REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Bancherii, executorii şi susţinătorii legii insolvenţei persoanelor fizice demarează negocierile

Bancherii, executorii şi susţinătorii legii insolvenţei persoanelor fizice demarează negocierile

Replica API 24 februarie 2014 | 00:00 158

Legea insolvenţei persoanelor fizice, care stagnează în cadrul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor de la începutul anului 2010, a fost din nou trimisă pentru raport.

Dacă Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, a declarat că proiectul ar putea fi adoptat în trei săptămâni-o lună, deoarece un grup de lucru din această comisie trebuie să realizeze un raport în privinţa proiectului, luni, vicepreşedintele BNR, Bogdan Olteanu, a plasat bomba: "Curentul de opinie referitor la Legea falimentului personal este o manipulare a unor lichidatori". Olteanu a aruncat astfel în aer munca iniţiatorilor, care se străduiesc de mai mulţi ani ca proiectul să fie, în sfârşit, adoptat.

După mai multe tărăgănări, deputatul şi, totodată, membru al Comisiei Juridice de Buget-Finanţe din cadrul Camerei Deputaţilor, Dănuţ Culeţu, susţine că, începând de luni, încep negocierile. "Luni, la ora 13:00, are loc prima întâlnire a subcomisiei din cadrul Comisiei Juridice, referitoare la legea insolvenţei persoanelor fizice. Ce-a zis domnul Olteanu? Eh, este o manipulare a unor lichidatori (dezamăgit)... bun, de fapt, să ştiţi că şi-au anunţat dorinţa de a participa şi executorii şi băncile şi Asociaţia Băncilor şi juriştii. Vom avea, probabil, multe întâlniri. Cu cât dezbaterile vor fi mai ample, cu atât mai mult această lege va fi mai apropiată de realitate. Dacă BNR acceptă, cum am văzut la electorată, că există credite neperformante şi că trebuie să încercăm să diminuăm aceste credite, noi venim în întâmpinarea acestui demers. BNR a şi recunoscut aceste credite neperformante, nu?", a menţionat Culeţu, pentru "Replica".

În contextul negocierilor finale aproape de start, susţinătorii proiectului se pregătesc, la rândul lor, de "ascuţirea săbiilor". Pe pagina de Facebook, intitulată "Susţin Legea Falimentului Personal", acţiune demarată din Constanţa, a fost publicată o listă cu adresele de e-mail şi telefoanele personale ale tuturor deputaţilor, pentru ca susţinătorii să îi anunţe pe aceştia în legătură cu necesitatea adoptării legii insolvenţei persoanelor fizice, iar în cazul în care părţile implicate nu oferă un rezultat pozitiv, iniţiatorii anunţă amplificarea presiunilor, cât şi proteste stradale.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218