REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Avocata Maria Vasii: Am primit un răspuns oficial de la OLAF, în care se spune că nu l-a investigat niciodată pe Dragnea

Avocata Maria Vasii: Am primit un răspuns oficial de la OLAF, în care se spune că nu l-a investigat niciodată pe Dragnea

Replica API 11 octombrie 2018 | 00:58 404

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat miercuri o contestaţie depusă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în care acesta solicită ridicarea sechestrului pus de DNA pe averea sa în dosarul "Tel Drum".

Dragnea nu a fost prezent la proces, el fiind reprezentat în sala de judecată de avocata Maria Vasii.

Avocata a declarat că ancheta desfăşurată de DNA împotriva lui Dragnea se bazată pe "speculaţii şi nu pe dovezi", deoarece OLAF a transmis oficial că nu l-a investigat niciodată pe liderul PSD.

"Întreaga anchetă a DNA se fundamentează, potrivit actelor, pe cele două anchete OLAF. Zilele acestea am primit un răspuns oficial de la OLAF, care spune că niciodată nu l-a investigat pe domnul Dragnea, ca atare toată argumentaţia procurorilor este una lipsită de fundament, de vreme ce OLAF ne confirmă în scris că niciodată domnul Dragnea nu a fost investigat şi ca atare nu au fost depistate fraude în legătură cu activitatea dumnealui. Acesta este temeiul pentru care noi spunem că nicio măsură de indisponibilizare a bunurilor sale nu are fundament legal. Mai mult, răspunsul OLAF ne confirmă că întreaga anchetă care este în curs de desfăşurare la DNA este una bazată de speculaţii şi nu pe dovezi şi mai ales nu pe cele două rapoarte OLAF (...). Cele două rapoarte OLAF au prezentat o investigaţie legată de lucrările de reabilitare la două drumuri judeţene din Teleorman. În acea investigaţie subiect erau alte persoane şi nu domnul Dragnea. În rapoartele OLAF se apreciază că anumite lucrări ar fi fost prezentate într-un mod, să zicem, diferit faţă de realitate în documentele întocmite. Nu avem niciun reproş care să îl privească pe domnul Dragnea", a spus Vasii.

Întrebată dacă sechestrul pus de DNA îl afectează pe Dragnea, avocata a explicat: "Domnul Dragnea este prejudiciat prin însăşi existenţa acestei anchete penale. Ancheta penală se bazează pe aceste investigaţii OLAF, care se dovedeşte că nu-l privesc pe dumnealui. Ca efect al acestei investigaţii, a fost supus şi la acest sechestru al bunurilor sale. Orice cetăţean al României are dreptul să dispună de toate drepturile sale. Este un drept constituţional, acela de a beneficia de proprietatea ta, fără să existe această suspiciune că bunurile au fost obţinute prin fraudă. De aceea, domnul Dragnea înţelege să îşi apere drepturile în instanţă".

Liviu Dragnea a mai contestat, în noiembrie 2017, sechestrul pus pe averea sa de către DNA, însă Instanţa supremă i-a respins atunci acţiunea.

Pe 21 noiembrie 2017, DNA a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Liviu Dragnea şi de ceilalţi suspecţi din dosarul "Tel Drum", pentru recuperarea prejudiciului din dosar, estimat la peste 127 de milioane de lei.

În cazul lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, s-au instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366 de lei "asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie".

Procurorii anticorupţie au pus sechestru asigurător pe un teren - situat în municipiul Turnu Măgurele, cu suprafaţă de 2.913 mp şi construcţie aferentă acestuia; un apartament - situat în Turnu Măgurele cu suprafaţa de 80 mp, două autoturisme - Skoda Superb şi BMW X5 şi conturi deţinute de Liviu Dragnea, potrivit unui răspuns transmis de DNA.

De asemenea, s-a mai instituit sechestru asupra sumei de 630.000 de lei dobândită prin promisiune de vânzare-cumpărare, asupra sumei de 280.000 lei dobândită cu titlu de chirie în anul 2015 şi 2016, asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în patru conturi bancare deţinute de Liviu Dragnea, precum şi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului de către terţe persoane. În ultima categorie intră, potrivit DNA, inclusiv sumele de 80.710 euro şi 460.110 lei datorate de o societate comercială din Turnu Măgurele, precum şi suma de 10.500 de lei datorată de organizaţia judeţeană Teleorman unui partid.

În plus, s-a instituit sechestru şi asupra acţiunilor şi părţilor sociale deţinute în cadrul persoanelor juridice de drept privat ce urmează a fi identificate.

Vizaţi de aceleaşi măsuri asigurătorii sunt şi Florea Neda - reprezentant al SC Tel Drum SA, Mugur Băţăuş, Victor Piperea şi Marin Predescu - funcţionari în cadrul CJ Teleorman la data faptelor.

"Prejudiciul estimat în cauză, până în acest moment, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracţiuni) şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite (2 infracţiuni), este de 127.547.366,34 lei", potrivit procurorilor anticorupţie.

Pe 13 noiembrie, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul "Tel Drum" în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Citește mai mult pe RTV.NET.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Borfasii astia de-acum, dracnea si tariceanu, ca ei sunt actorii principali, sa-si aduca aminte ca nici macar Dinu Patriciu sau S.O.Vantu cu toate televiziunile si trusturile lor de presa n-au reusit sa scape! Nici ei si nici alti HOTI ca ei nu vor scapa! Asta e LEGE.
1
0
de ce credeti voi ca Romania e pe ultimul loc in Europa la accesarea fondurilor ??? Le tataie curul la toti ca-i controleaza ca pe necuratul spagoveanu. Si nu-i controleaza justitia romana super corupta. Deci fura toti din buget ca nu apare la olaf. Muie dragnea, muie pesede !!!
3
0
olaf se ocupa de bugetul UE, fraude din bugetul UE, coruptia din institutii, in special institutii europene. au site, pentru cei ce vor sa se convinga. avocatii puteau sa spuna la fel de bine ca tzatza maria, bor-ul, onu, nato nu au verificat, ca nici aia nu au nici in clin nici in maneca cu anchetarea unei persoane fizice
2
0
are''protectie''la noi,altfel era de multisor la beci.Daca si cand va fi condamnat-asta daca n-o intinde''in exil politic''-ramane de vazut.Slugarel&amicii vor face tot posibilul sa-l scape.De fapt sfarsitul escrocului va veni DACA va veni la presiunile U.E,care altfel va trebui sa suporte sleahta la mascarici in postura de Presedentie U.E.-cum i-ar sta tantitei de videle sa le dea sfaturi pretioase oamenilor alora?Muia cu ''referendumul''e semnalul clar ca banditul are zilele numarate.sa-i dam la muie,in buna traditie si lui si porcului care distribuie apa in Constanta.
4
1
De unde are condamnatul Dragnea,atita avere,atitea bani,din salariu,din munca cinstita? Trebuie ,confiscata toata averea,si dus in piata,in fata poporului,sa dea explicatii,cum a facut ,sau Mai bine spus,cum a furat atitea bani,?si dupa aceea,stie poporul,cum sa-l execute.Asta este satana PE pamint,fratilor,ne Baga PE toti in pamint,mafiotul asta,pedofilul asta,care Mai si vorbea de familie,sa-i fie rusine,CA se culca cu ,,fii-sa,,nici tiganii nu fac ASA ceva,o panarama
7
2
Strategia PNL e ca se gaseste o tonta care se loveste, loveste, loveste in clusiv cu serviciile, justitia. La rind e Dragnea.
0
3
OLAF nu l-a investigat pe Dragnea ca nici nu avea cum din moment ce Teldrum era in vizor nu Dragnea!
6
2

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102