rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Bahmu, revoltată la culme! Vedeta acuză judecătorii că s-au implicat în războiul cu Prigoană!

Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, sursa foto agentiadepresamondena.com

După ce una dintre cererile ei a fost ţinută la sertar timp de trei luni, vedeta de televiziune a sărit la gâtul magistraţilor. Într-un memoriu adresat Consiliului Superior al Magistraturii, Adriana Bahmuţeanu spune că cererile ei - din procesele pe care le are cu Silviu Prigoană – “nu au fost soluţionate cu imparţialitate de către judecători”, notează spynews.ro. Supărarea Adrianei a fost provocată în mod special de un document prin care a solicitat – “în regim de urgenţă” - mutarea copiilor ei la o altă şcoală şi care ar fi zăcut în arhiva Judecătoriei Sectorului 3 timp de trei luni. “La începutul lunii septembrie, fiind constrânsă de faptul că minorii trebuie în data de 15 septembrie să înceapă cursurile şcolare , că tatăl nu îşi dă acordul ca minorii să meargă la şcoala la care aceştia îşi doresc, am susţinut într-o emisiune la televizor toată situaţia acestui dosar. A doua zi acest dosar a plecat de la Judecătoria Sectorului 3 la Judecătoria Sectorului 5 iar motivarea verbală a funcţionarilor publici din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 a fost că arhivarul care să trimită dosarul a fost în concediu şi că a uitat de el”, precizează Adriana în memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii. “Era depusă la începutul lunii iunie. Ceream instanţei printr-o ordonaţă de urgenţă, care ar trebui soluţionată în câteva zile, să încuviinţeze înscrierea copiilor la o altă şcoală şi includerea lor într-un program de evaluare, tratament şi terapie. După o lună de zile, judecătorii au ajuns la concluzia că nu pot judeca şi au declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 5”, a mărturisit vedeta, care susţine că - îngreunând procedurile - magistraţii din Sectorul 3 îi ţin partea lui Silviu Prigoană.

marţi, 8 septembrie 2015119
Comentarii

00vasi(8 sep 10:06)
bahmu' TU trebuie sa mergi la evaluare, tratament si terapie!
mai mult...Monden
20 oct 00:00MondenCum o răsfață Cornel pe Brigitte Sfăt. Relația lor este din ce în ce mai serioasă

După divorțul de Ilie Năstase. Brigitte își trăiește dinplin viața alături de noul iubit. Cornel îi face toate...234

20 oct 00:00MondenŞtefan Bănică filmează în secret pentru o comedie144
20 oct 00:00MondenCabron a lansat “Dayamay”, un nou single de pe albumul GEMENI127
20 oct 00:00MondenLili Sandu se mărită! S-a răzgândit în privința căsătoriei, pentru că vrea un copil cu Silviu Tolu

Lili Sandu și Silviu Tolu au ajuns la concluzia că trebuie să-și ducă relația la un alt nivel. După 3 ani de...203

20 oct 00:00MondenValters Fridenbergs, fost concurent Eurovision 2009, a murit la 30 de ani149
20 oct 00:00MondenKim Kardashian a pozat goală. Imaginea care a încins spiritele228
20 oct 00:00MondenAngelina Jolie, cu sânii la vedere la 5 ani de la dubla mastectomie. Decolteul îndrăzneț i-a jucat feste

La cinci ani după ce a dezvăluit că și-a făcut dublă mastectomie pentru a evita orice risc de a face cancer mamar,...276

20 oct 00:00MondenAu renunţat la protocol: Prinţul Harry şi Meghan Markle, în picioarele goale pe plajă159
20 oct 00:00MondenFestivalul de film de la Roma, al doilea eveniment cinematografic ca importanţă din Italia, a debutat joi seară130
20 oct 00:00Monden„Halloween“ se pregăteşte să sperie concurenţa la box office-ul american

'Halloween', "reînvierea" uneia dintre francizele cele mai de succes ale genului horror, este principala premieră a...132

19 oct 00:00MondenCât iau vedetele pentru concerte? Cei mai scumpi: Loredana, Delia şi Smiley - LISTA COMPLETĂ383
19 oct 00:00MondenBianca Drăgușanu și-a golit cardurile la Paris. Pe ce a dat 20.000 de euro422
Vremea
14°14° - 14.1° sâmbătă, 20 octombrie 2018
cer acoperit de noriUmiditate: 98%
Vânt: 3.83 m/s din VNV
Presiune: 1028.46 milibari

Loto
6/49101113273234
5/4061417202331
joker101920384016
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 oct 00:00SportIanis Hagi, primul interviu după superperformanța reușită cu România U21: "Este cel mai frumos moment al carierei"

Ianis Hagi (19 ani) a fost esențial în calificarea României U21 la Campionatul European din 2019. Ajuns înapoi în...294

20 oct 00:00SportSimona Halep, desemnată cea mai bună jucătoare a anului

Simona a primit distincția vineri, într-o ceremonie desfășurată la Singapore. În aceeași gală au fost stabilite...313

20 oct 00:00SportÎncă un gest de mare campion al lui Leo Messi. Argentinianul a făcut fericiți zeci de copii care suferă de cancer

...278

20 oct 00:00SportDorinel Munteanu anunță sancțiuni dure după umilința cu Voluntari, 0-4: "Un căpitan de echipă reacționează altfel. Veți vedea mâine"

Concordia Chiajna a cedat categoric, scor 0-4, contra celor de la FC Voluntari. Dorinel Munteanu le transmite...372

Local
20 oct 01:12LocalBărbat în comă, după ce a căzut într-o fostă staţie de apă!

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea sunt în alertă: aceştia au fost solicitaţi să intervină în comuna Castelu, în...632

20 oct 01:21LocalPortul Constanța, 'INVADAT' de chinezării! Polițiștii au declanșat anchetă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în data de 19.10.2018, în baza analizei de risc, împreună...531

20 oct 01:22LocalA traversat fără să se asigure și a fost lovit de o mașină!

O femeie în vârstă de 29 de ani, la data de 19 octombrie, a condus un autoturism pe strada Mihai Viteazu din...362

20 oct 01:21LocalToamna a scos vânzătorii ambulanţi în stradă! Iată cum i-au surprins poliţiştii locali în pieţele constănţene!

Constănţenii se aprovizionează cu legume pentru perioada iernii! Aşa cum ne-am obişnuit în fiecare an, pieţele...709

20 oct 01:12LocalACCIDENT în zona Palatului Copiilor: COPIL lovit de mașină!

Intervenție de urgență a polițiștilor și a cadrelor medicale de la SMURD în zona Paltului Copiilor, la...2838

20 oct 01:18LocalZiua Porţilor Deschise la Centrul de Scafandri Constanța

Centrul de Scafandri Constanța și-a deschis porțile, joi, 19 octombrie a.c., pentru a fi vizitat de elevii din...422

20 oct 01:17LocalCenaclu literar la Liceul „Nicolae Bălcescu” Medgidia

La Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu” din Medgidia are loc, vineri, 19 ocombrie a.c., începând cu ora 11,00, în...286

20 oct 01:16LocalElevii constănţeni, în vizită la Penitenciarul 'Poarta Albă'! Iată ce experienţă au avut!

La sfârșitul săptămânii trecute, elevii Liceului Teoretic „George Călinescu” Constanţa au participat la...987

20 oct 01:15LocalPieton lovit pe trecerea pentru pietoni!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, au fost...366

20 oct 01:15LocalPrins la volanul unui autoturism neînmatriculat, în Ciobanu!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova, la data de 18 octombrie a.c., au depistat un tânăr, în...890

Politică
20 oct 20:52PoliticăConsilierii judeţeni au votat tot, inclusiv proiectele lui Palaz, pentru ‘o zonă medicală civilizată’

Consilierii judeţeni constănțeni s-au întrunit în ședință vineri, 19 octombrie, în Sala Remus Opreanu, pentru a...411

20 oct 01:10PoliticăLiberalii fac 'curăţenie'. Calafus nu mai este preşedintele PNL Năvodari

Silviu Calafus, fratele avocatului Sorin Calafus, nu mai este preşedinte al organizaţiei PNL Năvodari. Conducerea...769

20 oct 01:24PoliticăKlaus Iohannis convoacă partidele parlamentare la Cotroceni

Surse politice au declarat că președintele Klaus Iohannis intenționează să convoace, săptămâna viitoare,...306

20 oct 00:00PoliticăContinuă asfaltările pe străzile din oraşul Cernavodă

De de începutul lunii octombrie, până în prezent, în orașul Cernavoda, prin programul ”Lucrări de întreținere...311

20 oct 01:23PoliticăKlaus Iohannis îi cere demisia lui Tudorel Toader

"Președintele României, Klaus Iohannis, consideră că aspectele foarte grave reținute de Comisia de la Veneția cu...430

20 oct 01:23PoliticăTudorel Toader face marele anunţ: când va judeca Comisia de la Veneția OUG pe legile justiției

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că OUG pe legile justiției va fi trimisă Comisiei de la Veneția...359

20 oct 01:20PoliticăTraian Băsescu: „Între 'Ţopul' din Teleorman şi 'Doamna' din Voluntari nu este nici o deosebire”

Traian Băsescu răspunde dur la acuzațiile făcute, joi, 18 octombrie a.c., de primarul Capitalei, Gabriela Firea,...462

20 oct 01:16PoliticăTăriceanu pune piciorul în prag! Mesaj FERM pentru PSD: 'Vom avea proprii candidați'

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că nu a mai discutat în ultima perioadă despre listele comune...421

20 oct 01:16PoliticăServiciul Public de Asistență Socială Constanța începe înscrierile pentru PROGRAMUL „RESPECT”!

Serviciul Public de Asistentă Socială Constanța anunță că începând de luni, 22 octombrie, între orele...416

20 oct 01:25PoliticăSCANDAL în PSD. Contraatac la Firea: Codrin Ştefănescu s-a întâlnit cu oamenii primarului general

Scandalul din PSD dă din nou în clocot, după ce Gabriela Firea nu a reuşit să treacă un proiect important prin...717

Mapamond
20 oct 00:00MapamondMii de persoane au adus un ultim omagiu victimelor masacrului de la liceul din Crimeea

La două zile după masacrul care a făcut 20 de morţi într-o liceu din Kerci, în Crimeea, mii de oameni au adus...131

20 oct 00:00MapamondRusia: Şeful Gărzii Naţionale refuză „duelul verbal“ propus de Navalnîi; ar prefera o 'cafteală'

Şeful Gărzii Naţionale a Rusiei, generalul Viktor Zolotov, fosta gardă de corp a preşedintelui Vladimir Putin, care...156

20 oct 00:00MapamondSUA: Casa Albă a contractat un nou avocat principal

Casa Albă a contractat un nou avocat principal pentru preşedintele SUA, Donald Trump, în locul lui Don McGahn, a...126

20 oct 00:00MapamondSummit Erdogan-Putin-Macron-Merkel privind situaţia din Siria, la Istanbul pe 27 octombrie

Un summit axat pe Siria îi va reuni la 27 octombrie pe liderii turc, Recep Tayyip Erdogan, rus, Vladimir Putin,...140

20 oct 00:00MapamondPatriarhul Kirill al Rusiei califică drept „schismatică“ Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, a denunţat vineri Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol,...141

20 oct 00:00MapamondWashingtonul oferă o recompensă pentru prinderea unui lider al grupării Al-Qaida

Washingtonul a oferit joi o recompensă de cinci milioane de dolari pentru prinderea lui Khalid Batarfi, un lider al...139

20 oct 00:00MapamondUn apel al eurodeputaţilor la o anchetă independentă asupra asasinării lui Daphne Galizia, respins de guvernul maltez

Un apel al unui grup de eurodeputaţi, printre care şi Monica Macovei, la efectuarea unei anchete independente asupra...126

20 oct 00:00MapamondGuvernul german a aprobat vânzări de arme de aproape 500 de milioane de dolari către Arabia Saudită în 2018

Guvernul german a aprobat până acum în acest an vânzări de arme în valoare de aproape 500 de milioane de dolari...132

20 oct 17:32MapamondTrump consideră că Jamal Khashoggi este mort, ameninţă cu „grave“ consecinţe

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a admis joi pentru prima dată că jurnalistul saudit dispărut Jamal...166

20 oct 00:00MapamondGrecia: A crescut la 41 numărul persoanelor decedate de virusul West Nile

Numărul persoanelor care au murit după ce au fost infectate cu virusul West Nile a ajuns la 41 în actualul sezon al...128

Sănătate
20 oct 01:18SănătateMurăturile în oțet din comerț pot cauza cancer gastric? Semnal de alarmă tras de Asociația Pro Consumatori

Castraveţi din India, muraţi în România, cu soluţie de dezgheţare a drumurilor şi metabisulfit de potasiu,...461

19 oct 00:35SănătateUn cabinet medical mobil va ajunge în zonele rurale din Constanţa! Iată ce servicii oferă copiilor!

În următoarele 9 luni, „Zana Merciluta”, primul cabinet stomatologic mobil din România, va ajunge la aproape 600...341

16 oct 00:08SănătateSe va extinde clădirea spitalului Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia are o vechime de aproape 60 de ani și se află într-o continuă dezvoltare, iar în...856

4 oct 00:23SănătateŞase decese din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână

Nouăsprezece noi cazuri de meningită şi meningo-encefalită cu virus West Nile, transmis prin înţepătura de...683

5 oct 19:09SănătateSecția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Judeţean, în proces de renovare şi modernizare!

Proiectul renovării și modernizării Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență...1022

28 sep 23:56SănătatePrimul studiu de amploare pentru personalizarea depistării cancerului mamar va începe pe 1 decembrie

Un studiu de amploare va începe pe 1 decembrie pe un eşantion de 85.000 de femei din Europa şi Israel cu scopul de a...784

26 sep 12:00SănătateBolnavii de cancer nu mai pot face radioterapie GRATUITĂ în Constanţa!

Singurul centru de radioterapie din Constanța unde pot fi tratați bolnavii de cancer din toată Dobrogea nu mai oferă...1441

26 sep 12:05SănătateClinica de Neuropsihiatire de la Palazu va intra în renovare

Imagini dezolante în incinta Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu: saloane în paragină, cu mobilier care are zeci...1063

26 sep 00:36SănătateToți angajații de la Spitalul Județean Constanța vor fi testați, până la sfârșitul anului, pentru hepatită și HIV

La Secţia Pneumologie TBC din Agigea, secţie exterioară a Spitalului Judeţean Constanţa, s-a încheiat activitatea...1207

22 sep 01:02SănătateSemnal de ALARMĂ al medicilor: 'Ucigaşul silenţios' afectează zeci de mii de români

O substanţă din alimentaţie este numit și „ucigașul silențios”, pentru că produce pagube întregului...3631