10:42)
ptr Cetateanul Multumit draga cetatene intamplarea face ca eu pe aveasta doamna Andreea Radulescu care culmea chiar locuieste in Cumpana si chiar are dreptate poate ne spui tu cetateanule multumit cum se face ca an de an lucrarile de necesitate gen dezapezire le executa aceleasi firme de casa ale primariei SC TRCA locuitoare a cumunei Cumpana.......
19piticu(15 ian 10:30)
Sa te fut in gura Tutuianule.e foarte simplu jegosule.dai ordin sa se inchida toate drumurile si ai scapat de toate responsbilitatile.si uite asa iar va intra banii in conturi.daca erati in alta tara,infundai puscaria demult.slugoi nenorocit.
014Horica(15 ian 09:10)
Draga Horica ar trebui sa il inveti si pe prietenul Decebal cum se face dezapezirea. A fost injurat ca la usa cortului. . Decebal tata esti praf, iar maimutoii aia doi ai tai si mai praf.
110dan(15 ian 09:06)
Cand te frigi cu ciorba,suflii si-n iaurt!Uite ca mai este bun si un fenomen ca asta din cand in cand,asa mai vedem si noi cat de mult platim noi pt impotenta autoritatilor.
213ela(15 ian 04:17)
d le presedinte mai plecam la sericiu pe ruta mangalia constanta ??? daca stam acasa poate ne platiti dvs.
77Cetatean multumit(14 ian 23:18)
La CUMPANA contracandidatul Imosanu, consilier local, sub identitate falsa, ANDREEA RADULESCU, jigneste online cetatenii si aduce jigniri si acuzatii false primariei, dar el nu participa cu absolut nimic. Cetatenii stiu cel mai bine...consilierii PSD ne ajuta mereu. Bravo! Va multumim! Multumim CJC!
132dudu(14 ian 18:53)
Au fost zile senine,se putea aduna zapada de pe marginea soselelor.
212Pentru cetatean(14 ian 18:24)
Stii s-o sugi,fara s-o uzi? Bulule.........
103Cetatean(14 ian 18:07)
Ba strungaru nu mai da cu limba la ce posteaza ca vedem noi direct
287Cetatean(14 ian 17:46)
Ne bazam pe dvs, domnule Presedinte! Suntem siguri ca veti face treaba buna, la fel ca si pana acum! Un om care se implica si pentru asta va sustinem in tot ceea ce faceti! Mult succes va dorim!
49Ciolo(14 ian 17:43)
Bai Vasile, ma-ta lucreaza la ANM??? Sau e vrajitoara Bratara? Dar dc sa nu ne dam noi cu parerea, ca suntem asa destepti...
258Silviu(14 ian 17:41)
Sunt sigur ca domnul Tutuianu va face treaba buna! A demonstrat! Felicitari
411Vasile(14 ian 16:48)
Aiurea. Nu o sa ninga decat foarte putin. Nimic special dar de ce sa nu cheltuim niste bani degeaba.
310Ochi de soim(14 ian 15:46)
La fel si Scupra, sa il aduca pe ala cu drona sa filmeze ca se implica. Dupa atatea zile nu a ridicat un gram de zapada pe strazi. Si primarita sa il ia pe soferul Costin si sa faca provizii - spoit unghiile , parul si o tavaleala ca vine iar urgia. A nu se citi orgia. Cat despre bunicuta Cami s-o felicitam inca o data ca se apropie ziua nepotelului.
820traian(14 ian 15:35)
secatura de Palaz sa-si pregateasca fotografii pentru o noua runda de poze in zapada.
mai mult...Politică
27 noi 00:00PoliticăPredoiu: În Programul de guvernare al Cabinetului Orban nu a fost trecut ca obiectiv desfiinţarea SIIJ

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că în Programul de guvernare din perioada Guvernului...277

27 noi 19:22PoliticăMDLPA: Peste 217 milioane de lei alocaţi pentru reabilitare de şcoli, drumuri şi dezvoltarea companiilor249
27 noi 00:00PoliticăGuvernul a stabilit ca data de 29 noiembrie să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public258
27 noi 00:00PoliticăAurescu, la Summitul ASEM: A subliniat importanţa cooperării în domeniul sănătăţii între statele membre

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a reprezentat România, joi şi vineri, la cea de a 13-a reuniune a...230

27 noi 00:07PoliticăBode: 440 milioane lei au fost alocaţi, la rectificarea bugetară, pentru plata pensiilor militare325
27 noi 00:00PoliticăPremierul Ciucă, discuţie telefonică cu şeful Guvernului de la Chişinău241
27 noi 00:00PoliticăDacian Cioloș, ATAC VEHEMENT după numirea Laurei Vicol

„Le cer președinților PNL și PSD, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, să o retragă imediat pe avocata interlopilor,...639

27 noi 19:31PoliticăMinistrul de Finanțe: 'Taxa de poluare pentru autovehicule nu trebuie să fie primită ca un dușman'648
27 noi 19:32PoliticăPrima măsură a noului guvern: Ministerul Finanțelor dă 1,4 miliarde de lei împrumut la CEC Bank459
27 noi 19:33PoliticăSorin Grindeanu promite să revitalizeze Transporturile: 'Nu am venit să caut vinovați'

Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, a declarat la preluarea mandatului că va face o analiză atentă a...393

27 noi 19:33PoliticăRareș Bogdan: Raluca Turcan s-a descalificat ca lider al PNL662
27 noi 19:34PoliticăNicolae Ciucă: Un militar, chiar dacă trece în rezervă, rămâne pe viață militar521
Vremea
15.4°14.7° - 15.4° duminică, 28 noiembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 78%
Vânt: 5.72 m/s
Presiune: 1001 milibari

Loto
6/49359627533
5/403422625719
joker1710191587
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 noi 00:00SportBorussia Dortmund, lider provizoriu în Bundesliga - Erling Haaland a înscris la revenirea pe teren

Norvegianul Erling Haaland a înscris pentru Borussia Dortmund, care a învins în deplasare, cu scorul de 3-1,...125

28 noi 00:03SportLiverpool – Southampton 4-0

Jota, Thiago și Van Dijk au făcut instrucție cu "sfinții" pe Anfield. A fost 4-0 la final pentru Liverpool care...174

28 noi 00:03SportArsenal a învins-o cu 2-0 pe Newcastle, care rămâne fără victorie în actuala ediţie de campionat

În prima partidă a etapei, "tunarii" au obţinut o victorie indiscutabilă după golurile lui Bukayo Saka (minutul 56)...135

28 noi 00:04SportCupa Davis: Marius Copil, învingător - România, la un pas de victorie (2-0 cu Peru)

Marius Copil (274 ATP) a adus cel de-al doilea punct al României în meciul de Cupa Davis cu Peru (2-0 la general),...262

Local
27 noi 14:40LocalMihai LUPU și-a propus: nicio LOCALITATE FĂRĂ APĂ. VIDEO

Investiții de milioane de lei în rețeaua de apă și cea de canalizare în municipiul Medgidia. RAJA SA, prin...849

27 noi 00:01LocalUNIVERSITATEA OVIDIUS din CONSTANȚA intră în PROCES de REABILITARE

Răsare soarele și pe strada învățământului universitar. Universitatea Ovidius din Constanța urmează să intre...455

27 noi 23:50LocalCONSTANȚA va avea, în sfârșit, o STRATEGIE CULTURALĂ

465

27 noi 23:49LocalCoronavirus la Constanța: 68.257 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 68.257 de persoane...424

27 noi 23:50LocalCOVID-19: 8 NOI DECESE, la Constanța

Până vineri, 26 noiembrie, 55.989 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...640

27 noi 23:22LocalLa Constanța, NU mai sunt tichete de masă pentru cei vaccinați

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunță că, momentan, nu mai sunt tichete de masă pentru...962

27 noi 23:53LocalIată cum va fi MARCATĂ ziua de 1 DECEMBRIE la Constanţa!

Ziua Națională a României va fi marcată la Constanța printr-o serie de acțiuni cu caracter militar și civil....1242

27 noi 14:43LocalTRAFICANȚI de DROGURI de mare RISC, condamnați cu EXECUTARE

Claudiu Nicușor Antoci a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc,...1391

27 noi 23:53Local61 de NOI CAZURI de INFECTARE, la CONSTANȚA; INCIDENȚA pe MUNICIPIU a ajuns 2,14

820

Politică
27 noi 00:00PoliticăDacian Cioloș, ATAC VEHEMENT după numirea Laurei Vicol

„Le cer președinților PNL și PSD, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, să o retragă imediat pe avocata interlopilor,...639

27 noi 19:31PoliticăMinistrul de Finanțe: 'Taxa de poluare pentru autovehicule nu trebuie să fie primită ca un dușman'

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu (PSD), a declarat vineri că taxarea autovehiculelor care poluează ar trebui...648

27 noi 19:32PoliticăPrima măsură a noului guvern: Ministerul Finanțelor dă 1,4 miliarde de lei împrumut la CEC Bank

459

27 noi 19:33PoliticăSorin Grindeanu promite să revitalizeze Transporturile: 'Nu am venit să caut vinovați'

Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, a declarat la preluarea mandatului că va face o analiză atentă a...393

27 noi 19:33PoliticăRareș Bogdan: Raluca Turcan s-a descalificat ca lider al PNL

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a criticat-o dur pe Raluca Turcan, vicepreședinte al partidului, după ce...662

27 noi 19:34PoliticăNicolae Ciucă: Un militar, chiar dacă trece în rezervă, rămâne pe viață militar

521

Interviuri
10 noi 00:06InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4725

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1667

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

3361

26 noi 00:16InterviuriVergil CHIȚAC vrea PASAJ RUTIER la IEȘIRE din ORAȘ, spre CARREFOUR! VIDEO (II)

În partea a doua a interviului acordat de primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, cotidianului Replica,...5762

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

În ultima perioadă, USR este văzut ca ultima roată la căruță, atât la nivel național, cât și local, în...1359

26 noi 00:17InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2160

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

Viorel Teliceanu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost prezent în studioul Replica,...3112

26 oct 00:19InterviuriAdrian BÎLBĂ speră să TERMINE Acvariul și DELFINARIUL până în 2023! VIDEO

Adrian Bîlbă se află la conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii încă din anul 2012. Într-un...2886

23 oct 15:55InterviuriMOTOTOLEA: Un DEZVOLTATOR imobiliar a formulat plângere la DNA, împotriva MUZEULUI de Istorie și a DIRECȚIEI de Cultură

3849

Monden
27 noi 00:00MondenDe ce a refuzat Tom Hanks oferta multimilionarului Bezos de a face o călătorie în spaţiul cosmic?

Actorul Tom Hanks a primit o şansă care apare o dată în viaţă, aceea de a călători în spaţiul cosmic, dar a...309

27 noi 00:00MondenTudor Gheorghe: Nu mă încurcă că nu vă vaccinați. Muriți în liniște

Mesaj dur al artistului Tudor Gheorghe privind publicul care poate participa la concertele sale. Acesta a declarat, în...494

27 noi 00:00MondenFrancezul Guy Savoy a fost desemnat încă o dată cel mai bun maestru bucătar din lume

275

27 noi 00:00MondenFamilia cântăreţei Celine Dion critică filmul 'Aline', inspirat din viaţa acesteia

Fratele şi sora cântăreţei canadiene Celinei Dion au criticat ferm filmul "Aline", inspirat din viaţa starului din...262

27 noi 02:40MondenPlacido Domingo şi-a anulat spectacolul programat la teatrul Bolşoi din Moscova

Tenorul spaniol Placido Domingo şi-a anulat participarea la spectacolul de operă "La Traviata", de Giuseppe Verdi,...253

27 noi 00:00MondenMario Vargas Llosa, ales membru al Academiei Franceze

204

Mapamond
27 noi 00:00MapamondPost Brexit: Pescarii francezi anunţă blocarea unor porturi şi a tunelului de sub Canalul Mânecii

Comitetul naţional pentru pescuit din Franţa a anunţat vineri blocarea accesului pentru mărfuri în trei porturi de...228

27 noi 00:00MapamondCelebra 'Afghan Girl', de pe coperta revistei National Geographic, s-a refugiat în Italia

Sharbat Gula, femeia afgană cu ochi verzi, devenită celebră în lumea întreagă după ce o fotografie a ei ("Afghan...285

27 noi 00:03MapamondTurcia: Poliţia a tras cu gaze lacrimogene împotriva unor femei care manifestau. VIDEO

450

27 noi 00:03MapamondUE: Certificatul verde, valabil doar nouă luni după vaccinare

Uniunea Europeană vrea să impună valabilitatea certificatului verde la 9 luni pentru cei cu ambele doze de vaccin....1808

27 noi 00:04MapamondȚara din UE în care bolnavii de COVID-19 sunt mai importanți decât cei cu cancer sau cardiaci

Oficiali olandezi din domeniul sănătăţii au afirmat că au început să amâne intervenţiile chirurgicale pentru...624

27 noi 00:04MapamondUn general acuzat de tortură a fost ales șeful Interpol

411

Sănătate
27 noi 02:04SănătateRafila: Parteneriatele cu industria farmaceutică sunt extrem de importante

Ministrul desemnat al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că parteneriatele cu industria farmaceutică...196

27 noi 00:00SănătateTătaru: Legislaţia trebuie adaptată pentru ca pacienţii să aibă acces la medicamente inovatoare

Preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a arătat, joi, la o...197

27 noi 00:00SănătateBaciu: Singura soluţie ca românii să aibă acces la medicaţia din Europa este alinierea la standarde europene

198

27 noi 00:00SănătateStudiu: Beneficiile postului intermitent depind de vârstă și gen

Postul intermitent poate oferi mai multe beneficii pe lângă pierderea în greutate, în funcție de vârstă și gen,...243

27 noi 00:00SănătateCe efect are albirea dinților asupra smalțului dentar?

S-a constatat că o aplicare recomandată a doar 10% gel de peroxid de carbamidă pe dinți (în condițiile în care...223

27 noi 02:07SănătateCseke Attila: Aprovizionarea cu medicamente împotriva COVID-19 şi creşterea numărului de paturi ATI, prioritare

Aprovizionarea unităţilor sanitare cu medicamentele necesare pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2,...199

27 noi 00:00SănătateConsilier prezidenţial: Suntem în pragul unei noi ere pentru inovarea medicală

Consilierul Prezidenţial Diana-Loreta Păun a declarat, joi, că omenirea se află în pragul unei noi ere pentru...212

27 noi 00:00SănătateCele mai multe cazuri noi de COVID - în Capitală şi în judeţele Cluj şi Timiş

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti -...208

27 noi 00:00SănătateCNCAV: Evenimente de informare privind vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5 - 11 ani, în perioada următoare

195

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT