Avocatul Poporului Constanţa ţine audienţe în Prefectura Tulcea
Avocatul Poporului Constanţa ţine audienţe în Prefectura Tulcea
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGratuit
Gratuit
Reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Constanţa vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii, luni, 27 octombrie, începând cu ora 10.00. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie. Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţiile publice. Este important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în care poate acţiona Avocatul Poporului, respectiv drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale; drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap; armată, justiţie, poliţie, penitenciare; proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News