REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Bacteriile din gură pot agrava cancerul colo-rectal

Bacteriile din gură pot agrava cancerul colo-rectal

Replica API 6 iunie 2020 | 00:00 986

Un studiu recent a descoperit că o bacterie banală, comună zonei bucale, poate accelera dezvoltarea cancerului de colon.

Fusobacterium nucleatum este o bacterie aparent banală din zona bucală, indigenă florei bacteriene orale. Un studiu publicat recent de Universitatea Columbia, Statele Unite ale Americii, a descoperit că prezența exagerată a acestei bacterii poate accelera dezvoltarea cancerului de colon și rectal, scrie doc.ro.

Acest studiu se poate dovedi important în identificarea și tratarea cancerului colo-rectal, având în vedere că este un cancer agresiv care afectează considerabil calitatea vieții pacienților. Această bacterie din placa bacteriană orală ar putea explica și de ce la unii pacienți cancerul colo-rectal se dezvoltă mai rapid decât la alții.

Cum apare cancerul de colon?

Cancerul de colon este a doua cauză pentru mortalitatea globală cauzată de cancer, făcând aproximativ 800.000 de victime pe an, potrivit unei statistici mondiale2. Aceeași statistică arată că dacă în 1990, afecta 0.09% din populația globală, în 2017, 0.12% din oamenii din întreaga lume au fost diagnosticați cu cancer de colon.

Cancerul de colon apare atunci când o masă de celule anormale de pe suprafața intestinului gros se înmulțesc și formează ori un adenocarcinom, ori mai multe tumori mici numite polipi pe colon. Poate să apară în oricare zonă a colonului, dar atunci când afectează și partea inferioară a colonului și rectul, poartă numele de cancer colo-rectal.

Simptomele cancerului colo-rectal apar doar la jumătate dintre indivizii afectați, și pot fi ușor de ignorat. Cel mai adesea este vorba de o schimbare în frecvența defecării (constipație cronică sau diaree), sânge în scaun, pierderea apetitului care duce la pierderea în greutate, anemie și greață sau vomă.

Factorii de risc pentru cancerul colo-rectal sunt:

Sexul masculin (bărbații sunt mai afectați de cancerul colo-rectal decât femeile)

Vârsta înaintată

Obezitatea

Consumul exagerat de mâncare procesată, zahăr, carne roșie

Consumul de tutun și alcool

Sedentarismul - se estimează că până la 10% din cazurile de cancer colo-rectal se datorează sedentarismului3

Bolile inflamatorii intestinale (colita ulcerativă și boala Crohn)

Factorii genetici - în doar 10-20% din cazuri

Cum influențează bacteriile cancerul?

Bacteria F. nucleatum se depune pe suprafața dintelui în placa bacteriană și provoacă acumularea de tartru. În timp, tartrul poate duce la retragerea gingivală, care va duce la rândul său la deteriorarea oaselor maxilarului și a țesutului care ține dintele, numită și parodontoză sau parodontită.

Studiul acesta a demonstrat că F. nucleatum formează molecule numite adezina FadA, care stimulează doar creșterea celulelor canceroase, nu și a celor sănătoase. Modul în care acționează aceste molecule este să declanșeze Anexina A, o proteină din celulele canceroase care le încurajează dezvoltarea. Celulele sănătoase din colon nu au această Anexină A, deci nu vor fi influențate de moleculele FadA. Se creează astfel un cerc vicios în care un cancer deja problematic, cancerul de colon, devine și mai agresiv și se răspândește mai ușor.

Va fi nevoie de realizarea mai multor studii pentru a dezvolta o soluție la această problemă. Momentan, cercetătorii iau în calcul posibilitatea de a folosi moleculele de Anexină A drept markeri ai cancerului de colon, care să fie ușor de depistat în sânge. Însă până atunci, dacă tu sau cineva drag are tartru dentar de ceva vreme, ar fi bine să cauți sfatul unui medic specialist.

De ce este important să ai grijă de dinții tăi

Sănătatea orală nu ne influențează numai dinții, ci întregul corp. Este un fapt binecunoscut că atunci când avem o carie adâncă, bacteriile vor ajunge în sânge și afecta și alte zone ale corpului.

Periajul regulat va ține nu numai cariile, ci și problemele stomatologice mai grave la distanță, cum ar fi gingivita și parodontoza. Nu uita să folosești și ață dentară cel puțin o dată pe zi, întrucât tartrul se poate acumula și în spațiile dintre dinți și afecta smalțul.

Cancerul de colon se poate preveni?

Poți să ai grijă de sănătatea colonului tău având grijă de ceea ce ajunge în el. Alimentația echilibrată este cheia unei vieți sănătoase. Va trebui să renunți la carnea roșie, zahărul în exces, mâncarea supra procesată, tutun și alcool. Colonul sănătos se menține și prin exerciții fizice regulate, cel puțin 30 de minute de 5 ori pe săptămână.

Cea mai bună metodă de prevenție a cancerului rămâne, însă, screeningul. În acest caz, un screening pentru cancerul colo-rectal va presupune colonoscopii regulate (cel puțin o dată la 10 ani, după împlinirea vârstei de 45), analize de scaun, endoscopie cu capsulă și teste de sânge. Prevenirea cancerului este un prim pas pe care trebuie să ni-l propunem, dacă vrem o bătrânețe sănătoasă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920